Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Medicii de la Suceava, deja în conflict cu Armata. Soluția militarizării spitalelor, eșecul democrației noastre (Libertatea)

sidonia.jpg

Jurnalista Sidonia Bogdan
Jurnalista Sidonia Bogdan cere pentru ocuparea funcțiilor de top din spitale exigențe comparabile cu cele din sistemul judiciar.
Image source: 
libertatea.ro

Opinie Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: Nu e corect! 1,2 milioane bugetari sunt “imuni” la Covid-19 şi mediul privat sângerează. Asta e solidaritate? (Ziarul Financiar) - Exclusiv Procurorul general, despre anchetele Covid si dosarele Suceava.Veniti cu informatii! Noi stam cu ochii pe tot (ziare.com) - Poveștile românilor întorși acasă (Recorder)

Medicii de la Suceava, deja în conflict cu Armata. Soluția militarizării spitalelor, eșecul democrației noastre (Libertatea)

După haosul de la Spitalul Județean din Suceava, care a dus, din păcate, la decesul multor pacienți și infectarea a 200 cadre medicale, clasa politică a decis ca spitalul să fie militarizat, iar de comanda lui se ocupă acum doctorul militar colonel Daniel Ionuț Derioiu. La scurt timp, vedem cum spiritul milităresc intră în pâine – un comunicat al MapN precizează că la spitalul din Suceava „a fost efectuat instructaj cu tot personalul medical despre purtarea echipamentului de protecţie”, iar câteva imagini arată cum medicii și asistentele sunt instruiți în curtea spitalului înainte să îmbrace combinezoanele...

Armata ajută cum poate. Este, totuși, trist să observăm că valorile civile care ar fi trebuit să dea coerență sistemului medical au murit cu totul, iar vidul lăsat de ele este umplut de cele specifice organizațiilor militare. 

Știm cu toții că metehnele descoperite la Suceava nu sunt un caz izolat, ci mai degrabă o metastază ce a cuprins întregul sistemul medical din România. Sigur, în această perioadă, depășirea crizei coronavirus este prioritară, dar după terminarea stării de urgență, resetarea regulilor de gestionare a sistemului medical devine obligatorie. Aș merge atât de departe încât aș cere exigențe pentru ocuparea funcțiilor de top din spitale comparabile cu cele din sistemul judiciar. Așa cum pentru numirile pentru șefia parchetelor, ministrul Justiției își asumă un rol, la fel ar trebuie să se procedeze și pentru ocuparea funcțiilor de manager de spitale mari, scrie Sidonia Bogdan. Integral în Libertatea.



Opinie Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: Nu e corect! 1,2 milioane bugetari sunt “imuni” la Covid-19 şi mediul privat sângerează. Asta e solidaritate? (Ziarul Financiar)

(...) Angajatul in privat primeşte maxim 2400 lei si i ce cere să fie solidar cu bugetarii care "lucreaza" de acasa si care pot avea un salariu de 5-10-20.000 lei. Nu am auzit nimic pana acum de vreo restructurare a “armatei” de functionari publici, de “bagatori in seama” din ministere, parlament, agentii guvernamentale!

Nu am auzit nimic de restructurarea celei mai nedrepte si imorale situatii, aceea a pensiilor speciale! In timp ce unii doneaza pentru spitale zeci de mii de euro, pensiile nesimtite si nemeritate se platesc la timp!

(...) A fi solidar nu inseamna ca numai unii sa simta greutatile si altii sa stea pititi dupa niste slujbe/salarii/pensii pana la adanci batraneti.

Daca vrem sa nu ne uram, sa nu ne dusmanim, sa nu ne dezbinam ca tara, solidaritatea pe care o clamez poate sa genereze cel mai frumos parteneriat public-privat.

Oamenii valorosi se cunosc in vremuri grele si principiul solidaritatii trebuie sa fie o prioritate pentru toti.

Nici salariile din mediul public nu trebuie sa fie intangibile!

Dragoş Dragoteanu este managerul firmei Euroest, unul dintre cei mai cunoscuţi brokeri imobiliari din România. 

Exclusiv Procurorul general, despre anchetele Covid si dosarele Suceava.Veniti cu informatii! Noi stam cu ochii pe tot (ziare.com)

Parchetele au deschis 271 de dosare care vizeaza 350 de persoane cu privire la infractiuni legate de criza Covid, pana joi la ora 17, iar numarul e in crestere. Vrem sa facem rapid urmarirea penala, saptamana viitoare vom avea o prima evaluare despre ce s-a facut, cat s-a facut si termenele pe care si le asuma colegii nostri, a spus procurorul general Gabriela Scutea intr-un interviu acordat Ziare.com.

Procurorul general explică de ce:

- Ancheta de la Spitalul "Gerota" nu a putut decurge normal, cu atat mai putin accelerat, din cauza situatiei pensionarului MAI.

- Dosarul Suceava nu va fi preluat la PICCJ, se lucreaza in el, am luat masuri pentru conservarea de probe, administram cate probe putem in conditiile date si se contureaza cercul.

- Invitam oamenii sa vina cu informatii despre situatia din spitale. Vom fi foarte activi, dar in functie de ceea ce primim, fie plangeri de la persoane, fie informatii de presa.

- Sistemul medical nu e o prioritate punctuala, ci una pe termen lung, nu pentru mine, ci pentru Romania.

Poveștile românilor întorși acasă (Recorder)

Peste 250.000 de români aflați în țările din vestul Europei au revenit în țară după declanșarea pandemiei, conform cifrelor anunțate de Ministerul de Interne. În ultimele săptămâni, un val de ură s-a revărsat asupra acestor oameni. Mulți au spus că cei care s-au întors sunt doar „hoții și infractorii”, care n-au nicio legătură cu oamenii serioși din Diaspora.

Dar adevărul este că o criză care a paralizat economia întregii planete nu poate fi redusă la niște generalizări atât de simpliste. Pe lângă cei care se aflau în Occident cu ocupații incerte, au revenit în România zeci de mii de lucrători de pe șantiere sau din restaurante și hoteluri care s-au închis peste noapte: zidari, meșteri, ospătari, cameriste.

S-au întors speriați de perspectivele sumbre din țările unde lucrau sau, pur și simplu, pentru că au pierdut tot, peste noapte. Români care, în general, stau la comun, mai mulți în aceleași apartamente, și care s-au tras unul pe altul spre casă. E greu să rămâi într-o țară străină (psihologic, dar și financiar) când ceilalți de lângă tine împachetează și pleacă. Au venit odată cu ei și românii care se gândeau de mult să se întoarcă, dar care mai aveau nevoie de ceva, un impuls care să-i desprindă de traiul din străinătate.

Recorder a stat de vorbă cu câțiva români reveniți acasă, pentru a afla poveștile din spatele cifrelor care apar în statisticile Poliției de Frontieră.