Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Virusul pestei prostime. Asemuirea preşedintelui Iohannis cu Hitler (Adevărul)

ion-m-ionita_6.jpg

Jurnalistul Ion M. Ioniță semnează editorialul ziarului "Adevărul" de astăzi.
Jurnalistul Ion M. Ioniță semnează editorialul ziarului "Adevărul" de astăzi.
Sursa imaginii: 
site-ul ziarului Adevărul

Jandarmii au secretizat informația privind cantitatea de gaze folosită la intervenția de la protestul diasporei (Ziare.com) - Harta emigraţiei, pe regiuni. Cum se depopulează România (Jurnalul Național) - Statul încasează anual pentru gazul din Marea Neagră redevenţe de doar 30 milioane de dolari pentru 1,36 mld. metri cubi de gaze extrase (Ziarul Financiar)

Jandarmii au secretizat informatia privind cantitatea de gaze folosita la interventia de la protestul diasporei (Ziare.com)

Întâi trebuie să spunem că ministrul de Interne, Carmen Dan, prefectul Capitalei, Speranta Cliseru, dar si comandantul Jandarmeriei, Laurentiu Cazan, vor fi audiati, marti, la Comisia de Aparare din Senat cu privire la violentele din 10 august din Piata Victoriei.
Prima care ajunge in fata comisiei parlamentare este Speranta Cliseru, prefectul Capitalei, de la ora 13:00. Ulterior, este asteptat comandatul Jandarmeriei, Laurentiu Cazan, de la ora 13:45. Incepand cu ora 14:30 va fi audiata si Carmen Dan, ministru de Interne.
Cantitatea de gaze, grenade lacromogene si numarul recipientelor de spray folosite de jandarmi, in timpul interventiei din 10 august, in Piata Victoriei, sunt informatii incadrate in categoria "Secret de serviciu", arata Jandarmeria intr-un raspuns la solicitarea Ziare.com.
Este vorba de o informatie esentiala privind interventia jandarmilor din ziua de 10 august, dupa ce mai multi protestatari s-au plans de efectele gazelor, dureri de cap si de stomac, prezente si la cateva zile de la eveniment.
Jandarmeria arata ca astfel de informatii, catalogate "secret de serviciu", ar fi exceptate de la accesul liber al cetatenilor la informatii, in baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatii publice.
Potrivi legii, listele cu informatii secrete de serviciu se stabilesc de conducatorii unitatilor detinatoare de astfel de informatii. Jandarmeria arata ca decizia de incadrare a acestei informatii a fost luata in baza unui Ordin al Ministrului Afacerilor Interne, emis pe 23 aprilie 2009, si a Listei cu informatii secret de serviciu in MAI.

Virusul pestei prostime. Asemuirea preşedintelui Iohannis cu Hitler (Adevărul)

:”În timp ce probleme grave îngrijorează societatea românească, partidul de guvernământ se lansează în răfuieli de o toxicitate fără precedent. Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, face un tur de postări pe Facebook care îngroapă iremediabil imaginea PSD.
El publică o fişă medicală a unui cetăţean, faptă pedepsită de lege, şi continuă prin postarea unui film prin care Klaus Iohannis este întruchipat drept Adolf Hitler. De mai multă vreme, radicalii PSD sunt vizitaţi de ideea de a-l face nazist pe preşedintele Iohannis, crezând că aşa vor da marea lovitură...Vâlcov a depăşit linia roşie. 
A face propagandă politică utilizând simboluri ale nazismului este interzis în lumea civilizată, de asemenea în România. Prin poziţia sa de consilier al premierului Dăncilă, Darius Vâlcov implică nu numai PSD, ci şi Guvernul României. Este extrem de grav, şi a fi menţinut în post înseamnă că, la nivel guvernamental, această poziţie este împărtăşită. Îşi permite Liviu Dragnea aşa ceva, mai ales într-o relaţie specială pe care a vrut să o construiască în legătură cu Israelul? Iată că îşi permite!
E drept, seninătatea doamnei premier Viorica Dăncilă este deasupra a tot şi a toate. Doamna nu înţelege despre ce e vorba, dar Liviu Dragnea pricepe prea bine. Practic, totul se va întoarce împotriva sa dacă va încerca să bagatelizeze gravele acte ale lui Vâlcov...”
Integral în editorialul Adevărul. Articolul este semnat de Ion M. Ioniță, senior editor.

Harta emigraţiei, pe regiuni. Cum se depopulează România (Jurnalul Național)

Peste 200.000 de persoane au plecat la muncă în străinătate pe parcursul anului trecut, mai mult decât în anii de după aderarea României la Uniunea Europeană sau în perioada crizei financiare, potrivit celor mai recente date de la Statistică. E ca şi cum un oraş precum Ploieşti, Oradea sau Brăila ar fi rămas fără locuitori într-un an. Nu mai pleacă atât de mult căpşunarii, infirmierele şi constructorii, dar în schimb ne pleacă doctorii, IT-iştii, inginerii şi profesorii.
Între 2012-2017, România s-a depopulat cu aproape 1,2 milioane de persoane, cam cât este astăzi populaţia Bucureştiului. Cei mai mulţi au plecat din Moldova, din judeţele Suceava, Bacău, Neamț, Botoșani şi Vaslui. Din această regiune au plecat în ultimii cinci ani 195.458 de oameni, ceea ce reprezintă 33% din numărul salariaţilor. A doua poziţie este ocupată de cea mai bogată zonă a ţării, Bucureşti-Ilfov, unde şomajul este practic zero şi salariile sunt mai mari decât în restul ţării. De aici au plecat 187.232 de salariaţi. Poziţia a treia este ocupată de judeţele din centrul ţării - Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, de unde au plecat 182.600 de persoane.

Cifre nemiloase: statul încasează anual pentru gazul din Marea Neagră redevenţe de doar 30 milioane de dolari pentru 1,36 mld. metri cubi de gaze extrase, adică 10% din producţia de gaze totală a României (Ziarul Financiar)

În total, exclusiv din producţia de gaze naturale, care a fost de 13,5 miliarde de metri cubi anul trecut, statul român a încasat 798,2 milioane de lei (175 de milioane de euro, 197 de milioane de dolari).
Prin formule care însă nu au fost bine explicate, sumele ar urma să ajungă la 1 mld. $ când producţia va fi de 5-10 mld. metri cubi pe an, valoare în care intră atât rede­venţele, cât şi taxele pe veniturile supli­mentare.
La nivelul anului 2025, producţia ar putea ajunge la 10 miliarde de metri cubi, potrivit estimărilor existente la acest moment.

I-a luat toate jucăriile (Gazeta Sporturilor)

Dică rămâne antrenor doar în caseta tehnică, Becali si-a asumat toate deciziile.
Tehnicianul stelist nu mai are niciun cuvânt în ce privește transferurile, tactica, stabilirea căpitanului, formula de start și schimbările din timpul meciurilor. 

 
Revista presei românești - 4 august 2018