Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Dacă aproape am arestat-o pe Kovesi, pricepeți ce vă putem face și vouă!” (Republica.ro)

ctp.png

Scriitorul și jurnalistul Cristian Tudor Popescu
Image source: 
republica.ro

Dragă Curte Constituţională, ce alegi: ruşinea sau ridicolul? (Adevărul) - Dacă Tudorel Toader, și nu Augustin Lazăr ar fi refuzat eliberarea unui deținut politic, pe câte voci reîntărite i-am fi cerut demisia? (tolo.ro)

„Dacă aproape am arestat-o pe Kovesi, pricepeți ce vă putem face și vouă!” (Republica.ro)

Actul terorist al Secției pentru Terorizarea Magistraților nu a reușit. Deocamdată, scrie jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
Scopul dosarului penal confecționat Laurei Codruța Kovesi pe baza autodenunțului scuipat de la Belgrad de S. Ghiță nu e condamnarea fostului procuror-șef DNA, imposibil de obținut pe baza însăilărilor fantasmagorice din zisul dosar, presupunând că, totuși, România nu devine o Venezuelă. Scopul era punerea LCK sub control judiciar – să nu poată să-și facă meseria de procuror, să nu poată să iasă din țară, să nu poată să vorbească public despre ce i se întâmplă.
Mai întâi a fost ținută 7 ore în sir în anchetă la Secție, ca să se inducă ideea că „sunt probleme mari, e groasă”, de vreme ce a fost anchetată 7 ore. Dna Kovesi ar fi putut, ieșind în fața presei, să relateze plimbatul de hârtii, de polițiști și de avocați, acuzațiile aiuritoare care i se aduc, trasul de timp, așa cum a relatat după precedenta chemare la Secția Gestapo. Prin urmare, i s-a închis gura prin interdicție.
Controlul judiciar a fost un substitut pentru reținere sau arestare, pe care Komissara Florea n-a avut nervii destul de tari s-o facă. Mesajul transmis tuturor magistraților care înțeleg să-și facă meseria potrivit legii și propriei conștiințe a fost: „Dacă aproape am arestat-o pe Kovesi, fosta șefă a DNA, pricepeți ce vă putem face și vouă, în caz că ne supărați cu ceva!”...
Integral pe republica.ro.

Dragă Curte Constituţională, ce alegi: ruşinea sau ridicolul? (Adevărul)

Curtea Constituţională se află în faţa unei decizii din care nu are cum să iasă bine, consideră Liviu Avram, redactor șef adjunct la Adevărul.
Se cuvine să începem o precizare: în România, există doar cinci persoane care pot sesiza CCR cu conflict juridic de natură constituţională: preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele României, prim-ministrul şi preşedintele CSM...
Acum trei săptămâni, deputatul PSD Florin Iordache, delegat de Liviu Dragnea la conducerea Camerei Deputaţilor, a sesizat CCR cu conflict juridic de natură constituţională, pe motiv că la Instanţa Supremă nu s-au constituit complete specializate de 3 judecători pentru judecarea dosarelor de corupţie. Iar completele de 3 de la Instanţa Supremă sunt o problemă pentru PSD: un asemenea complet l-a condamnat anul trecut pe Liviu Dragnea la trei ani şi jumătate de închisoare în dosarul Bombonica.  Şefa ICCJ, Cristina Tarcea, a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă. Motivul? Exact decizia CCR din 19 decembrie: câtă vreme premierul nu-şi poate delega nimănui atributul exclusiv de a sesiza CCR, de ce ar putea s-o facă preşedintele Camerei Deputaţilor? 
Acum, CCR se află într-o situaţie imposibilă, din care nu are nicicum cum să iasă bine. Iată de ce. 
Dacă respinge argumentaţia doamnei Tarcea, deci dacă admite că Florin Iordache avea dreptul să sesizeze Curtea, CCR rezolvă problema PSD cu completele de 3, dar ar însemna să-şi sfideze propria decizie de acum nici patru luni. 
În schimb, dacă acceptă argumentaţia doamnei Tarcea, deci dacă respinge acţiunea lui Iordache ca inadmisibilă, CCR nu doar că nu rezolvă problema PSD, dar intră ea însăşi într-o altă dandana. Căci în toamna anului trecut, acelaşi Florin Iordache, lăsat premeditat pentru o zi la conducerea Camerei Deputaţilor, a sesizat CCR cu conflict juridic de natură constituţională în problema protocoalelor dintre SRI şi Parchet. CCR a admis dosarul, l-a judecat fără nicio apăsare pe 16 ianuarie anul acesta şi a rezolvat cumva problema PSD cu protocoalele. 
Din ianuarie 2017 până azi, CCR a judecat nu mai puţin de nouă conflice juridice  de natură constituţională, din care PSD a câştigat opt. 

Dacă Tudorel Toader, și nu Augustin Lazăr ar fi refuzat eliberarea unui deținut politic, pe câte voci reîntărite i-am fi cerut demisia? (tolo.ro)

Pornind de la dezvăluirile luju.ro,  Antena 3 a prezentat luni seară un episod mai vechi din ”Memorialul durerii”, cu povestea disidentului comunist Iulius Filip.
Filip a fost condamnat, în 1981, pentru că i-a trimis o scrisoare-pamflet lui Nicolae Ceaușescu și un mesaj liderilor polonezi ai ”Solidarității”.
Cu bravura și seninătatea omului egal cu sine, Filip și-a acceptat condamnarea și bătăile din închisoare, repetând mereu că e dreptul lui, ca muncitor și cetățean, să adreseze o scrisoare președintelui țării și secretarului general al PCR, care se revendica drept partidul muncitorilor.
Întemnițat pentru 5 ani și 4 luni, deținutului politic i-a fost de două ori refuzată eliberarea de către comisia de la închisoarea din Aiud, prezidată de tânărul procuror Augustin Lazăr, atunci în vârstă de 29 de ani.
Astăzi, la 62 de ani, Augustin Lazăr, este procurorul general al României și admiratorii săi îl laudă pentru că se luptă cu ”ciuma roșie”.
Să ne întrebăm cum ar fi fost dacă nu Augustin Lazăr, ci Tudorel Toader refuza eliberarea unui deținut politic.
În câte feluri, pe câte forumuri și de la câte tribune ar fi fost cerută demisia ministrul justiției?! Nu că Toader și-ar merita poziția de ministru al justiției, când e limpede că, pentru el, miza sunt infractorii și nu victimele.
Revenind la episodul Aiud, ce ar fi făcut un alt procuror în locul lui Lazăr, întreabă apărătorii săi? Exact același lucru. Și tocmai aici e culpa sa de neșters. S-a aliniat ”banalității răului”...
Ce face această largă coaliție a penalilor, de la Ghiță la Udrea și de la Dragnea la Vâlcov, atacă nu doar un cod penal, ci însăși posibilitatea de îndreptare a unei societăți.
Coaliția penalilor nu poate fi înfruntată cu oameni care au asemenea schelete în dulap, notează jurnalistul Cătălin Tolontan pe blogul personal.

Revista presei românești - 4 aprilie 2019