Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Criza politică și portofelele românilor (Contributors.ro)

portofel.jpg

Dacă te iei după ceea se întâmplă în aceste zile în Parlamentul României nu se poate să nu ajungi la concluzia, aberantă, desigur, că criza politică ar fi cum nu se poate mai benefică pentru portofelele românilor., comentează criticul de teatru Mircea Morariu.
Sursa imaginii: 
Pixabay (Ilustrație)

Buget uriaș pentru București în anul alegerilor pentru noul primar: peste 10 miliarde lei (G4media.ro) - Patroana brutăriei din Ditrău nu se lasă intimidată și ia o decizie curajoasă: angajează 4 nepalezi (Republica.ro)

Criza politică și portofelele românilor (Contributors.ro)

"Dacă te iei după ceea se întâmplă în aceste zile în Parlamentul României nu se poate să nu ajungi la concluzia, aberantă, desigur, că criza politică ar fi cum nu se poate mai benefică pentru portofelele românilor", comentează criticul de teatru Mircea Morariu.

"Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat o serie de modificări la Legea Educației. Modificările se împart în trei categorii. Unele binevenite, așa cum sunt cele ce vizează reducerea numărului maxim de elevi dintr-o clasă, altele de-a dreptul ticăloase, așa cum e cea care face uitată limitarea numărului de mandate ale unui rector, Universitățile fiind transformate în feude (modificarea nu putea fi decât ticăloasă din moment ce a fost propusă de semidoctul fost ministru al Educației, pesedistul Liviu Pop-Genunche, insul care mai mult ca sigur că a trecut prin Universitate așa cum trece gâsca prin apă), altele cu totul iresponsabile.

În această din urmă categorie intră decizia referitoarea la liberul acces la spectacolele de teatru, adică fără plată, al copiilor și adolescenților. Cum se vor descurca respectivele instituții de spectacole în cazul în care o astfel de modificare legislativă va fi promulgată de președintele Iohannis, cum își vor cârpi Teatrele bugetele oricum rarefiate, cu ce și cum se vor acoperi veniturile în minus, cum vor învăța tinerii că în viață nimic nu este gratis, că accesul la arta adevărată costă, senatorii PSD, votanții preponderenți ai respectivei modificări legislative, nici nu vor să știe. Ei o țin langa cu populismul. Ridică mâna fără să se gândească la, consecințe..."

Comentariul integral pe contributors.ro.

Buget uriaș pentru București în anul alegerilor pentru noul primar: peste 10 miliarde lei (G4media.ro)

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) dezbate vineri 39 de proiecte, printre care și bugetul general al Capitalei pe 2020, unde sunt stipulate venituri totale de 10 miliarde de lei. În acest an au loc alegerile pentru primăria București, un obiectiv politic major atât prin prisma bugetului ce va fi gestionat de viitorul primar, cât și al faptului că primăria Capitalei poate fi o rampă de lansare pentru viitoarele alegeri prezidențiale.

Cheltuielile de personal sunt estimate la 1,94 miliarde de lei, dintre care circa 1,1 miliarde pentru instituţiile finanţate integral din venituri proprii. Sunt prevăzute cheltuieli pentru bunuri şi servicii în valoare totală de circa 1,96 miliarde lei.

Pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti este stipulat un buget de 550 milioane lei.

Patroana brutăriei din Ditrău nu se lasă intimidată și ia o decizie curajoasă: angajează 4 nepalezi (Republica.ro)

Dayan Wone Peries, 24 de ani, este din Sri Lanka, unde a lucrat patru ani în brutărie/patiserie. Singalezul a aterizat luni pe Aeroportul Otopeni, iar de aici a mers la Ditrău. Dayan va lucra la secția de patiserie a brutăriei din localitate, iar în primele două săptămâni, ca să se acomodeze, va munci alături de ceilalți doi conaționali, Welgamage Don Prasanna Piumal, 22 de ani, și  Amarashinga Archchilag Mahinda, 48 de ani.

„Este un tânăr educat care vorbește bine limba engleză, o persoană optimistă și dornică să își clădească un viitor bun cu ajutorul acestui contract de muncă din Romania”, îl descrie Corina Constantin, directoarea firmei Multi Professional Solutions, specializată în recrutarea, pe plan local, a forței de muncă din Asia.

Muncitorii srilankezi angajaţi la brutăria din Ditrău au fost vizitaţi la începutul săptămânii trecute de reprezentanţii firmei de recrutare prin intermediul căreia au venit în România.

„Ne-am bucurat să îi găsim pe cei doi angajați liniștiți și mulțumiți. Au înțeles situatia din Ditrău și nu condamnă în niciun fel reacția locală la venirea lor. Piumal este catolic și și-ar dori să meargă la biserică, dar ne-a spus că nu va merge întrucât nu crede că preotul ar fi de acord”, mai spune Corina Constantin.

Salariul câștigat de muncitorii de la Ditrău, cu sporurile de noapte și orele suplimentare, este de aproximativ 2100 lei. Potrivit legislației, salariul minim obligatoriu pentru lucrătorii non UE angajați pe teritoriul țării noastre este echivalent cu salariul minim pe economie.

„Momentan ei își doresc să își duca la bun sfârșit contractul de muncă actual, care este întocmit pe o perioadă de doi ani. Nu și-au exprimat în niciun moment dorința de a se muta permanent în România”, spune Corina Constantin.

La Ditrău vor ajunge și 4 muncitori din Nepal .