
Presa românească
Jocurile preşedintelui (Gândul)
sultanoiu_2.jpg

Demiterea lui Tudose, risc pentru toată lumea (Adevărul)
PSD nu mai e sigur de guvernare, Iohannis ar putea fi suspendat sau Parlamentul ar putea fi dizolvat. Conducerea PSD l-a propus pe vicepremierul Paul Stănescu pentru a asigura interimatul la Palatul Victoria. Potrivit Constituţiei, preşedintele Klaus Iohannis are dreptul să-l refuze pe Paul Stănescu şi să numească un alt membru al Guvernului pe funcţia de premier interimar. Există şi un precedent, tot cu PSD. În 2015, după ce a demisionat, Victor Ponta l-a propus interimar pe Mircea Duşa, la acea vreme ministru al Apărării, însă Iohannis n-a fost de acord şi l-a numit pe Sorin Câmpeanu, ministrul Educaţiei. Potrivit Constituţiei, interimatul poate dura cel mult 45 de zile.
Editorialul publicației se intitulează astăzi "PSD, programul psihiatru" și este semnat de jurnalistul Ion M. Ioniță.
„Cine încearcă să înţeleagă ceva din ceea ce se întâmplă cu PSD, trebuie să apeleze, nu la politică, ci la psihiatrie. Oamenii ăştia o ţin într-un scandal de un an de zile,
Mandatul unui premier PSD a fost, până acum, în medie de şase luni. În practică, şase luni este termenul minim în care o echipă guvernamentală se rodează şi începe să lucreze. Prin crizele succesive pe care PSD le-a creat, s-a întors, de fapt, în prima zi de preluare a puterii. Probabil că în subconştientul partidului, ziua în care a câştigat alegerile a fost atât de plăcută, încât nu vor să se mai despartă de ea şi vor să retrăiască la nesfârşit acele clipe memorabile”. Integral în ziar.
PSD îşi leapădă masca. Nu mai este interesat de guvernare, ci doar de putere. De întreaga putere (Ziarul Financiar)
Iulian Anghel pune punctul pe i: Un partid a ajuns la putere şi încearcă să încalece ţara, să-i acapareze întregile pârghii de decizie. Hotărârile din PSD nu au nimic de-a face nici cu “o mai bună guvernare”, nici cu “programul de guvernare” pe care Tudose l-a respectat în toate virgulele lui năroade. Într-un fel anume, este şi bună plecare lui, nu ne mai face de râs. În rest economia merge, creşterea economică este solidă. Nimic, în afară de raţiuni de partid, deloc obscure, nu pretindeau o schimbare de guvern. Dar pe moşia lui PSD poate face ce vrea, nu?
Abia într-un asemenea punct se vede rolul decisiv al opoziţiei parlamentare. Dar această opoziţie nu există practic.
Aşa că PSD îşi poate permite orice, inclusiv să se umple de ridicol.
Este ridicol ca un partid atât de mare să nu fie în stare să guvereze – dar aici se vede clar că nu guvernarea interesează în PSD, ci doar puterea. Întreaga putere, nu doar cea la care ar fi îndreptăţit ca urmare a rezultatelor la vot!
Jocurile preşedintelui (Gândul)
„Pe scurt, frica apără bostănăria”, constată în editorialul Gândul jurnalistul Marian Sultănoiu. „După ce mulţi social-democraţi au lăsat să se înţeleagă că-l vor sprijini pe Mihai Tudose, doar patru oameni au avut acest curaj, alţi patru abţinându-se de la vot, toţi ceilalţi membri ai CExN poziţionându-se împotrivă. Din acest motiv, premierul şi-a depus mandatul/îşi va da demisia. Dar toate astea sunt deja istorie. Urmează „jocurile preşedintelui”.
În primul rând, nu PSD, nu liderul partidului, nimeni altcineva din PSD nu poate numi, după plecarea lui Tudose, un prim-ministru interimar în afara preşedintelui României, potrivit Constituţiei.
În consecinţă, dacă intenţionează să se facă jucător, Iohannis ar putea să numească premier interimar pe unul dintre cei doi miniştri care l-au susţinut pe Tudose în CExN: Ciolacu şi Stroe.
Întrucât nu există niciun partid care, la această oră, să dispună de majoritate absolută în Parlament (indiferent de orice fel de listă cu semnături ale parlamentarilor care i-ar putea fi prezentată de PSD), Klaus Iohannis poate desemna un premier fără legătură cu social-democraţia.
Dacă prima nominalizare va fi - evident - respinsă în Parlament de coaliţia PSD-ALDE, cea de-a doua, care ar putea conduce, prin neacceptarea ei, la organizarea de alegeri anticipate, nu-i exclus să creeze ezitări în privinţa votului, la nivelul majorităţii.
Un vot „pentru” ar consfinţi victoria preşedintelui; un vot „contra” ar însemna alegeri anticipate.
Dacă, însă, în aceste condiţii, PSD ar declanşa procedura de suspendare a preşedintelui, mă tem că ideea pusă în practică va conduce, în actualul context politic, la falimentul partidului, în ansamblu, şi nu doar al conducerii sale actuale.
Dacă eu aş fi Iohannis, şi aş vrea să le fac o surpriză cu tot dinadinsul, le-aş desemna, fără mari ezitări, şi pe cel de-al treilea premier propus, devenind foarte atent la disperarea cu care vor guverna ţara într-un an, 2018, care se anunţă exploziv din toate punctele de vedere.
Doar că, la mijloc, este România”.
Marți, un nou premier în laboratoarele PSD (Cotidianul)
Comitetul Executiv Naţional al PSD se reunește marți pentru a decide asupra noii propuneri pentru funcţia de premier.
Liviu Dragnea a susținut că nu va propune niciun nume, dar că după discuții va vota și își va asuma votul.
„Se pare că eu am mână foarte proastă și nu numai acum ci încă cel puțin 10 cazuri. La Sorin Grindeanu am făcut eu o propunere, colegii au votat-o. La Mihai Tudose am avut discuție cu fiecare în parte și s-a conturat propunerea pe care am făcut-o eu. Mâine voi vota propunerea care iese din dezbatere și imi voi asuma votul”, a declarat Liviu Dragnea.
Acesta spune că va sta cu liderii PSD „până iese fumul alb”.
Întrebat dacă s-a gândit la demisie, Dragnea spune: „Nu m-am gândit la asta. Mi-am asumat că am făcut o greșeală”.
Liderul PSD a declarat că a discutat cu Călin Popescu Tăriceanu și va avea marți o întâlnire cu acesta.
Întrebat dacă PSD este pregătit pentru alegeri anticipate, Dragnea a declarat: „noi suntem de pregătiți de alegeri oricând dar nu cred că se gândește președintele la asta”.