Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cine va confisca Revoluția din noiembrie 2014? (Evenimentul Zilei)

Iohannis și valul popular amenință coaliția penalilor (România Liberă) - Premierul fixativ (Gândul) - Coşmarul lui Ponta: să-şi facă singur bugetul pe 2015 cu toate pomenile electorale (Adevărul) - În PSD se caută vinovaţii. Lideri ai partidului cer demisii după înfrângerea lui Victor Ponta (Jurnalul Naţional)

Iohannis și valul popular amenință coaliția penalilor (România Liberă)

Respingerea legii amnistiei este una din primele măsuri propuse de președintele ales, Klaus Iohannis. Taxați dur de electorat, social-democrații promit că vor pune umărul la îngroparea proiectului, după 11 luni în care au făcut tot posibilul să îl țină în viață.
Respingerea proiectului de lege a fost  blocată de 21 de ori.

Premierul fixativ (Gândul)

Bastoane la Torino. Guvernul Ponta rezistă! Gaze lacrimogene la Paris. Guvernul Ponta rezistă!
Editorialista Lelia Munteanu alătură declaraţiile premierului Ponta după cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale. Pe 3 nov Victor Ponta a spus clar că ”ministrul de Externe, secretarii de stat, ambasadorii, pe 16 noiembrie, la ora 21.00, dacă există un singur român care nu votează în diaspora, pleacă toţi!”. Ieri, poziţia primului ministru nu a mai fost la fel de tranşantă ”O sa încerc să salvez prestigiul MAE, o instituţie fundamentală a statului român. Domnul Meleşcanu a făcut tot ce putea să facă”.

Cine va confisca Revoluția din noiembrie 2014? (Evenimentul Zilei)

În toată perioada postdecembristă PSD s-a definit prin dispreţul faţă de cetăţeni, scrie jurnalistul Ion Cristoiu. Partidele moderne, europene intră imediat în alertă cînd văd că opinia publică e nemulţumită de ceva. Vinovaţii demisionează sau, dacă nu vor, sînt demişi. În istoria PSD nu există această practică. Ciocoii PSD consideră că a ceda în faţa opiniei publice înseamnă a da dovadă de slăbiciune. Şi dacă eşti slab, rişti ca slugile să te răstoarne. Acest adevăr – că în reacţia faţă de Scandalul din străinătate se văd Aroganţa şi lăcomia ciocoilor din PSD – a fost sesizat de toţi românii de bun simţ.
Aceasta a fost scînteia care a declanşat Revoluţia din noiembrie 2014.
Acest moment a adus Regimul PSD la mîna Poporului.
Şi Poporul l-a răsturnat.
Printr-o Revoluție la urne.
Revoluția din decembrie 1989 a fost confiscată de nomenklatura ceaușistă de rang secund, în frunte cu Ion Iliescu.
Cine va confisca Revoluția din noiembrie 2014?!

Coşmarul lui Ponta: să-şi facă singur bugetul pe 2015 cu toate pomenile electorale (Adevărul)

Premierul Victor Ponta a afirmat în dese rânduri că nu va prezenta un proiect de buget pe 2015 deoarece aceasta va fi sarcina noului premier şi că nu ar fi „corect“ ca el să îi facă un buget în cazul că el va ajunge preşedintele României.   Ei bine, acum că alegerile prezidenţiale au fost câştigate de către Klaus Iohannis, „noul“ premier este tot vechiul premier, care trebuie să prezinte bugetul pe anul viitor, unde trebuie să detalieze exact sursele de finanţare pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, pentru majorarea pensiilor, dar şi pentru o serie de alte măsuri luate sau promise de Guvern cu puţin înainte de alegeri.    Toate acestea, la pachet cu reducerea deficitului bugetar, cu scăderea taxei pe stâlp sau cu elaborarea modului de calcul al accizelor, după ce cursul leu-euro de la 1 octombrie a fost mai mic decât cel de anul trecut.  Comisia Europeană estimează că Guvernul trebuie să găsească suplimentar o sumă de 10 miliarde de lei.

În PSD se caută vinovaţii. Lideri ai partidului cer demisii după înfrângerea lui Victor Ponta (Jurnalul Naţional)

După exit-polurile de duminică seara şi anunţarea primelor rezultate oficiale ale scrutinului prezidenţial de duminică ce indicau înfrângerea lui Victor Ponta, în PSD a început forfota.
Primul care a ieşit la rampă a fost vicepreşedintele PSD, Robert Negoiţă. "Poporul a ales în proporţie covârşitoare. Cred că este o lecţie pentru noi şi cred că ar trebui să facem un pas în spate".
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a fost însă de altă părere: "respectăm voinţa populară - să nu dăm toată puterea într-o parte şi să menţinem un echilibru politic. Preşedinţia la ei, Guvernul la noi". Dragnea a susţinut că a vorbit cu majoritatea colegilor de filiale din ţară, iar părerea cvasi-unanimă a fost ca PSD să nu iasă de la guvernare. Numai că, în calitate de şef al campaniei prezidenţiale, Dragnea a intrat în colimatorul unui alt coleg de partid, Dan Şova. "Liviu Dragnea va trebui să facă un pas în spate pentru că, în mod evident, această campanie a fost pierdută în primul rând din vina domniei sale pentru că a fost director de campanie".
Premierul Victor Ponta a pus capăt declaraţiilor belicoase din PSD, afirmând că “trebuie să avem decenţa şi înţelepciunea să tăcem din gură, o perioadă, toţi.
 

Revista presei românești cu Magda Prelipceanu