Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De ce se moare pe capete în România din cauza COVID-19 (Adevărul)

spital.jpg

Image source: 
Pixabay (ilustrație)

REPORTAJ cu ambulanța în București: echipajele au ajuns să viziteze acasă și câte 30 de pacienți cu COVID pe tură. “Avem nevoie de mai mulți oameni” (Libertatea) - PSD sfidează din nou (România Liberă) - Păcatul originar. Istoriei puțin îi pasă dacă va fi făcută pesedistă pe Facebook (SpotMedia)

De ce se moare pe capete în România din cauza COVID-19 (Adevărul)

România are a doua cea mai mare rată a mortalităţii COVID-19 din Europa, devansând Spania, Italia, Franţa şi Marea Britanie, ţări în care s-au înregistrat foarte mulţi morţi.

La nivel european, conform datelor actualizate oferite de Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC), România este devansată doar de Cehia într-un clasament al deceselor cauzate de COVID-19.

Potrivit datelor oficiale, în ţara noastră se înregistrează 4,8 decese la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile. Cifra este mai mare decât cea înregistrată săptămâna trecută, când în dreptul României figurau 3,5 decese la 100.000 de locuitori. Singura ţară europeană care ne devansează este Cehia, cu un îngrozitor 6,5 la 100.000 de oameni. Spre comparaţie, Spania are 3,6, iar Franţa şi Marea Britanie doar 1,9. Liechtenstein cu 0, Finlanda, Norvegia şi Estonia cu 0,1 reuşesc de departe să se descurce cu mult mai bine decât noi.

Profesorul universitar doctor Diana Cimpoeşu, medic-şef al Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean „Sfântul Spiridon“ din Iaşi şi coordonator SMURD Iaşi, consideră că faptul că mulţi români se prezintă la medic tardiv reprezintă unul dintre motivele mortalităţii ridicate.

O altă cauză ar fi, mai spune Diana Cimpoeşu, faptul că mulţi dintre cei infectaţi au şi alte boli, ceea ce îi face mai vulnerabili.

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Doina Azoicăi, face o corelare între explozia de cazuri din ultima vreme şi numărul tot mai mare de decese.

pidemiologul nu crede că slăbiciunile sistemului sanitar românesc ar fi principala cauză în acest sens. „Am mai auzit asta, dar atunci când se face o astfel de afirmaţie, ea trebuie şi demonstrată. Eu nu am date în acest sens”, a mai afirmat Doina Azoicăi.

Mai multe în Adevărul.

 

REPORTAJ cu ambulanța în București: echipajele au ajuns să viziteze acasă și câte 30 de pacienți cu COVID pe tură. “Avem nevoie de mai mulți oameni” (Libertatea)

Pentru noi, există cifrele contaminării și recordurile îngrijorătoare, comunicate zilnic la TV și pe site-uri la ora 13. Pentru ei, cei de la SABIF, acronim care ascunde sutele de femei și bărbați care muncesc la Serviciul de Ambulanță București Ilfov, ora exactă și decisivă cade la fiecare 30 de minute. Cam acesta este ritmul în care ajung să aibă în față un alt om bolnav de COVID, în ture care durează peste 14 ore.

Salvarea este suprasolicitată. Din 5 octombrie, numărul apelurilor a crescut cu 40% față de lunile anterioare.

Echipajul format din Andrei, 28 de ani, asistent medical, și șoferul Laurențiu, 37 de ani, se pregătește de o nouă plecare la un caz suspect de COVID. Primul pas în astfel de cazuri este echiparea. Durează între cinci și șapte minute, dar pentru o persoană nefamiliarizată, timpul acesta se dilată. Botoșii trași pe deasupra adidașilor, strânși cu șireturi, combinezonul alb pe care-l îmbraci, dar nu-l închizi încă. Urmează mănușile. Prima pereche. A doua pereche. Peste ele o bandă lată de leucoplast, astfel încât să se lipească bine de mânecile combinezonului. Nicio părticică de piele nu trebuie expusă. Urmează masca KN95, peste care o altă mască, tip chirurgicală. La final, tragi gluga, închizi fermoarul combinezonului și îți pui viziera. Asta se întâmplă de zeci de ori pe zi, cu fiecare caz suspect sau confirmat de COVID.

“Pe cei care nu cred în COVID și în purtarea măștii îi invit să facă voluntariat cu noi, să vadă prin ce trecem, să vadă cazuri grave și să înțeleagă că pe unii chiar îi omoară. În martie-aprilie, când coboram din ambulanță în fața unui bloc, oamenii ne aplaudau. Am crezut inițial că erau ironici. Nu erau. Acum, însă, s-au dus vremurile alea”, mărturisește Andrei.

Doar că SABIF funcționează cu doar 67% din capacitatea sa. Alis Grasu admite c-au avut și apeluri mai vechi de 24 de ore în cazurile de testare de COVID-19, dar susține că astăzi s-a ajuns, în sfârșit, la zi cu solicitările.

Uneori, testările de COVID se fac la 4-5 dimineața, ceea ce nu e mulțumitor pentru pacienți, medicii știu asta. Dar, pe vreme de pandemie, medicina a ajuns știința posibilului. “Pentru că abia atunci a fost eliberat un echipaj și am putut ajunge la adresă”.

Integral în Libertatea.

 

PSD sfidează din nou (România Liberă)

Deputatul PSD Florin Iordache, fost ministru al Justiției, a fost aprobat, marți, de Parlamentul României pentru a ocupa funcția de președinte al Consiliului Legislativ.

Florin Iordache va avea un mandat nelimitat la șefia Consiliului Legislativ, ținând cont că legea de organizare a instituției suferă de un vid legislativ pe această speță - durata mandatului și procedura de revocare din funcție. USR a anunțat deja că lucrează la modificare legislației, însă acest lucru nu va fi posibil în actualul mandat.

Consiliul Legislativ dă, conform legii, avize consultative asupra proiectelor legislative supuse dezabaterii Parlamentului. Astfel, Consiliul verifică în primul rând constituționalitatea proiectelor, dar și dacă aestea sunt în concordanță cu alte legi aflate în vigoare, dacă se suprapun cu alte proiecte sau dacă conțin erori logice sau gramaticale. Chiar dacă este consultativ, un aviz negtiv din partea Consiliului poate influența votul în plen, ținând cont că parlamentarii se ghidează după astfel de recomandări.

 

Păcatul originar. Istoriei puțin îi pasă dacă va fi făcută pesedistă pe Facebook (SpotMedia)

Morala zilei de marți când Florin Iordache ”altă întrebare” a devenit președintele Consiliului Legislativ? A zilei în care PNL și USR se acuză reciproc de blat, de joc pe sub masa? Morala e că după toate cele întâmplate, PSD face fix ce vrea, scrie Ioana Ene Dogioiu.

De ce a ajuns Florin Iordache, tatăl tuturor mizeriilor din justiție, într-o sinecură pe viață, cu 12 mii de lei salariu/lună, de unde predecesorul a plecat când nici măcar nu mai putea vorbi coerent, la propriu? Pentru că Marcel Ciolacu avea nevoie să facă schimbarea de gardă din partid fără scandal, ceea ce USR de exemplu nu a reușit.

Garda lui Dragnea trebuia eliminată de pe liste fără tensiuni, ceea ce un partid cu aparat, cum este PSD, se pricepe să facă. De aceea evacuații primesc compensații, ca Florin Iordache.

Cine decontează votul pentru Iordache? PNL și USR, ai căror susținători se încaieră acum pe acuzația de blat cu PSD. PNL și USR care ar trebui să fie aliați la guvernare din decembrie.

Câștigul lui Marcel Ciolacu este cvadruplu...

Continuarea pe SpotMedia.

Revista presei românești - 21 octombrie 2020