Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Adrian Streinu Cercel, eroul propagandei ruse: ”Iohannis a lovit în autoritatea celui mai important epidemiolog român” (G4Media)

adrian_streinu.jpg

dr. Adrian Streinu-Cercel
Image source: 
mateibals.ro

Bilanțul zilei: România a depășit pragul de 10.000 de cazuri de infecție cu coronavirus. 386 cazuri noi, 236 la ATI (Revista 22) - La ce preţ se vor vinde măştile medicale produse în România (Adevărul) - COVID-19. Simona Halep le-a vorbit americanilor despre situația din România: „Armata a ieșit pe străzi! E îngrijorător” (Gazeta Sporturilor)

Bilanțul zilei: România a depășit pragul de 10.000 de cazuri de infecție cu coronavirus. 386 cazuri noi, 236 la ATI (Revista 22)

Până în această dimineață pe teritoriul României, au fost confirmate 10.096 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Totodată, până acum, 527 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 386 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 236 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.226 de persoane. Alte 28.131 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 113.336 de teste. 

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 466 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.192 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.385.528 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 971 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 și până la acest moment, 66 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 20 au fost declarați vindecați.

La ce preţ se vor vinde măştile medicale produse în România (Adevărul)

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat joi că măștile medicale produse în România se vor vinde cu 2 lei/bucată, fără TVA. Oficialul a mai spus că le cere comercianţilor să nu îşi pună un adaos comercial prea mare.

În ceea ce priveşte o posibilă plafonare a preţului măştilor, aşa cum a declarat de curând premierul Ludovic Orban, ministrul Popescu a menţionat că nu crede că va fi nevoie de o astfel de măsură, întrucât, la ora actuală, există stocuri suficiente atât din ţară, cât şi din străinătate.    

Momentan, în România, Techtex, parte a grupului Taparo, produce 350.000 de măşti /zi, iar Romarm va ajunge la o producţie de 500.000 de măşti/zi, până la sfârşitul lunii aprilie. 

Adrian Streinu Cercel, eroul propagandei ruse: ”Iohannis a lovit în autoritatea celui mai important epidemiolog român” (G4Media)

Medicul Adrian Streinu Cercel, autorul unui plan controversat care prevedea izolarea în hoteluri a persoanelor de peste 65 de ani, este promovat constant de propaganda oficială rusă, care îl numește ”cel mai avizat specialist în epidemii” sau ”principalul epidemiolog român”.

Sputnik, site-ul finanțat direct de statul rus, i-a luat apărarea lui Streinu Cercel după ce președintele Klaus Iohannis a criticat propunerile acestuia și a scris că ”Iohannis a lovit în autoritatea celui mai important epidemiolog român, dr. Streinu Cercel, interpretând în cel mai stupid mod declarațiile doctorului și afirmând deschis că specialistul medical numărul 1 încearcă, de fapt, ”să se profileze politic”! Adică, Iohannis a subminat grav autoritatea celui care dă tonul pe plan medical! Cum să mai aibă încredere populația în el acum? De fapt, președintele a interpretat ”informația” ca un ziarist de scandal, dornic să zgândăre cititorul, exagerând și denaturând informația”.

Poziționarea radicală a Sputnik de partea lui Streinu Cercel vine după ce afirmațiile acestuia au fost folosite constant în ultimele două luni de propaganda rusă în articole senzaționaliste, care au rolul de a crește neîncrederea în autorități și de spori panica.

COVID-19. Simona Halep le-a vorbit americanilor despre situația din România: „Armata a ieșit pe străzi! E îngrijorător” (Gazeta Sporturilor)

Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a acordat un amplu interviu celor de la CNN și a vorbit despre situația actuală din tenis și despre cum vede sportul în acest moment, dar și după ca va trece pandemia de COVID-19.

Dubla câștigătoare de Grand Slam le-a povestit americanilor ce face în această perioadă, cum se protejează de coronavirus și când crede că se vor relua turneele de tenis.

Simona speră să joace din nou tenis în septembrie, la 5 luni după ce competițiile au fost întrerupte.

„Dacă vom juca din nou tenis în septembrie putem spune că am învins. Înseamnă că amenințarea virusului se va termina. Acum putem doar visa că vom juca un nou Grand Slam. Aștept cu nerăbdare să joc, dacă voi putea. Este ciudat să nu știm când vom putea juca din nou, pe ce suprafață și în ce țară. Nu există răspunsuri în acest moment și este dificil să planifici. E greu să stau atât timp fără tenis. E cea mai lungă perioadă din cariera mea în care nu am jucat tenis”, a mai spus Simona.