Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Nimic (Republica)

viorica.jpg

Premierul Viorica Dăncilă este candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale. Decizia finală de validare a candidatului va fi luată la congresul PSD de la finalul lunii august.
Premierul Viorica Dăncilă este candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale. Decizia finală de validare a candidatului va fi luată la congresul PSD de la finalul lunii august.
Image source: 
site-ul Guvernului României

Raportul complet al MAI despre cazul Caracal, discutat în şedinţa CSAT (Digi 24) - Cum se vor taxa pensiile speciale.Dispare și sporul de 15% pentru personalul administrativ (HotNews.ro) - Guvernul a adoptat „amnistia fiscală“ sub numele de „restructurare a datoriilor“ (Ziarul Financiar) - Mersul în vacanţă, un lux pentru mulţi români (Adevărul)

Nimic (Republica)

Este un articol de opinie, semnat de Ciprian Mihali, după declarațiile făcute de prim-ministrul României, aseară, la Palatul Victoria.
„Viorica Dăncilă nu stârnește nimic: nici emoție, nici entuziasm, nici empatie. Nici măcar furie, nici măcar haz sau tristețe.
Viorica Dăncilă nu mai spune nimic: nici adevăruri, nici minciuni, nici mărturisiri, nici declarații.
Viorica Dăncilă nu poate convinge pe nimeni de nimic. Nu poate mobiliza nici o energie, nu poate trezi nicio speranță, nu poate provoca responsabilizări, nu poate crea solidarități.
Este o mare dramă pentru România că într-un moment atât dureros să aibă în fruntea ei nu doar un guvern incompetent, ci și un prim-ministru lipsit de orice credibilitate intelectuală și emoțională. 
E suprarealist și, la limită, de o ticăloșie fără margini să spui că explozia infracționalității și dezumanizarea funcționarilor s-au produs din cauza insistenței pe lupta anticorupție și că a venit în sfârșit momentul să declarăm război criminalității. Şi nimeni în țara asta nu mai crede (pentru că e vorba de încredere, credință, credit, de tot ceea ce ne ține împreună ca un crez) că această putere, cu această doamnă albastră în frunte mai poate să facă ceva bun pentru oameni. Şi sunt tot mai numeroși cei care sunt convinși că prima soluție la criza profundă prin care trecem este chiar plecarea acestei doamne și a echipei sale de la guvernare”. 
Integral pe Republica.ro.
Ciprian Mihali a  predat vreme de două decenii filosofia contemporană la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Din anul 2000 este doctor în filosofie al Universităților din Cluj și din Strasbourg. Între 2012 și 2016 a fost ambasador al României în Senegal și în alte șapte state din Africa de Vest. Din 2016 lucrează în domeniul cooperării internaționale la Bruxelles.

Raportul complet al MAI despre cazul Caracal, discutat în şedinţa CSAT (Digi 24)

Conform unui raport MAI, prezentat în şedinţa CSAT, obţinut în exclusivitate de Digi24, poliţistul care a preluat apelul 112 a dat dovadă de o atitudine arogantă, superioară şi autosuficientă. Au fost încălcate mai multe proceduri, atât de operatorii 112, cât şi de poliţiştii din teren. De asemenea, raportul arată că o aplicație care ar permite ca, în timp real, în momentul în care este semnalată o faptă gravă la 112, informația să ajungă la structurile de conducere ale Poliției Române și, inclusiv, la Ministerul de Interne, nu funcţiona, notează Digi24.

Cum se vor taxa pensiile speciale - exemple concrete. Dispare și sporul de 15% pentru personalul administrativ (HotNews.ro)

Pensii speciale care nu sunt bazate pe cotributivitate vor fi taxate printr-o ordonanță care ar urma a fi adoptată luni, odată cu rectificarea bugetară, potrivit unor surse oficiale.
„Se lucrează la forma finală. Acum sistemul este așa. Sub 2000 este zero impozit, peste 2000 este 10%, între 7.000 – 10.000 se datorează 30% și ce depășește 10.000 pe lângă 30%, dintre 7000 – 1000 care înseamnă 900 lei, se mai adaugă 50% din ce depășește”, au spus sursele citate de HotNews
Conform surselor citate, sporul pentru condiții grele și vătămătoare se va elimina. 
Este vorba despre 15% din salariul de bază. Măsura se va aplica numai personalului administrativ. Așadar nu vor fi incluși medici sau profesori, spun acestea.

Guvernul a adoptat „amnistia fiscală“ sub numele de „restructurare a datoriilor“ (Ziarul Financiar)

Guvernul a adoptat miercuri proiectul de ştergere a unor datorii ale companiilor către bugetul statului cu ajutorul căruia Ministerul Finanţelor crede că poate recupera unele creanţe care, altminteri, ar putea fi trecute la pierderi. Spre 100 de miliarde de lei sunt datoriile companiilor către bugetul statului, dar proiectul nu se adresează tuturora, ci doar acelora de la care se mai poate recupera câte ceva.
Potrivit textului actului normativ, amnistia, numită de Finanţe „restructurare a datoriilor“ cuprinde două categorii de datornici, explică Ziarul Financiar. Prima priveşte companiile cu datorii de peste un milion de lei pentru reeşalonarea cărora trebuie alcătuit un plan de restructurare acceptat de ANAF. Ce-a de-a doua se referă la persoanele fizice sau la companiile cu datorii de sub un milion de lei, cărora li se şterg penalităţile dacă îşi plătesc datoriile restante până în noiembrie 2019.

Mersul în vacanţă, un lux pentru mulţi români (Adevărul)

Şase din zece români nu îşi permit o vacanţă de o săptămână departe de casă, cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană. Dacă situaţia a fost îndulcită pentru bugetari, care primesc vouchere de vacanţă, restul românilor sunt încă prea săraci pentru a-şi petrece concediul altundeva decât în parc. Statistica Eurostat mai relevă un fapt îngrijorător: în România situaţia nu se îmbunătăţeşte sau nu se face destul de repede. Continuarea în Adevărul.

Revista presei românești - 1 august 2019