Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


România și SUA acceptă inspectori ruși la Deveselu doar pe bază de reciprocitate (Europa FM)

centrul_de_comanda_al_faciltiatii_antiracheta-_deveselu.jpg

Baza militară Deveselu
Sursa imaginii: 
Mediafax Foto, Andreea Alexandru
Surse oficiale guvernamentale citate de postul de Radio anunță că România a participat cu observații la răspunsurile trimise miercuri de SUA și NATO Rusiei, la capitolul privind o posibilă inspecție a rușilor la baza de la Deveselu.
Sursele oficiale guvernamentale au declarat, referitor la oferta SUA ca rușii să vină să vadă baza militară de la Deveselu dar și din Polonia: “Nici noi, nici americanii nu avem nimic de ascuns, dar oferta este valabilă numai pe bază de reciprocitate”.
Cu alte cuvinte, România și Statele Unite acceptă inspectori ruși care să vadă cu ochii lor că în Olt nu sunt rachete ofensive, dacă și Moscova este dispusă să primească experți români, polonezi și americani. Și polonezi, pentru că în ceea ce privește scutul NATO antirachetă din România, este el completat de facilitățile din Polonia.

De ce trebuie să apărăm Ucraina? (România Liberă) 

Marius Ghilezan încearcă să ofere o explicație în editorialul său din România Liberă. A fost ridicat nivelul de alertă al armatei române, după ședința CSAT. Ministerul Apărării caută voluntari, fără succes. Diferendele istorice dintre Ucraina și România au fost privite mai mereu cu îngăduință de administrațiile succesive de la București. Ce interes au românii să apere Ucraina? Acel stat cu care ne-am războit prima oară ecologist pe canalul Bîstroe, iar apoi la Haga pentru a prelua Insula Șerpilor? Răspunsul îl aflați în România Liberă. 

Cum se pregătește România pentru un posibil aflux de refugiați (PressOne)

Președintele Klaus Iohannis a anunțat sec, după ședința CSAT de pe 26 ianuarie, că guvernul și instituțiile din subordine fac planuri pentru eventuale afluxuri de refugiați pe teritoriul României, în contextul tensiunilor militare regionale.
Președintele nu a detaliat, dar ministrul Apărării, social-democratul Vasile Dîncu, susține la PressOne că de fapt România nu se așteaptă ca un număr prea mare de ucraineni să ajungă în țară, chiar dacă statul face planuri și pregătește „mii de locuri de cazare”. 
De partea lor, organizațiile neguvernamentale de profil se declară mulțumite că statul face măcar planuri. „Dincolo de asistența de urgență ar trebui să existe și un plan de integrare pe termen scurt și mediu”, avertizează însă la PressOne activiștii pentru drepturile omului.
Dar la câți refugiați ne așteptăm de fapt? În realitate, nu la prea mulți. Sau, cel puțin, asta reiese dintr-o analiză a situației din 2014, când Rusia a anexat Crimeea, iar migrația a fost fie internă, din zona de conflict către alte zone ale Ucrainei, fie către Polonia. 
„Noi am fost pregătiți și atunci, și n-au venit migranți”, declară pentru PressOne Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale.

PNL-ul condus de Cîțu plătește 100.000 de euro/lună pentru servicii de propagandă unui om de afaceri care distribuie masiv pe Facebook mesaje anti-Klaus Iohannis, anti-vaccin, anti-UE și teorii conspiraționiste. A fost exclus din PSD în 2019 (G4Media.ro)

Conform unei situații pe care a obținut-o, la începutul acestui an, site-ul Europa Liberă România, după alegerea ca președinte PNL a lui Florin Cîțu, au avut loc câteva modificări pe lista firmelor care primesc lunar bani de la acest partid pentru ”servicii de propagandă și presă”.
Una dintre noutăți este apariția pe listă a societății Metalik Advertising SRL cu sediul social în comuna Periș, județul Ilfov, unic asociat Mihăiță Dumitru.Contactat de G4Media, Mihăiță Dumitru nu a dorit să ofere detalii despre contractul încheiat cu PNL și unde ajung banii încasați de firma sa.  O serie de articole publicate în ultimele luni de Europa Liberă România au evidențiat sumele foarte mari încasate de la bugetul de stat și plătite, apoi, de PSD și PNL pentru servicii de propagandă și presă, nefiind, însă, deloc clar ce oferă la schimb televiziunile sau site-urile care primesc banii. Astfel, în primele luni din 2021, PSD a achitat 32,4 milioane lei, iar PNL aproape 19 milioane lei. PSD a refuzat, în mod repetat, să dezvăluie entitățile cu care a semnat astfel de contracte.

Guvernul PNL/PSD umblă la puşculiţele companiilor de stat (ZF)

Cel puţin 90% din profiturile nete pe 2021 ale companiilor din subordinea statului român urmează să fie distribuie sub formă de dividende către acţionari ca urmare a unei prevederi din Ordonanţa de Urgenţă care compensează facturile la energie. Şi nu doar de la companiile de stat ci şi de la regiile autonome înfiinţate de stat. Datele preliminare arată un profit net de 1 mld. lei pentru Nuclearelectrica în 2021 şi de 1,7 mld. lei pentru Romgaz, cele mai mari două companii de stat listate la Bursa de la Bucureşti. Aplicând o cotă de repartizare de 90% şi pe baza preţurilor curente de tranzacţionare rezultă randamente ale dividendelor de 7% în cazul Nuclearelectrica şi de 11% pentru Romgaz.

Ce facturi au primit miniștrii la curent și gaze pentru decembrie (Profit.ro)

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, spune că pentru luna decembrie trebuie să plătească, la apartamentul din București unde stă în chirie, circa 1.700 lei pentru energie electrică și gaze, în timp ce ministrul Investițiilor și Proiectelor Europe, Dan Vîlceanu, este mai norocos și plătește mai puțin de 300 lei pentru gaze și energie electrică.  

Aproape 8 mii de profesori din România au vârsta peste 65 de ani (EduPedu.ro)

La nivel național, aproape 8.000 de cadre didactice cu vârsta cuprinsă între 65 și 88 de ani predau în școlile din România, potrivit unor date ale Ministerului Educației pentru anul 2021, consultate de Edupedu.ro, adică 3.96% din totalul profesorilor. Primele 3 județe cu cel mai mare procent de profesori cu vârsta între 65 și 88 de ani, care predau în sistemul de învățământ românesc sunt: Ialomița, Tulcea și Giurgiu.