
Presa românească
Coadă la recenzare de 6-7 ore, într-un mall din sectorul 3. Oamenii se tem de amenzi (Libertatea)
coada-la-recensamant-in-sectorul-3.jpg

Nu au fost suficiente locuri la liceu în acest an. Inspectoratele școlare și Ministerul Educației au mințit copiii (Analiză EduPedu)
Rezultatele de la Admiterea în liceu 2022, prima etapă, au fost publicate joi, iar acestea arată faptul că Inspectoratele școlare și școlile nu au prevăzut suficiente locuri la liceu pentru toți elevii care au trecut prin Evaluarea Națională. Minciuna a fost gonflată cu emfază de Ministerul Educației, care prin reprezentanții săi a susținut că sunt destule locuri pentru toți copiii.
În realitate, numărul copiilor rămași nerepartizați pentru admiterea la liceu a fost de 6.853, iar numărul locurilor rămase neocupate în toate liceele din România a fost 4.993. Practic, 1.860 de copii, absolvenți de clasa a VIII-a și care au susținut Evaluarea Națională, nu au avut loc din start în niciun liceu din România.
Numărul lor este echivalentul a 72 de clase de a IX-a, fiecare a câte 26 de copii.
Numai în București numărul elevilor care au rămas în afara repartizării la liceu este de 3 ori mai mare decât numărul locurilor care au rămas disponibile după această primă etapă de admitere. Și asta după semnale repetate ale părinților care arătau, prin petiții, că nu sunt suficiente locuri.
Citiți mai mult pe pagina EduPedu.
REFERAT DNA Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, acuzat de procurori că i-ar fi dat subiectele pentru concursul de angajare ”pilei” lui ”nea Petrică”, actualul ministru al Agriculturii Petre Daea / Chesnoiu, în interceptări: „Crede-mă că-i ştiu cât dă proşti sunt” (G4Media)
Una din cele 4 persoane căreia fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu le-ar fi dat subiectele pentru concursul de angajare era ”pila” lui ”nea Petrică”, actualul ministru al Agriculturii Petre Daea, se arată în referatul DNA trimis la Parlament pentru ridicarea imunității fostului ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu, document consultat de G4media.ro.
„Pila” lui „nea Petrică” era Mihai Cosmin Corobea, în telefonul căruia procurorii au găsit la percheziţia informatică un contact notat: „Nasa Cami Luchi”, despre care procurorii spun că este soția lui Petre Daea, Camelia Luchian Daea.
Adrian Chesnoiu i-ar fi cerut unui membru al comisiei de concurs să le dea „pilelor” subiectele „în mare”, nu în detaliu, ca să nu ia 10 şi să bată la ochi, ci doar să treacă examenul, potrivit documentului DNA. „Chiar la nea‘ Petrică vă găsirăți să …”, ”Omul acela m-a rugat și el două lucruri, trei, cinci, aproape șapte (râde). Da, măcar, drecu, să i le rezov”, spune fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu în interceptări.
Ministrul Agriculturii Petre Daea a refuzat să comenteze la solicitarea G4media.ro şi a Ştirilor TVR faptul că numele lui apare în documentul DNA. Ministrul Agriculturii a susţinut că nu îl cunoaşte pe Mihai Cosmin Corobea şi a închis enervat telefonul.
România specialilor. Cine încasează pensii speciale mai mari decât președintele Iohannis și cum s-ar putea rezolva problema (Europa Liberă)
România are un sistem de pensii speciale, inițiat încă de la finalul anilor '90 și care viza inițial magistrații. Sistemul a fost extins ulterior la personalul militar, diplomați și parlamentari. Rezultatul se traduce în categorii profesionale care permit acordarea unor pensii ce depășesc venitul președintelui României, de 15.000 de lei / lunar și pot atinge chiar dublul acestui cuantum, în cazul magistraților.
În România sunt peste 200.000 de persoane care beneficiază de așa-numitele pensii speciale, grosul fiind reprezentat de cei peste 170.000 de foști angajați ai MAPN și MAI. Următorii la număr sunt foștii angajați SRI, peste 11.700 de persoane. Pe masa negocierilor sunt două soluții pentru o posibilă rezolvare a problemei: o impozitare a pensiilor foarte mari și o nouă lege a pensiilor bazată exclusiv pe principiul contributivității.
Europa Liberă a identificat, pe lângă premierul și senatorul Nicolae Ciucă, alți 11 deputați și 1 senator care beneficiază de pensii militare, din partea MAPN sau MAI.
Coadă la recenzare de 6-7 ore, într-un mall din sectorul 3. Oamenii se tem de amenzi. „Eu am făcut cozile lui Ceaușescu. Îmi ajunge!” (Libertatea)
Miercuri, ora 16, la primul etaj al mall-ului Park Lake, peste 300 de persoane așteaptă să fie recenzate. Unii dintre ei s-au așezat la coadă, în fața centrului comercial, de la ora 7. Programul operatorilor de aici începe la 10.00 și se termină la 22.00. „E greu și pentru ei”, concluzionează cu îngăduință o pensionară, căreia îi tremură picioarele după ce a așteptat 6 ore doar pentru a ajunge în prima treime a cozii.
Câteva pensionare împart pe rând două scaune de masaj, care piuie zgomotos din când în când, așa că sunt nevoite să hrănească continuu mașinăriile cu bancnote de 1 leu. Într-unul dintre ele se odihnește Maria. La 89 de ani, femeia se rușinează că îi este rău după șapte ore de stat la coadă.
„Am văzut la televizor și m-au sunat și prietenele să-mi spună că s-a dat la Antena 3 că primim amendă 3.000 de lei dacă nu ne recenzăm până pe 17 iulie. E deja 13! M-am speriat. Nu mi-a venit să cred când am văzut informația asta.”
Nu-i prima zi în care bucureștenii stau la coadă în jurul punctului fix de recenzare din mall-ul Park Lake, pe care autoritățile locale l-au deschis abia sâmbăta trecută, pe 9 iulie, după o hotărâre luată cu cinci zile înainte de către membrii Comisiei Centrale pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021, al cărei președinte este chiar ministrul de interne, Lucian Bode, scrie Libertatea.
Sunt 32 de puncte fixe de recenzare în București, programul diferă de la sector la sector.
De exemplu, în sectorul 6, șase din cele șapte puncte fixe au program până la ora 16.30. În sectorul 5, toate cele 11 centre de recenzare se închid zilnic la ora 18.00. În sectorul 4, autoritățile locale nu au amenajat până acum niciun punct fix de recenzare pentru etapa a 2-a a recensământului din România. Între timp, locuitorii sectorului 1 se pot prezenta în patru puncte fixe de recenzare, care se închid în fiecare zi la ora 19.00, dar sunt deschise inclusiv în weekend. Iar șase puncte de recenzare, toate cu program până la ora 18, sunt disponibile în sectorul 2.
Teoretic, recensământul se încheie pe 24 iulie.