Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Premierul-surogat și criza din Justiție (Adevărul)

ion-m-ionita_6.jpg

Jurnalistul Ion M. Ioniță semnează editorialul ziarului "Adevărul" de astăzi.
Jurnalistul Ion M. Ioniță semnează editorialul ziarului "Adevărul" de astăzi.
Image source: 
site-ul ziarului Adevărul

Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” anunță că profesorii vor purta de marți banderole tricolore, în semn de protest. Care este lista de revendicări (edupedu.ro) - Creditarea nu se împiedică de limitarea gradului de îndatorare sau taxa bancară şi creşte cu 8,4% în ianuarie 2019 (Ziarul Financiar)

Premierul-surogat și criza din Justiție (Adevărul)

Pentru Liviu Dragnea, aducerea Vioricăi Dăncilă pentru a ocupa scaunul de premier din Palatul Victoria a fost o mișcare câștigătoare. Un om total dependent de șeful de partid, controlat în proporție de 100%, fără inițiative personale, era soluția ideală după ce PSD își dăduse jos două guverne tocmai pentru că cei doi foști premieri Sorin Grindeanu și Mihai Tudose începuseră să își dea seama că nu e bine să execute orbește ordinele venite din Kiseleff.
Soluția Dăncilă a funcționat excelent o perioadă.. Dar un premier-surogat funcționează atâta timp cât nu apare o criză majoră. Când lucrurile se complică, limitele unei asemenea soluții apar la vedere.
Iar acum, situația din justiție devine explozivă. Magistrații și-au dat seama că prin Ordonanța 7 sunt puși sub control politic direct. Cariera lor este amenințată prin crearea prin ordonanță a unor instrumente extrem de perfide în conturarea destinului lor profesional.
Protestele au luat amploare, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut abrogarea ordonanței, la fel ca majoritatea asociațiilor profesionale. În plan extern, Ordonanța a produs o undă de șoc care acum se întoarce către București.
Doamna Dăncilă a fost trimisă să negocieze cu reprezentanții magistraților, dar pusă, în același timp, să declare că ordonanța nu se schimbă. Atunci ce rost are o negociere?
Acest joc nu poate ține de data asta, criza nu poate fi potolită prin simple enunțuri recitate de doamna Dăncilă. Sistemul judiciar este pe cale să se blocheze, iar încercările premierului de a se justifica spunând că ministrul Toader e esponsabil cu discuțiile anterioare adoptării Ordonanței sunt puerile.
Magistrații nu pot da înapoi, iar singura soluție este aprobarea Ordonanței, scrie în editorial jurnalistul Ion M Ioniță .

Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret” anunță că profesorii vor purta de marți banderole tricolore, în semn de protest. Care este lista de revendicări (edupedu.ro)

Una din cele două mari federații sindicale din preuniversitar anunță că va protesta începând de marți prin purtarea de “banderole tricolore”, pentru că “haosul creat de legislație a dus la o stare conflictuală generală”. Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“, condusă de Marius Nistor, vine și cu o listă de revendicări.
Printre solicitările sindicatului se numără finalizarea până la 31 martie a celor 3 legi ale educației promise de guvernul Dăncilă, majorarea costului standard per elev, “calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată”, stoparea violenței în școli și asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale.

Creditarea nu se împiedică de limitarea gradului de îndatorare sau taxa bancară şi creşte cu 8,4% în ianuarie 2019 (Ziarul Financiar)

Creditarea privată (pentru populaţie şi companii) a început anul 2019 cu dreptul, în condiţiile în care în luna ianuarie a crescut cu 8,4%, peste ritmul mediu pe tot anul 2018, care s-a situat la 6,6%, arată datele BNR.
Băncile au ajuns astfel să aibă în bilanţuri credite de peste 252,2 mld. lei.
Cifrele de la începutul anului arată că cel puţin deocamdată limitarea gradului de îndatorare la nivelul populaţiei, precum şi taxa bancară nu au avut impact negativ asupra finanţărilor acordate de bănci.
Creşterea creditării a fost susţinută în luna ianuarie 2019 atât de componenta în lei, cât şi de componenta în valută, care până acum a avut o tendinţă descendentă.
Analiştii spun că revenirea pe creştere a creditării în valută este un efect al măsurilor de suprataxare a băncilor.

Revista presei românești - 26 februarie 2019