Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Planul secret al PSD pentru sabotarea referendumului pe Justiție (Adevărul)

dancila_si_dragnea.jpg

Chiar dacă referendumul pe Justiţie va avea loc concomitent cu alegerile europarlamentare, Guvernul Dăncilă va organiza secţii de vot diferite, susţin surse politice pentru „Adevărul“.
Sursa imaginii: 
Youtube

Doi pe-un loc, deocamdată: Încă un procuror şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror general (Gândul) - Interviu în exclusivitate cu doctorul Mihai Craiu: În privința vaccinării, orice reglementare este mult mai bună decât niciuna (România Liberă) - O datorie care va fi plătită de nepoţi (Ziarul Financiar) - Pârâte la FRF (Gazeta Sporturilor)

Planul secret al PSD pentru sabotarea referendumului pe Justiție (Adevărul)

PSD şi-a pregătit tactica pentru a sabota referendumul pe Justiţie „aproape“ anunţat de preşedintele Klaus Iohannis. Surse din conducerea PSD susţin că Guvernul Dăncilă va organiza secţii de vot separate pentru referendum şi pentru europarlamentare, deşi cele două procese electorale vor avea loc în acelaşi timp, pe 26 mai. „Secţia de vot pentru euroalegeri va fi la parterul şcolii, la intrare, iar  secţia de vot pentru referendum lui Iohannis va fi în capătul culoarului, la etaj sau în sala de sport. Să vedem atunci dacă va atinge cvorumul de prezenţă“, susţine unul dintre deputaţii PSD pentru „Adevărul“. Astfel, primarii PSD vor putea îndemna electoratul să iasă la urne, însă doar pentru euroalegeri, astfel încât partidul condus de Liviu Dragnea să obţină un rezultat cât mai mare. În acelaşi timp, liderii social-democraţi mizează pe faptul că oamenii mobilizaţi de primari nu vor mai merge şi în a doua secţie de vot, de la etajul şcolii, pentru a valida referendumul declanşat de şeful statului. PSD se bazează pe reţeau de aleşi locali, care vor pune umărul la sabotarea consultării populare pe tema Justiţiei, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis mizează pe mobilizarea electoratului de dreapta şi a societăţii civile. 
„Noi credem că nu va atins pragul de 30%. Oricum, va fi pe muchie de cuţit. Depinde foarte mult câţi oameni vor scoate la urne partidele de dreapta. Dacă prezenţa la europarlamentare nu va fi mai mare de 35%, referendumul nu trece“, susţin sursele citate. Comparativ, la alegerile europene din urmă cu cinci ani prezenţa la vot a fost de 32, 44%. În 2009, prezenţa a fost şi mai mică: 27,67%. Anul acesta, mobilizarea la urne se anunţă a fi mai mare. Un sondaj de opinie comandat de PNL estimează o prezenţă între 37% şi 40%, pe fondul nemulţumirii faţă de guvernarea PSD. 

Doi pe-un loc, deocamdată: Încă un procuror şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror general (Gândul)

Marian Drilea, procuror DIICOT, şi-a depus candidatura pentru funcţia de procuror general al României, aceasta fiind a cea de-a doua candidatură pentru conducerea Parchetului General după ce a lui Augustin Lazăr, a anunţat, pentru MEDIAFAX, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Astăzi este ultima zi în care procurorii interesaţi de această funcţie îşi pot depune candidaturile.
Lista persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviului se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a acestuia, la data de 29 martie 2019.

Interviu în exclusivitate cu doctorul Mihai Craiu: În privința vaccinării, orice reglementare este mult mai bună decât niciuna (România Liberă)

În calitate de expert pediatru și membru al comisiei care a elaborat proiectul Legii vaccinări, medicul Mihai Craiu a declarat, în exclusivitate pentru „România liberă”, că este momentul ca această inițiativă legislativă ce reprezintă o medie a reglementărilor legale existente în țările Uniunii Europene, să fie repusă în discuție pentru a fi aprobată: „Un om politic responsabil își dă seama că nu este vorba de o decizie politică, ci de o decizie medicală de sănătate publică. Dacă ai o lege care este imperfectă la început, poți să faci norme de aplicare care să amelioreze nuanțele, dar dacă nu ai nimic, rămânem în situația în care ne aflăm acum, adică mulți părinți își expun copiii la niște riscuri ce nu sunt acceptabile în cursul unor epidemii, cum sunt cele de gripă și rujeolă. În cazul în care legea va deveni funcțională, statul român are obligația, dacă se dovedește că un copil are o problemă de la un vaccin, să asigure îngrijirea și recuperarea acestuia”.

O datorie care va fi plătită de nepoţi (Ziarul Financiar)

Ministerul Finanţelor a împrumutat o sumă record de 3 mld. euro de pe pieţele externe, din care 1,35 mld. euro pe 30 de ani la o dobândă de 4,65% pe an.
România este în continuare dependentă de capitalurile străine atât pentru rostogoloirea datoriei externe, cât și pentru finanțarea deficitului bugetar și a deficitului de cont curent.

Pârâte la FRF (Gazeta Sporturilor)

Astra și FCSB vor fi anchetate pentru încălcarea integrității competiției, la sesizarea Craiovei. Oltenii acuză meciul ciudat dintre cele două cluburi, Astra pierzând cu 2-0 o partidă împotriva echipei lui Gigi Becali, căruia îi datora 1,7 milioane de euro la ora jocului.

 
Revista presei românești - 28 martie 2019