Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cum influențează capacitatea de testare în ce scenariu intră fiecare județ (G4Media)

teste_.jpg

Image source: 
Pixabay (ilustrație)

Cum se vor întoarce acasă, de sărbători, românii din Europa, în condițiile pandemiei? Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean: „Cerem statelor membre să mențină un minimum de rute funcționale” (HotNews) - Efectele pe care le-ar avea "reteta Bolojan" de la CJ Bihor aplicata in toate institutiile statului: jumatate din angajati, concediati (Ziare.com) - Saga româncei Simona Maierean, femeia ajunsă la comanda unui avion de transport strategic NATO (Adevărul)

EXCLUSIV Cum influențează capacitatea de testare în ce scenariu intră fiecare județ: cele care au depășit rata de infectare 3 prelucrează mii de teste zilnic, în timp ce în „zonele verzi” abia se ajunge la câteva sute / Județul care face maximum 80 de teste pe zi (G4Media)

Autoritățile din România au ales să impună restricții pentru a limita răspândirea noului coronavirus în funcție de un anumit prag al ratei de incidență sau de infectare din fiecare județ, respectiv localitate, care este calculată în baza cazurilor COVID-19 confirmate. În acest fel, județele în care sunt depistate sute de infectări la fiecare 24 de ore au ajuns în scenariul roșu, adică transmiterea virusului este intensă și trebuie închise școlile, restaurantele, teatrele. Aceste măsuri nu se aplică în județele din zona verde, care înregistrează puține îmbolnăviri. Însă numărul mic de cazuri vine din mult mai puține teste, diferențele fiind de la câteva mii la doar câteva zeci.

Cele mai mari rate de incidență sunt, miercuri, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică, în Cluj – 4.09, București – 3.81 și Alba – 3.72.

Bucureștiul, cu o populație de aproape 2,2 milioane de locuitori, testează zilnic, în cursul săptămânii, în jur de 9.000 de persoane, confom datelor publicate de Direcția de Sănătate Publică, și depistează în ultimele săptămâni circa 600 de cazuri în fiecare zi.

Județul Cluj, care are peste 700.000 de locuitori, prelucrează în medie 2.500 de teste în fiecare zi, iar în ultima perioadă a depistat 200-300 de cazuri zilnic, ajungând și la cea mai mare rată de infectare din țară.

Județul Giurgiu, cu o populație de circa 270.000, are o rată de incidență de 1.26. De la începutul epidemiei, în urmă cu opt luni, și până în prezent, în Giurgiu au fost testate 10.367 de persoane, cam câte testează județul Alba în mai puțin de două săptămâni.

Prefectul de Giurgiu, Aneta Matei, a precizat pentru G4Media.ro că la nivelul județului sunt prelevate zilnic maximum 80 de probe, din care doar 30-40 pot fi prelucrate în județ, restul fiind trimise la laboratoare din București.

Prefectul spune că s-a încercat creșterea capacității de testare, dar nu există personal: „Nu avem medici care să lucreze. Avem la spitalul județean aparat RT-PCR, dar se lucrează într-o singură tură. Am făcut solicitări pentru detașarea de personal, dar nu a fost găsit”.

Integral AICI.

 

Cum se vor întoarce acasă, de sărbători, românii din Europa, în condițiile pandemiei? Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean: „Cerem statelor membre să mențină un minimum de rute funcționale” (HotNews)

Într-un interviu pentru Hotnews, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a explicat care sunt noile recomandări ale Comisiei Europene referitoare la testarea de COVID-19 înainte de urcarea în avion, ce date vor trebui să dea pasagerii pentru a putea fi ulterior depistate contactele unei persoane care a fost confirmată pozitiv și cum se va asigura un minim de conectivitate în UE în perioada sărbătorilor de iarnă, când foarte mulți cetățeni europeni se vor întoarce acasă din țările în care muncesc.

Continuarea AICI.

 

Efectele pe care le-ar avea "reteta Bolojan" de la CJ Bihor aplicata in toate institutiile statului: jumatate din angajati, concediati. Explicatiile expertilor (Ziare.com)

Anuntul noului presedinte al Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, de a da afara jumatate din personalul institutiei, in contextul in care, potrivit acestuia, sunt structuri fara domeniu de activitate sau unele cu acelasi domeniu de activitate, scoate la iveala inca o data supradimensionarea artificiala a aparatului administrativ din tara noastra.

Expertii in domeniu atrag atentia ca, in ultimii trei ani, cheltuielile cu personalul aproape s-au dublat, iar in cazul CJ Bihor, sunt de trei ori mai mari decat cele pentru investitii. De altfel, chiar Ilie Bolojan subliniaza faptul ca, in patru ani, cu banii economisiti prin reducerea aparatului administrativ se poate construi un nou pod in Oradea.

Sorin Ionita, expert in politici publice in cadrul EFOR, atrage atentia ca exista un fenomen ciclic ca in perioadele de crestere economica aparatul administrativ sa fie umflat, iar in perioadele de criza sa rezulte inevitabilele taieri bugetare, ceea ce nu echivaleaza intotdeauna cu eficientizarea administratiei publice.

In opinia economistului Radu Nechita, conferentiar in cadrul Universitatii Babes-Bolyai, omul de rand nici nu poate concepe sumele de bani ce sunt irosite an de an din cauza supradimensionarii artificiale a aparatului administrativ. Zecile si sutele de milioane inghitite de o birocratie, al carui reflex natural este de a se extinde, sunt in final doar numere statistice pentru omul de rand, care se chinuie sa supravietuiasca de la o luna la alta, si nu vede ce inseamna efectiv aceasta risipa.

Articolul pe larg AICI.

 

Saga româncei Simona Maierean, femeia ajunsă la comanda unui avion de transport strategic NATO (Adevărul)

Locotenent comandorul Simona Maierean (33 de ani), care este prima româncă licenţiată pentru a sta la manşa unui avion de vânătoare MIG-21 LanceR, a mai realizat o performanţă, a ajuns prima femeie din Europa care a primit certificarea de pilot comandant pentru o aeronavă de transport strategic din flota NATO, iar experţii susţin că ea a ajuns la o asemenea performanţă numai pentru că este foarte bine pregătită.

Video cu Simona Maierean la manşă AICI.

 

Revista presei românești - 29 octombrie 2020