Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mugur biruitorul. Isărescu i-ar învinge la prezidenţiale şi pe Ponta şi pe Antonescu (Adevărul)

Lupta pentru buget abia începe (Evenimentul Zilei) - Băsescu declanşează speculaţiile pe leu! (Jurnalul Naţional) - Comisia anti-Băsescu: multă imagine, puţină substanţă (România Liberă) - Cazul Spitalului Judeţean din Ploieşti arată eşecul sistemului sanitar (Ziarul Financiar)

Lupta pentru buget abia începe (Evenimentul Zilei)

Bugetul pe 2014 a fost votat. Şeful statului are la dispoziţie maximum 20 de zile pentru a se decide dacă retrimite legea la Parlament. Premierul Victor Ponta le-a spus, ieri, parlamentarilor că se aşteaptă la o astfel de situaţie. El a cerut preşedintelui să grăbească procedurile, astfel ca bugetul de stat să fie adoptat, pentru a doua oară, în Parlament, până la 31 decembrie. Strategia USL este de a retrimite bugetul înapoi la preşedinte fără nicio modificare. Şeful statului are posibilitatea să retrimită o lege către Parlament o singură dată, dar mai are şi dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

Băsescu declanşează speculaţiile pe leu! (Jurnalul Naţional)

Cursul de schimb explodează după “ştirea” rea de la Cotroceni. Leul pierde succesiv de două zile. Cât cheltuieşte BNR?
De luni până marţi un euro a trecut de la 4,4359 la 4,4684, un salt neobişnuit fără un “stimul” exterior sistemului bancar.
Explicaţia este în “aprinderea” scenei politice de la “omul cu bricheta” – Băsescu Traian. Luni seară preşedintele anunţa blocarea acordului cu FMI, decizie care anulează negocierile “adjudecate” de echipa de la Washington încă din 4 noiembrie.

Comisia anti-Băsescu: multă imagine, puţină substanţă (România Liberă)

Mult invocata Comisie Călăraşi, care ar trebui să verifice modul în care fiica preşedintelui a achiziţionat terenul de la Nana, va fi înfiinţată abia săptămâna viitoare şi va intra în pâine după 7 ianuarie 2014. De ce nu se grăbesc social-liberalii? Pentru că înfiinţarea comisiei ţine mai mult de imagine şi nimeni nu îşi face iluzii în privinţa finalităţii.
Comisia de anchetă Călăraşi va fi condusă de Eugen Nicolicea şi va avea 15 membri. Tranzacţia făcută de Ioana Băsescuva fi cercetată de filosofi, istorici şi doctori în antropologie.

Mugur biruitorul. Isărescu i-ar învinge la prezidenţiale şi pe Ponta, şi pe Antonescu (Adevărul)

Cu un an înainte de alegerile prezidenţiale, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, este principalul favorit în bătălia pentru Cotroceni, deşi candidatura sa este doar un zvon politic.
Isărescu ar câştiga o competiţie de tur doi pentru prezidenţiale în faţa lui Victor Ponta cu 52,7% faţă de 47,3% cât ar strânge premierul, relevă un sondaj INSCOP, realizat la comanda „Adevărul“. Cu un procent de 62, 9%, guvernatorul BNR şi-ar adjudeca şi mai clar victoria, dacă ar candida în faţa lui Crin Antonescu, care nu ar strânge decât 37,1%.
Dacă îl scoatem pe Mugur Isărescu din ecuaţia electorală, favorit la fotoliul prezidenţial, într-o competiţie în turul secund, devine Victor Ponta.

Cazul Spitalului Judeţean din Ploieşti arată eşecul sistemului sanitar (Ziarul Financiar)

Doar faţada s-a schimbat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unitate cu 1.000 de paturi şi cu un buget de 30 mil. euro, acolo unde se perpetuează acelaşi model de organizare şi management de zeci de ani. Pereţii crăpaţi şi cu mucegai, lifturile vechi, aceleaşi tărgi şi scaune rupte pentru pacienţi, holuri întunecate şi aglomerate de pa­cienţi şi însoţitori, câinii din curtea spitalului, ves­tiarele murdare şi cu miros neplăcut ara­tă imaginea celui mai mare spital din judeţul Prahova, situat la doar o oră de Capitală. Situaţia de la Ploieşti denotă lipsa de responsabilitate şi de pârghii în controlul calităţii serviciilor din spitale, unităţi care teoretic răspund în faţa a trei instituţii (Ministerul Sănătăţii, Casa de Sănătate şi Consiliul Judeţean), fără ca vreuna din acestea să aibă dreptul să impună măsuri sau să ia decizii în ceea ce priveşte spitalul.

 
Revista presei româneşti cu Magda Prelipceanu