Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Toamna se numără plagiatele din tezele lui Kövesi și Negoiță (România liberă)

Autoritățile și-au BĂTUT JOC de AVERTIZĂRILE specialiștilor. Acum OMOARĂ porcii! (Evz) Toamna se numără plagiatele din tezele lui Kövesi și Negoiță (România liberă). De pus în ramă! Mihaela Buzărnescu e regină la San Jose (Prosport).

Autoritățile și-au BĂTUT JOC de AVERTIZĂRILE specialiștilor. Acum OMOARĂ porcii! (Evz)

Epidemia de Pestă Porcină Africană (PPA) izbucnită vara aceasta în Romania ar fi putut fi evitată dacă autoritățile competente ar fi pus în aplicare, încă de acum patru ani, măsurile pe care tot ele, instituțiile abilitate, le propuneau.

Primul semnal de alarmă a fost tras la sfârșitul anului 2013, în vremea guvernării Victor Ponta, atunci când specialiști ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au elaborat primul studiu intitulat „Analiză calitativă a riscului de pătrundere a pestei porcine africane în România”. Documentul a fost înregistrat sub numărul 1996/03.12.2013 și apare ca asumat de directorul general de atunci al instituției, Cristian Duicu.

............

Prin confirmarea în 25 octombrie 2015 a focarelor de boală la Odessa şi Micolayv, în Ucraina, la o distanţă sub 200 de km de graniţele României, în momentul de faţă (2016), ţara noastră se află la cel mai mare grad de risc înregistat vreodată faţă de pesta porcină africană. Prin urmare, adoptarea unor măsuri corespunzătoare de gestionare a riscurilor identificate este imperativă şi imediată, în momentul de faţă”.

Toamna se numără plagiatele din tezele lui Kövesi și Negoiță (România liberă)

Mai multe teze de doctorat, asupra cărora planează suspiciuni, vor fi analizate de CNATDCU, în toamnă, în urma solicitării ministrului Educației. Printre cazurile vizate s-ar număra și lucrarea fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kövesi, și cea a lui Robert Negoiță.

După înlăturarea de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fostul procuror-șef Laura Codruța Kövesi ar putea să mai primească o „lovitură“, în toamnă.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) ar putea să ia din nou la analizat teza de doctorat a Codruței Kövesi. Aceasta, după ce ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, le-a cerut, acum câteva luni, membrilor CNATDCU stabilirea, într-un timp cât mai scurt, a unor standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor. De asemenea, Valentin Popa vrea să fie reanalizate și unele teze pentru care s-au acordat în trecut titluri de doctor. Șeful Învățământului spune că le-a dat termen membrilor CNATDCU până în toamnă.

Surse din cadrul Ministerului Educației Naționale (MEN) susțin că una dintre tezele ce vor fi analizate ar putea fi cea a fostei șefe a DNA, după ce imaginea CNATDCU a fost afectată de acest caz. Credibilitatea CNATDCU a scăzut după ce Consiliul a decis să nu îi retragă titlul de doctor Codruței Kövesi, cu toate că a constatat că 4% din teză era plagiat.

În raportul CNATDCU pe lucrarea fostei șefe DNA se menționează însă că se recomandă interzicerea publicării tezei în starea actuală, fiind sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat.

Se caută un ţap ispăşitor în cazul plăcuţelor anti-PSD? (Adevărul)

Cazul şoferului cu numere de înmatriculare anti-PSD se apropie de un final care s-ar putea dovedi unul nefericit pentru poliţiştii care au acţionat efectiv „în teren“ şi au ridicat plăcuţele maşinii înregistrate în Suedia. Asta pentru că inspectorul general al Poliţiei Române a dispus declanşarea unor verificări, la finalul cărora „vor fi luate măsurile legale care se impun şi vor fi aduse, de îndată, la cunoştinţa opiniei publice“.

Ancheta internă a IGPR face referire la „modul eronat în care Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a realizat argumentarea juridică privind aplicabilitatea, în acest caz, a Convenţiei de la Viena, din anul 1968“.   Sindicaliştii din poliţie sunt de părere că un element-cheie în această afacere l-a reprezentat factorul politic. Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), a declarat pentru „Adevărul“ că, deşi în opinia lui poliţiştii au acţionat legal şi în final au dat o soluţie cum scrie la carte, în această speţă a contat foarte mult implicarea politică.

„În astfel de situaţii sensibile, fiecare partid politic aflat la putere în ultimii 28 de ani a încercat să ne folosească“, spune sindicalistul. Preşedintele SNPPC susţine că responsabil în  această afacere  este chiar ministrul Afacerilor Interne. „Dacă ministrul Carmen Dan analiza cazul cu acurateţe, găsea, cu siguranţă, alte soluţii mai elegante la îndemână“,  spune  Dumitru Coarnă.

De pus în ramă! Mihaela Buzărnescu e regină la San Jose (Prosport)

Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 24 WTA) a câştigat primul trofeu WTA al carierei, după o evoluţie entuziasmantă, 6-1, 6-0, cu Maria Sakkari (Grecia, 49 WTA), în finala competiţiei Premier de la San Jose (Statele Unite ale Americii).

Venită în State după o săptămână în care nu s-a antrenat şi s-a adaptat greu diferenţei de fus orar, "Miki" pur şi simplu şi-a spulberat adversara din finală şi a avut nevoie de doar 75 de minute pentru a intra în istorie. Agresivă de la primul punct, intrată mult înaintea liniei de fund pentru a-şi lansa fie forehand-ul în cross, fie backhand-ul foarte sigur, românca a început la superlativ, cu o serie de cinci game-uri câştigate de-a lungul căreia a transformat-o pe Maria într-un simplu spectator. În încercarea de a opri ritmul galopant al româncei, Sakkari a cerut intervenţia antrenorului, dar sfaturile primite nu au ajutat-o decât să pună pe tabelă game-ul de onoare. 6-1 Buzărnescu, în 40 de minute, şi visul Mihaelei e la un set distanţă!
La fel de calmă pe început de set doi, Buzărnescu a făcut ce a vrut cu forehand-ul lovit cu mâna stângă, a început cu break, l-a consolidat după un game lung, iar drumul a fost cât se poate de uşor. Sakkari, aflată, de asemenea, la prima mare finală a carierei, s-a prăbuşit sub presiunea scorului şi a "ciocanelor" trimise de Mihaela: break în game-ul al treilea, game sigur pe serviciu urmat de un alt break şi momentul adevărului venea după mai puţin de 70 de minute. La patru mingi de o performanţă fantastică, a doua cea mai bună jucătoare de tenis a României şi-a păstrat emoţiile în frâu, a închis, cu un as, la prima minge de meci, iar anii de muncă, accidentările şi toate momentele grele au fost date uitării. Mihaela Buzărnescu e campioană, în premieră! Şi nu oriunde, ci la un turneu de categorie Premier, primul din US Open Series.

Revista presei românești din 6 august 2018
403