Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Prima înfrângere a PSD (Evenimentul Zilei)

parlament.jpg

Motiunea de cenzura, citita joi, votata peste o saptamana
Motiunea de cenzura, citita joi, votata peste o saptamana
Image source: 
Facebook

Plagiatul comisarului european de rezervă, Gabriela Ciot, și al fostului Negociator-șef cu UE, Vasile Pușcaș (Pressone) - Primul dosar rejudecat dupa decizia CCR care a aruncat in aer completurile de 5: Fostul consilier al Alinei Bica a primit aceeasi pedeapsa (ziare.com)

Prima înfrângere a PSD. Opoziția și-a câștigat dreptul să nu lucreze sâmbăta (Evenimentul Zilei)

Opoziția dădea de înțeles că ar trece „prin foc, prin glonț, prin fum, prin mii de baionetă”, să cadă guvernul Dancila. Dar sâmbătă e zi liberă, nu se pot aduna să voteze moțiunea de cenzură. Ieri a fost măcel între putere și opoziție, iar PSD ca să-i enerveze și mai rău pe combatanți, l-a pus președinte de ședință pe deputatul Florin Iordache. Părțile au trecut prin tot regulamentul de funcționare al Parlamentului în încercarea de a stabili dacă este legal sau nu să voteze sâmbătă. Parlamentarii juriștii au încercat din răsputeri să explice că fiecare are dreptate . În cele din urmă, opoziția a câștigat, sâmbătă nu se va lucra, nu se va vota moțiunea de cenzură. Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a spus că textul moțiunii va fi citit astăzi, iar votul se va da peste o săptămână.

Plagiatul comisarului european de rezervă, Gabriela Ciot, și al fostului Negociator-șef cu UE, Vasile Pușcaș (Pressone)

Melania-Gabriela Ciot, propunerea de rezervă a PSD pentru postul de comisar european din partea României, a plagiat în proporție covârșitoare un articol științific publicat în anul 2012. Prim-autor al textului în cauză este Vasile Pușcaș, fostul negociator-șef al României cu Uniunea Europeană (UE). Pușcaș este, de altfel, coordonatorul doctoratului în Relații Internaționale și Studii Europene pe care Ciot l-a obținut în anul 2012, la Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca. 
Jurnalista Emilia Șercan a pe Melania-Gabriela Ciot, pentru a-i solicita să comenteze situația constatată. A închis brusc telefonul, în momentul în care a auzit de ce e căutată, iar ulterior nu a mai răspuns. 
Vasile Pușcaș nu a răspuns la telefon și nici la mesajul trimis prin care îi ceream un punct de vedere. 
Melania-Gabriela Ciot a fost votată de PSD ca variantă de rezervă pentru nominalizarea României pentru funcția de comisar european marți, 1 octombrie. Asta după ce candidatura Rovanei Plumb a fost repinsă definitiv de către comisia JURI din Parlamentul European cu o zi înainte, scrie Pressone.

Primul dosar rejudecat dupa decizia CCR care a aruncat in aer completurile de 5: Fostul consilier al Alinei Bica a primit aceeasi pedeapsa (ziare.com)

Un complet de 5 judecatori de la Inalta Curte a dat prima decizie definitiva intr-un dosar care a fost rejudecat, dupa ce sentinta de condamnare a fost desfiintata in baza deciziei Curtii Constitutionale privind completurile de 5 judecatori.
Fost consilier al Alinei Bica si fost ofiter de politie judiciara, Florentin Mihailescu a fost condamnat, luni, la un 1 an si 6 luni cu suspendare pentru marturie mincinoasa si achitat pentru favorizarea faptuitorului. Decizia este definitiva.
Aceeasi pedeapsa definitiva pe care Florentin Mihailescu o primise inaintea deciziei CCR, dar si in faza de fond a dosarului.
Potrivit deciziei, fostul politist trebuie sa presteze 70 de zile de munca neremunerata in folosul comunitatii la o institutie din comunitate, respectiv Directia Generala pentru Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sector 3 Bucuresti sau la Fundatia pentru Promovarea Sanctiunilor Comunitare.

Revista presei românești - 3 octombrie 2019