Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Revine teama de deprecierea leului (Ziarul Financiar)

economii.jpg

Revine teama de deprecierea leului. Românii încep să-şi facă din nou mai multe depozite în euro, decât în lei.
Revine teama de deprecierea leului. Românii încep să-şi facă din nou mai multe depozite în euro, decât în lei, scrie Ziarul Financiar
Image source: 
pixabay.com

O tânăra judecătoare a protestat singură, în ciuda amenințărilor jandarmilor (ziare.com) - Alegerea primarilor în două tururi, la mâna UDMR (Adevărul) - Messi 5, Ronaldo 5, Neagu 4 (Gazeta Sporturilor)

O tânăra judecătoare a protestat singură, în ciuda amenințărilor jandarmilor (ziare.com)

Luni seara, de la ora 18, mai multi judecatori si procurori au intentionat sa protesteze din nou pe treptele Palatului de Justitie din Bucuresti, insa de data asta au fost impiedicati de jandarmi. O tanara judecatoare nu s-a lasat intimidata si a protestat singura.
Astfel, in timp ce colegii ei s-au strans la coltul cladirii, discutand ce sa faca, Andreea Sarbu, judecator la Judecatoria Sectorului 1, a ramas pe trepte, acolo unde magistratii au protestat de fiecare data, imaginile facand inconjurul presei internationale.
Ea a fost abordata de oamenii in uniforma in timp ce un sef in civil incerca sa faca ordine in zona.
Intrebata de cativa jurnalisti, Andreea Sarbu a explicat cu zambetul pe buze ca jandarmii i-au spus ca exista un ordin emis de presedintele Curtii de Apel Bucuresti care le interzice magistratilor sa stationeze pe trepte.
De asemenea, intrebata de un jurnalist daca un sef poate sa interzica dreptul la libera exprimare al unui magistrat, Andreea Sarbu a raspuns: "Dreptul la libera exprimare nu mi-l poate interzice nimeni, e un drept pe care il avem si noi magistratii, ca orice cetatean". 
Ea personal isi doreste abrogarea intregului pachet de legi ale justitiei, precum si a ultimelor ordonante, atat de contestate de magistrati si de societatea civila.
In jurul orei 18:30, cei aproximativ 20 de colegi care pana atunci statusera la coltul cladirii au venit alaturi de Andreea Sarbu si au protestat, ca de obicei, pe treptele de la CAB.

Alegerea primarilor în două tururi, la mâna UDMR (Adevărul)

Şansele ca primarii să fi aleşi în două tururi de scrutin – sistem care oferă o legitimitate mai mare – au crescut, după ce liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a decuplat de PSD pe acest subiect. „Alegerea primarilor într-un singur tur pentru noi e un handicap, în timp ce pentru partidele mari este un avantaj nemeritat“, a spus Tăriceanu, cu trimitere la faptul că primarii în funcţie, care au recurs la pomeni electorale, sunt avantajaţi de sistemul actual. Ca să învingă primarul aflat în funcţie, partidele de Opoziţie au nevoie de al doilea tur de scrutin, unde se pot alia. PNL şi USR au anunţat că susţin schimbarea sistemului electoral, la fel şi partidul lui Victor Ponta. „Categoric, da. Vrem două tururi“, a spus, pentru „Adevărul“, Daniel Constantin, prim-vicepreşedinte ProRomânia. 
În schimb, PSD, partidul cu cei mai mulţi primari din ţară, refuză categoric revenirea la două tururi, pentru că ar pierde multe primării în cazul în care candidaţii dreptei s-ar uni în turul doi. UDMR rămâne aliatul PSD. Potrivit unor surse politice, maghiarii refuză alegeri locale în două tururi, pentru că şi-ar diminua zestrea de edili. Logica e următoarea: în localităţile dominate de comunitatea maghiară, candidaţii români se pot alia în turul doi şi, în funcţie de prezenţa la urne, pot răsturna rezultatul votului.  Chiar dacă Opozţia se va coagula, o alianţă PSD-UDMR are prima şansă în Parlament. 
Trei proiecte aşteaptă în sertar În Camera Deputaţilor – for decizional - sunt trei proiecte care urmăresc schimbarea modului de alegere a primarilor, adică revenirea la două tururi de scrutin.

Revine teama de deprecierea leului. Românii încep să-şi facă din nou mai multe depozite în euro, decât în lei (Ziarul Financiar)

Depozitele noi în euro ale populaţiei cresc cu 14%, ritm dublu faţă de al depozitelor în lei.
Depozitele noi în lei constituite de populaţie în 2018 au totalizat 73,7 mld. lei, în timp ce depozitele în euro au în­sumat echivalentul a circa 53 mld. lei. 
Populaţia îşi lasă eco­nomiile în grija băncilor, deşi acestea plătesc dobânzi mici.
Dobânda medie plătită la euro este redusă, de 0,3% în 2018, nivel comparabil cu cel din 2017. Pe de altă parte, bo­ni­ficaţiile plătite la depozitele în lei au ajuns anul trecut la o me­die de 1,3%, în creştere faţă de 0,8% în 2017.

Messi 5, Ronaldo 5, Neagu 4 (Gazeta Sporturilor)

Vedeta CSM-ului a câștigat trofeul acordat de Federația Internațională de Handbal pentru cea mai bună handbalistă din lume în 2018. Devine prima jucătoare din istorie care primește pentru a patra oară această distincție, echivalentul Balonului de Aur din fotbal.
„Sunt foarte fericită. Le mulțumesc oamenilor că sunt alături de mine și că m-au votat. Acest lucru contează foarte mult pentru mine, mai ales că sunt într-o perioada de recuperare după accidentare. Am toate motivele să trag și mai tare și să revin mai puternică. Sunt foarte fericită, vreau să le mulțumesc tuturor fanilor mei și iubitorilor de handbal că mi-au oferit o motivație în plus”, a spus Cristina Neagu pentru site-ul oficial al CSM.

Revista presei românești - 19 martie 2019