Grațierile colective – o tradiție ceaușistă reînnodată constant (editiadedimineata.ro)

 

Cuplarea amnistei fiscale cu amnistia penală este o idee din ce în ce mai vehiculată în cercurile PSD. În timp ce proiectul amnistiei fiscale este confirmat oficial, ordonanța privind amnistia penală este negată, dar politicienii găsesc tot mai multe argumente în favoarea acesteia.

 

 

Regimurile trecute din România au apelat şi ele la aministie şi la graţiere.

Printre primele acte de iertare emise de nou instauratul regim comunist în România a fost Decretul numărul 155 din 4 aprilie 1953 de graţiere a unor condamnări. Pedepsele graţiate au fost numeroase, printre ele regăsindu-se, în mare parte, infracţiunile împotriva avutului obştesc. În schimb, nu erau graţiate pedepsele pronunţate pentru infracţiunile politice.

Şi Nicolae Ceauşescu a urmat practica graţierii colective. Când penitenciarele deveneau neîncăpătoare, soluţia aleasă era, întotdeauna, iertarea. Unul dintre cele mai contestate decrete a fost cel emis în anul 1988. Prin acest act normativ se amnistiau toate infracţiunile pentru care se aplicase o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani inculsiv, se reduceau la jumătate pedepsele cu închisoare mai mari de 10 ani şi se comutau în 20 de ani pedepsele cu moartea. Cum s-a aflat la radio şi la televizor de faptul că infractorii sunt lăsaţi în libertate, în acea perioadă s-a creat o adevărată psihoză. Oamenii îşi amintesc că o vreme au încercat să nu mai iasă din case după lăsarea întunericului şi orice străin care întreba ceva era privit cu suspiciune.

După 1989, președintele Ion Iliescu a apelat și el la acest mecanism. Sub semnătura sa, prin Decretul-Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale, au fost amnistiate faptele considerate mai puțin grave (până la 3 ani închisoare), ceea ce a inclus faptele celor care au bătut revoluționarii arestați. De acest decret au beneficiat și milițieni, sau militari implicați în violențele revoluționare.

 

 

În lista publicată de ANAF în toamna trecută cu principalele 500 de companii debitoare, cu obligaţii restante la bugetele de asigurări, în frunte se află com­paniile statului, cu două exemple: Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Energetic Oltenia. Când, între primii 100 de debitori, apare câte o companie privată, se poate constata că ea este, de mult, în faliment. 

Cine să recupereze cele 104 mi­li­oane de lei datorate la asigurări, de 10-15 ani, de Republica SA, vândută în 2003 de APAPS, având contactul de privatizare reziliat, câteva luni mai târziu, şi vândută, bucată cu bucată, în 2008? Dar de la “Insula Mare a Brăilei”, gestionată atât de bine de fostul senator PSD Culiţă Tărâţă, încât a făcut datorii la stat de 28 de miliarde de lei? De la Constantin Duluţe şi Agricost, care a preluat contractele de la ADS şi acum se pregăteşte să vândă afacerea unei companii arabe?

 

Moțiunile de cenzură eșuate, parlamentarii PNL care au demisionat și plângerea penală pe care Ludovic Orban i-a făcut-o premierului Viorica Dăncilă au dat apă la moară contestatarilor liderului PNL. În partid a apărut scenariul unui Congres de debarcare a lui Ludovic Orban, principalii artizani ai acestei idei fiind președintele PNL București, Cristian Bușoi, liderul PNL Ilfov, Marian Petrache și liderul senatorilor PNL, Iulian Dumitrescu.

În luptele intestine din fostul PNL, foștii PDL-iști pot înclina balanța în favoarea lui Orban sau împotriva acestuia.

Foștii pedeliști vor primi minimum trei locuri eligibile pe lista PNL la alegerile europarlamentare în schimbul unui sprijin total acordat lui Ludovic Orban la șefia partidului.

 

 

Într-un anonimat perfect, ofiţerii SRI ne vor păzi obligatoriu de terorişti la altitudinea de 10.000 de metri, potrivit unui proiect de lege iniţiat de opt senatori şi deputaţi care doresc modificarea şi completarea Legii privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Dacă legea va intra în vigoare, luptătorii ce reprezintă ultima linie de apărare împotriva unui act terorist care vizează o aeronavă aflată în zbor, vor asigura, din oficiu, securitatea tuturor avioanelor înmatriculate în România. De acelaşi regim vor avea parte şi cursele de linie care aparţin companiilor aeriene  licenţiate de autorităţile de la Bucureşti.

Interesant este că, în acest domeniu, România are o vastă experienţă, la Bucureşti existând unul din cele trei centre de pregătire a „Şerifilor aerului" la nivel European. Alte două mai sunt în Germania şi Polonia.   Cursanţii nu sunt luaţi de la zero, ei fiind selectaţi din rândul ofiţerilor din trupele antitero. Cursurile se fac pe două secţiuni. Modulul de bază durează cinci săptămâni, iar cei care îl promovează accesează partea de training avansat care durează patru săptămâni. În principal ofiţerii trebuie să ajungă să folosească arma foarte rapid (timpul este vital în cazul unui atac terorist) şi extrem de precis. Pentru a ajunge la aceste performanţe, la cursuri, elevii trag zilnic cel puţin 300 de cartuşe cu arma din dotare, un pistol Glock.