Marți, 13, Rezoluție în 13 puncte. România, la judecata Europei (Evenimentul Zilei)
Astăzi, plenul Parlamentului European votează Rezoluția împotriva României. Textul conține 13 recomandări în privința sistemului de Justiție și luptei anticorupție.
Documentul subliniază îngrijorarea în privința schimbărilor din legile Justiției, care pot să „submineze independența sistemului juridic și lupta împotriva corupției, dar să și afecteze statul de drept”. Rezoluția face referire la „o intervenţie violentă şi disproporţionată a Jandarmeriei, în timpul protestelor de la Bucureşti, din 10 august”.
Textul care va fi votat astăzi recomandă autorităților române să instituie garanţii pentru a se evita ingerințele din Justiție. De asemenea, se recomandă întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informații. Documentul sugerează revizuirea legii privind finanţarea, organizarea şi funcţionarea ONG-urilor, pentru a fi pe deplin aliniată Cadrului legislativ al Uniunii.
Rezoluția recomandă instituțiilor din România să aplice recomandările Comisiei Europene, GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia și să nu aducă reforme care ar putea afecta independența Justiției. Tot astăzi, Comisia Europeană va prezenta și cel mai recent raport MCV, realizat pe baza recomandărilor Comisiei de la Veneția, care au în vedere modificările aduse Legilor Justiţiei, Codului Penal și Codului de Procedură Penală.
Războiul geamantanelor (Cotidianul)
Primul geamantan s-a dovedit a fi subțirel: La cîte se spun despre Dragnea (adevărate sau nu), el n-a dovedit mai nimic. Nimic care să-l înfunde pe președintele PSD. I-a oferit în schimb o ieșire lui Liviu Dragnea. A început să vină și acesta cu tot felul de valize. Care mai de care umplute cu tot soiul de dosare. Nici n-a adus nimic nou. Povestea cu casele închiriate la Sibiu nu-i decît o ciorbă reîncălzită. Se știe despre ele de ani și ani. Am publicat și în „Cotidianul“ despre declarația de avere care nu se potrivește cu contractele. Şi nici veniturile din meditații, care nu se pupă cu taxele plătite la Primăria Sibiului. Şi pe care funcționarii de la Sibiu le-au îngropat, ascunzînd populației că, după 1990, Klaus Iohannis n-a fost înregistrat ca plătitor de taxe pentru venituri obișnuite din meditații...
Şi Liviu Dragnea, ca și Klaus Iohannis, joacă un rol. Unul face pe anticoruptul, celălalt, pe denunțătorul. Un întreg aparat de stat lucrează la demonizarea lui Liviu Dragnea și un întreg partid se chinuie să-l deposedeze pe președinte de cîtă popularitate i-a mai rămas, scrie Cornel Nistorescu în editorialul publicației.
Cine îl va inlocui pe Negrescu în Guvern. PSD decide azi și cine preia Ministerul Educației (Ziare.com)
Guvernul Dancila are doi ministri lipsa in acest moment - la Educatie (unde Rovana Plumb este interimar dupa demisia lui Valentin Popa) si la Afaceri Europene (un domeniu cheie in acest moment lasat fara responsabil de Victor Negrescu).
Secretarul de stat din MAE, George Ciamba, ar fi o varianta luata in calcul de premierul Viorica Dancila pentru functia de ministru delegat pentru Afaceri Europene, au declarat luni surse guvernamentale.
Biroul Permanent National al PSD se va reuni, de la ora 11:00, pe ordinea de zi fiind analizarea propunerilor de candidati pentru functia de ministru al Educatiei, spun surse social-democrate.
Asta pentru ca vineri expira interimatul de 45 de zile al Rovanei Plumb la Ministerul Educatiei.
Ce spun cifrele despre cel mai bun an pentru firmele din România. Companiile au tras linie în 2017 şi au raportat o marjă de profit net de 6% (Ziarul Financiar)
Afaceri de 305 mld. euro, rezultat net de 17 mld. euro şi o marjă de profit de 6% sunt trei indicatori care au ajuns în 2017 la cel mai ridicat nivel atins în ultimul deceniu
Automobile Dacia a fost anul trecut cea mai mare companie din România, cu o cifră de afaceri de 5 mld. euro.
Ziua cea mai lungă a lui Mitică (Gazeta Sporturilor)
Azi, Curtea de Apel ar putea pronunța, după 4 amânări, verdictul definitiv. În prima instanța, fostul președinte al Ligii a primit 7 ani cu executare.
Într-un interviu acordat Gazetei, Dragomir spune că nu se teme că va fi condamnat în dosarul de spălare de bani și evaziune fiscală, cu prejudicierrea patrimoniuluiLPF.