Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Adevăratul pericol: Panica, nu virusul (Adevărul)

coronavirus-4817431_1280.png

Image source: 
Pixabay (Ilustrație)

Cine este primul român diagnosticat cu coronavirus? (Adevărul) - Guvernul Cîțu chiar ar trebui să treacă (ziare.com) - Coronavirus și anticipate. Vor putea Klaus Iohannis și PNL să le gestioneze pe amândouă deodată? (g4media)

Adevăratul pericol: Panica, nu virusul (Adevărul)

Cine este primul român diagnosticat cu coronavirus? 

Primul român diagnosticat cu coronavirus este un tânăr de 25 de ani, din comuna gorjeană Prigoria, satul Dobrana. Bărbatul lucrează la o firmă a italianului de 71 de ani care s-a aflat pentru câteva zile în România şi ulterior, la Rimini, a fost diagnosticat cu coronavirus. Tânărul a fost la vânătoare cu patronul italian, iar în ultimele două zile a fost izolat la domiciliu. Tânărul locuia cu părinţii şi cu bunicii, în total şapte persoane, care au fost testate şi rezultatele au fost negative. Cu toate acestea, membrii familiei au intrat în carantină.  Mai sunt 33 de teste la care se va aştepta rezultatul joi, în jurul prânzului.   

Pacientul a ajuns la Bucureşti joi dimineaţă, la Institutul Matei Balş, unde va fi tratat.

Șoferii profesioniști refuză cursele în țările în care a fost raportat noul virus gripal, românii golesc magazinele de teamă că dacă se închid orașele vor rămâne fără mâncare, în timp ce știrile false continuă să apară. Autoritățile îndeamnă la calm, iar infecționiștii reamintesc că noul coronavirus este doar o gripă care se poate trata.

Guvernul Cîțu chiar ar trebui să treacă (ziare.com)

"Propunerea Florin Citu pare sa fi fost facuta tot ca sa pice, insa nu cu tambalaul provocat de o desemnare a lui Ludovic Orban, deci ca un pas mai serios spre anticipate. Cred ca lucrurile sunt mai complicate, cu siguranta, riscante si cer o analiza mai detaliata", scrie Ioana Ene Dogioiu.

"Ceea ce m-a surprins din start urmarind primele reactii a fost ca nimeni nu a dorit sa evalueze in mod serios aceasta desemnare. Dimpotriva. N-am vazut decat referiri la apoplexia lui Orlando Teodorovici sau urale ca vin anticipatele. 

Cum va fi Guvernul Citu?

Trebuie sa aiba loc macar aparente negocieri cu restul partidelor. Spre desosebire de data trecuta, USR si-a aratat intentia de a intra la guvernare. Probabil ca si PMP, adversar declarat al anticipatelor, va dori acelasi lucru. UDMR nu e ostil.

Daca e in logica anticipatelor, PNL ar trebui sa incerce sa scape de sustinere pentru a se mentine guvern minoritar.

Daca nu va reusi, sansele Guvernului Citu de a trece ar creste periculos de mult pentru cei care vor anticipate. Daca va reusi, isi ostilizeaza doi viitori necesari parteneri de guvernare". Continuarea articolului pe ziare.com.

Coronavirus și anticipate. Vor putea Klaus Iohannis și PNL să le gestioneze pe amândouă deodată? (g4media)

"Cu nominalizarea lui Florin Cîțu pentru funcția de premier, președintele Klaus Iohannis mai face un pas hotărât către anticipate, deși situația în țară se complică teribil odată cu apariția primului caz de coronavirus confirmat la Gorj. Liberalii au decis să meargă mai departe cu planul lor de a organiza cu orice preț parlamentarele în paralel cu alegerile locale pentru a da stisfacție ambiției prezidențiale", notează Dan Tăpălagă.

"Nu doar Klaus Iohannis își dorește un nou Parlament, ci și Marcel Ciolacu speră ca, după ce va fi ales sâmbătă președinte plin la PSD, să-și pună cât mai repede oamenii lui în funcții cheie, să facă listele parlamentare, să împartă sinecuri și să-și crească propria armată de fideli.

Marea întrebare este ce vor spune alegătorii tot mai panicați și îngroziți de spectrul unei epidemii de coronavirus în România? Deja primul caz a apărut…

Știm cu toții că trăim într-o țară nefuncțională, cu infrastructura medicală vraiște, cu o capacitate administrativă slabă și cu cetățenii mai expuși la manipulări mediatice decât în altă parte, dat fiind controlul cvasi-total al mogulilor asupra televiziunilor.

Dacă numărul infecțiilor se înmulțește și apar primele victime, dacă se va instala haosul administrativ ușor previzibil într-o țară ca România, nu-i văd deloc bine pe liberali și pe Klaus Iohannis. 

Curând, alegătorii le vor reproșa că în loc să instaleze rapid un guvern care să gestioneze responsabil treburile țării în vremuri dificile, în loc să arate mai multă grijă pentru oamenii de rând, își văd în mod egoist de propriile interese politice jucându-se de-a anticipatele, dar și cu sănătatea cetățenilor. Sunt la un pas să ajungă în acest punct". Integral pe g4media.ro.