Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Deschiderea şcolii, cea mai mare încercare pentru sănătatea publică în anul pandemiei (Ziarul Financiar)

scoala_zf.jpg

Deschiderea şcolii, cea mai mare încercare pentru sănătatea publică în anul pandemiei, titrează astăzi Ziarul Financiar.
Sursa imaginii: 
site-ul Ziarului Financiar

Firea și Pandele, anchetați de polițiștii ilfoveni după ce și-au însoțit copiii în clasă în prima zi de școală (Ziare.com) - Cine sunt cei 2 secretari de stat oficial în concediu pentru a-și face campanie electorală (EduPedu) - Se ascute bătălia politică între Alianța USR PLUS și PNL/ De ce a crescut temperatura între cele două partide (G4Media)

Deschiderea şcolii, cea mai mare încercare pentru sănătatea publică în anul pandemiei (Ziarul Financiar)

Toată România a fost prinsă ieri în deschiderea noului an şcolar. 

Aproape 3 milioane de şcolari şi preşcolari au început ieri cursurile noului an şcolar, unul marcat de pandemie, bâlbe ale autorităţilor şi incertitudine.

La începerea noului an şcolar, copiii nu au avut voie să le ofere flori învăţătoarelor şi profesoarelor, iar în interiorul şcolilor trebuie să stea cu măştile pe faţă. 

Una dintre măsurile care i-au nemulţumit pe părinţi la începutul acestui an şcolar a fost că nu i-au putut însoţi pe copii în curtea şcolii. Pentru copiii mici, cei din clasa zero sau pentru cei din grădiniţe, situaţia a fost şi mai dificilă pentru că nu îşi cunoşteau învăţătorii, educatorii sau colegii de clasă.

Acum aşteaptă toţi cu înfrigurare „rezultatele“ întâlnirii în şcoli a celor aproape 3 milioane de elevi.

 

Firea si Pandele, anchetati de politistii ilfoveni dupa ce si-au insotit copiii in clasa in prima zi de scoala (Ziare.com)

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, si sotul sau, primarul orasului Voluntari, Florentin Pandele, sunt cercetati de politistii ilfoveni dupa ce, in ciuda normelor emise in contextul pandemiei de coronavirus, au ales sa isi conduca personal copiii in sala de curs in prima zi a acestui an scolar.

 

Cine sunt cei 2 secretari de stat oficial în concediu pentru a-și face campanie electorală (EduPedu)

Decizie fără precedent a Guvernului Orban, pentru prima zi de școală organizată în pandemia COVID-19: doi secretari de stat din Ministerul Educației, dintre care unul chiar secretarul responsabil cu învățământul preuniversitar, sunt în concediu pentru a-și promova candidaturile în alegerile locale. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Monica Anisie, care a ezitat să răspundă dacă i-a cerut lui Ludovic Orban demiterea sau înlocuirea celor doi. Asta în vreme ce mare parte din promisiunile lansate la începutul verii de ministrul Educației rămân neîndeplinite. 

Biblioteca Școlară Virtuală promisă elevilor și profesorilor chiar de Monica Anisie pentru septembrie 2020 nu există, licitația pentru cele 250.000 de tablete promise a fost ratată, cea mai rapidă licitație din istoria recentă a Ministerului – cea pentru manuale de clasa a VIII-a, lansată încă din decembrie – pare că nu a fost nici ea urmărită îndeaproape de vreun responsabil din Minister, astfel că nu este 100% finalizată și elevii nu au nici toate manualele pe bănci.

Școli care au cerut împărțirea claselor în două, cu predare dimineața și seara, au fost refuzate de inspectorate ca să nu fie nevoie de noi angajări, after school generalizat nu există deși ar fi ajutat școala prin preluarea pe ture a copiilor, numărul de ore de școală nu a fost redus, numărul de elevi la clasă nu a fost micșorat.

Acestea sunt condițiile în care luni, 14 septembrie 2020, au început școala după 6 luni de pauză pandemică 2,98 milioane de copii, potrivit Insitutului Național de Statistică. 

Cei doi secretari de stat care și-au luat concediu la început de an școlar ca să își poată face campanie electorală sunt Luminița Barcari și secretarul de stat pentru Relația cu Parlamentul și Proiecte europene, Dragoș Rădulescu. 

Barcari candidează pentru postul de președinte al Consiliului Județean Ialomița, Rădulescu este candidatul PMP pentru funcția de primar al Ploieștiului. 

 

Se ascute bătălia politică între Alianța USR PLUS și PNL/ De ce a crescut temperatura între cele două partide (G4Media)

Jurnalistul Dan Tăpălagă observă că "Liderii USR PLUS au intensificat atacurile la Guvernul Orban în special pe tema începerii școlilor. Dacian Cioloș a cerut chiar demisia ministrului Educației, Monica Anisie, acuzând haosul din sistem. Anterior, USR PLUS i-a torpilat pe liberali din cauza racolărilor de la PSD, făcând hărți și inventare cu traseiști. Drept răspuns, liberalii au început să caute și ei migratori politici, dar în tabăra adversă.

(..) Votul într-un singur tur avantajează partidele mari, PNL și PSD, primarii și șefii de CJ în funcție. Mai toți au profitat de pandemie pentru a-și face campanie, scurtcircuitând licitațiile și procurând prin achiziții directe bunuri gen laptopuri sau tablete pentru copii, distribuite generos în plină campanie.

În plus, pragul electoral pentru USR PLUS, fiind vorba de o alianță politică, este mai mare (7%) față de cel stabilit pentru partide (5%). Există județe unde riscă să nu atingă acest prag, deci ar putea să nu aibă deloc reprezentanți în unele consilii locale și județene.

Numai că intensificarea tirului împotriva liberalilor vine la pachet cu riscuri.

Cel mai mare risc este periclitarea șanselor lui Nicușor Dan la Capitală, unde candidatul comun al PNL și USR PLUS are, conform unor sondaje, doar un mic avans în fața Gabrielei Firea.

Atacurile reciproce pot demobiliza alegătorii din Capitală ai PNL și USR PLUS, dar mai ales pe nehotărâți. Pe de altă parte, podurile dintre cele două partide aruncate acum în aer vor fi tot mai greu de refăcut după alegerile parlamentare, când, foarte probabil, se va pune problema formării unui eventual guvern comun...".

Integral pe g4media.ro.

 
Revista presei românești - 15 septembrie 2020