Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Trei ani de stat pe loc (Cotidianul)

comemorare.jpg

3 ani de la #Colectiv.
3 ani de la #Colectiv
Image source: 
pixabay.com

PSD ar putea vota moţiunea Opoziţiei împotriva lui Tudorel Toader ca să-l ajute pe Dragnea (Adevărul) - Primarul din Rm. Vâlcea, achitat de Înalta Curte după ce a făcut doi ani de închisoare degeaba! (Evenimentul Zilei) - Comoara nebănuită a celor mai sărace zone (Ziarul Financiar) -  Salariile decid titlul (Gazeta Sporturilor)

Trei ani de stat pe loc (Cotidianul)

 
Practic, împlinirea a 3 ani de la tragedia numită Colectiv a adus o mică aniversare și nici o schimbare importantă. Nici riscul accidentelor nu s-a redus, nici investigație serioasă nu s-a făcut, nici despăgubire a familiilor celor afectați nu a avut loc, nici procesul patronilor nu înseamnă mare lucru. Singura schimbare importantă a fost coroana depusă de președintele României la stingherul monument de la locul tragediei. Și răsucirea pe călcîie a doamnei premier cînd a fost întrebată despre un mesaj pentru cei de la Colectiv.
Ce am făcut după tragedia de la Colectiv? Am încercat să pierdem subiectul și problemele generate de el printre celelalte. Statul și autoritățile s-au purtat de parcă ar fi dorit să evite subiectul, să-l lase să se stingă înainte de a se fi clarificat definitiv.
 

Surse: PSD ar putea vota moţiunea Opoziţiei împotriva lui Tudorel Toader ca să-l ajute pe Dragnea (Adevărul)

 
Deputaţii PSD ar putea vota miercuri moţiunea simplă depusă de Opoziţie împotriva ministrului Justiţiei, susţin surse politice pentru „Adevărul“. Miza: Liviu Dragnea ar putea invoca faptul că Tudorel Toader a rămas fără sprijin politic în Parlament, motiv să-l dea afară din Guvern pe ministrul Justiţiei. Liderul PSD vrea să scape de Toader, însă Tăriceanu se opune. Moţiunea va fi votată miercuri în plen.
„Mesajul pe care vreau să-l transmit prin activităţile de la Ministerul Justiţiei e acela de revenire la normalitate în activitatea de înfăptuire a justiţiei. Revenirea la normalitate înseamnă să nu ai un cetăţean, indiferent ce funcţii are, care să-ţi fie trimis în judecată, să stea în puşcărie şi ulterior să fie achitat. Sigur că îi dă CEDO 2-3.000 de euro despăgubiri, dar vă rog pe dumneavoastră, autorii moţiunii, să îmi spuneţi dacă banii aceştia compensează suferinţa morală şi fizică pe care le-a îndurat omul acela. Revenirea la normalitate înseamnă să trecem de la o politică penală represivă la o politică penală preventivă, cu recuperarea prejudiciilor”, a explicat Tudorel Toader la începutul pledoariei prezentate în plenul Camerei Deputaţilor. 
 

Judecătoarea Livia Stanciu a băgat în puşcărie un om nevinovat. Primarul din Rm. Vâlcea, achitat de Înalta Curte după ce a făcut doi ani de închisoare degeaba! (Evenimentul Zilei)

 
Decizie-bombă în dosarul Mircia Gutău: primarul oraşului Râmnicu Vâlcea a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce a stat mai bine de doi ani în închisoare! Toate privirile se îndreaptă acum spre judecătoarea Livia Stanciu, care va trebui să răspundă, măcar moral, pentru că a băgat în puşcărie un om nevinovat.
Mircia Gutău, primarul PD, şi Nicolae Dicu, viceprimar din același partid, au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie că ar fi pretins 50.000 de euro, în perioada aprilie - iulie 2006, de la denunţătorul Constantin Crinu Popescu, patronul firmei Rovimet, pentru a-i elibera acestuia un certificat de urbanism.
Evenimentul zilei a mers încă de atunci pe firul poveştii şi a pus cap la cap toate amănuntele din dosar, care indicau clar faptul că totul era, în fapt, o făcătură. 
Cei 2 au fost arestați preventiv, achitați de primele două instanțe – Tribunalul Alba Iulia și Curtea de Apel Constanța, dar condamnați de completul de 3 judecători al Înaltei Curți. Livia Stanciu a făcut parte din complet.
Mircia Gutău a dat în judecată statul român la CEDO, care a stabilit că edilul a fost condamnat cu încălcarea art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 
În baza acestei decizii, condamnarea lui Gutău a fost anulată de ICCJ, dispunându-se rejudecarea recursului.
 

Comoara nebănuită a celor mai sărace zone: Vaslui sau Botoşani, printre cele mai tinere judeţe din România. Care sunt însă judeţele unde investiţiile nu vor veni din cauza îmbătrânirii populaţiei (Ziarul Financiar)

 
Constant clasate la coada clasamentului în materie de business, unele judeţe din Moldova au o comoară nebănuită, şi anume, o pondere ridicată a tinerilor sub 35 de ani. În contextul în care disponibilitatea forţei de muncă devine mai importantă decât costul acesteia, menţinerea tinerilor în aceste judeţe poate reprezenta soluţia pentru redresarea lor economică.
Potrivit calculelor ZF, pe baza informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Statistică, cele mai tinere judeţe din România sunt Suceava, Iaşi, Vaslui, Ilfov şi Bistriţa-Năsăud în funcţie de ponderea tinerilor de sub 35 de ani în totalul populaţiei.
Botoşani, Bacău, Satu Mare sau Sălaj sunt la rândul lor printre judeţele în care mai bine de 40% din populaţie este mai tânără de 35 de ani.
Deşi Iaşi sau Ilfov au intrat în liga mare a businessului local, pentru judeţele aflate la coada clasa­mentuluui, aşa cum este cazul Vasluiului, Botoşaniului sau Sălajului, ponderea mare a tinerilor în totalul populaţiei poate fi o veste bună în vederea atragerii investiţiilor, dacă aceşti tineri decid să rămână în aceste judeţe.
Bucureşti, Timiş sau Cluj, de exemplu, sunt judeţe în care ponderea populaţiei sub 35 de ani a coborât sub 40%, ceea ce pe termen lung poate ridica probleme majore.

 

Salariile decid titlul (Gazeta Sporturilor)

 
CFR și FCSB, echipele care au cele mai mari bugete de salarii, domină clasamentul Ligii 1.
În general, clasamentul salariilor seamănă cu cel la zi. Doar în cazul dinamoviștilor diferența este uriașă: locul 4 la buget, locul 12 în prima divizie.
Revista presei românești - 31 octombrie 2018
493