
Presa românească
Cronica unui dezastru anunțat în justiție. Cine e vinovat? (SpotMedia)
ioana_ene_dogioiu.jpg

Marea amnistie: mii de infractori ar putea scapa de pușcărie. VIP-uri și infractori de drept comun salvați de o decizie a CCR – ICCJ (Europa Liberă)
Mii de inculpați acuzați de corupție, evaziune fiscală, fals, contrabandă, dar și viol, trafic de persoane sau furt ar putea scăpa de dosare ca urmare a unei decizii luată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
Înalta Curte de Casație și Justiție a României (ÎCCJ) a decis, marți, că o decizie a CCR privind prescripția unor fapte se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.
Decizia, pronunțată de un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, oferă posibilitatea a nenumărați suspecți anchetați sau judecați în prezent să solicite procurorului sau judecătorului de caz să constate prescrierea faptelor.
Pe larg, pe pagina Europei Libere.
Lista dosarelor suspendate care așteaptă prescrierea faptelor. Cine poate beneficia de decizia Curții Supreme (Libertatea)
Decizia de marți a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie privind modul de aplicare a hotărârilor Curţii Constituţionale a României (CCR) în ceea ce privește prescripția va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori. Printre numele grele de inculpați care pot scăpa de condamnare sau de acuzaţii, în urma prescrierii faptelor, se numără Elena Udrea, Ioana Băsescu, Bogdan Olteanu sau Mihai Chirica, dar lista este mult mai lungă.
Zeci de dosare aflate pe rolul instanţelor au fost suspendate de la judecată în aşteptarea deciziei Instanţei supreme privind prescrierea faptelor, acestea urmând cel mai probabil să se închidă.
Pe listă:
- Tudor Pendiuc, fost primar al municipiului Piteşti, are o condamnare în primă instanţă de 8 ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Dosarul se află în apel la Curtea de Apel Bucureşti.
- Nelu Iordache are o condamnare de 12 ani şi jumătate închisoare primită la instanţa de fond pentru evaziune fiscală şi delapidare, într-un dosar în care este acuzat că a înregistrat în contabilitatea fostei companii de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro. Dosarul se află în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti.
Găsiți în Libertatea și alte exemple.
Ziarul a stat de vorbă cu fostul şef al DIICOT, procurorul Daniel Horodniceanu. El spune în interviul acordat, după decizia Curții Supreme, că „70% din dosarele la care lucrez se vor prescrie”.
Cronica unui dezastru anunțat în justiție. Cine e vinovat? (SpotMedia)
"Dezastrul din justiția penală care va face ca sute de dosare să ajungă la coș prin împlinirea termenului de prescripție nu e nicio surpriză și nici nu poate fi aruncat în capul ÎCCJ. Înalta Curte nu a făcut decât să constate inevitabilul", scrie Ioana Ene Dogioiu. "Un inevitabil provocat de nesimțire, delăsare și, nu exclud, prostie", completează jurnalista.
Cine e de vină pentru situația de astăzi?
"În primul rând, legiuitorul, adică parlament și guvern. Între cele două decizii CCR privind prescripția, adică din 2018 până în 2022, nimeni nu a considerat necesar să intervină pe art 155 al 1 CP.
La PSD aș zice că nu e de mirare, tot ce lovea în justiție era binevenit. Dar de la finalul lui 2019, la MJ s-au perindat PNL și USR. Au existat proiecte de modificare a Codului penal cu această corectură inclusă, dar nici dl Predoiu, nici dl Ion (care acum se dă lebădă pe Facebook) nu au inițiat o procedură de urgență pentru această bombă pe care amândoi au dormit liniștiți...
Asociațiile de magistrați au dormit și ele pe bombă. Niciuna nu a atras atenția vehement că un dezastru e pe cale să se întâmple. Era mai important cum va fi numit procurorul general decât faptul că sute de dosare urmau să fie aruncate la coș.
De ce? Pentru că și asociațiile de magistrați au prins gustul politicii și se comportă în consecință, adică cu accent pe ceea ce e ușor de explicat și cu impact la publicul a cărui susținere o caută.
În plus, în parchete e și multă lene...
Multe dintre dosare se vor închide, după ce au zăcut cu anii prin sertare.
Iar noi vrem ridicarea MCV, vrem în Schengen și suntem ofuscați de suspiciunea olandezilor".
Integral, pe SpotMedia.
Alte titluri:
- Ministerul Apărării cere permisiunea Parlamentului să cumpere două elicoptere militare Airbus H215M cu capabilități de luptă pentru suma de 150 de milioane de euro / Un astfel de aparat costă circa 18 milioane de dolari (G4Media)
- ”Armata 2040” – CSAT reconfigurează cele 4 componente: buget, înzestrare, industrie apărare, personal (CursDeGuvernare)
- Prima veste bună pentru Europa după atacarea Ucrainei de către Rusia: Preţul gazului s-a prăbuşit dramatic cu 20% faţă de săptămâna trecută şi cu 70% faţă de maximul din august. Vremea este caldă, depozitele sunt pline, iar gazele lichefiate nu mai au loc în porturile europene (Ziarul Financiar)