
Presa românească
Autostrăzile politice. De ce sunt pure fantezii promisiunile lui Ponta (România Liberă)
Autostrăzile politice. De ce sunt pure fantezii promisiunile lui Ponta (România Liberă)
Nu mai puţin de 28 de miliarde de euro, bani provenind din fonduri publice, împrumuturi de la UE, dar şi concesiuni sau credite bancare, vor fi cheltuite până în 2030 pentru realizarea a 2.718 kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, a promis ieri premierul Victor Ponta într-o conferinţă de presă la care a participat şi ministrul Transporturilor, Ioan Rus, cel al Finanţelor, Darius Vâlcov, precum şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Promisiunile nu stau însă în picioare dacă luăm în calcul capacităţile reduse ale statului român de a asigura aceste resurse sau cele ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România de a gestiona eficient proiecte de asemenea amploare şi valoare.
ANALIZĂ: Cu cât se mai pot ieftini carburanţii (Adevărul)
Scăderea cotaţiilor la petrol cu aproape 60% a dus la o reducere de doar 20% a preţurilor la pompele din România. Problema este că taxele au ajuns acum să totalizeze 60% din preţul fiecărui litru de combustibil comercializat în România. Aici intră accizele – care se calculează acum la un nivel fix în lei, acciza suplimentară de 7 eurocenţi şi TVA de 24%. Astfel, companiile petroliere nu pot avea control decât pe o plajă de 40% din preţul final.
Aprecierea dolarului faţă de leu a diminuat şansele de ieftinire.
PSD și PNL vor să introducă votul mixt. 50% uninominal, 50% pe liste (EVZ)
Comisia de Cod electoral se reunește astăzi, într-o primă ședință, cu „misiunea” de a finaliza până în iunie modificarea legislației electorale. Pe hârtie, partidele par să aibă puncte de vedere comune: reducerea numărului de parlamentari cel mai probabil la 300 la Camera Deputaților și 100 la Senat, sistem mixt de tip german pentru alegerea parlamentarilor, astfel încât jumătate să fie aleși prin vot în colegiul uninominal, restul prin vot pe listă de partid şi introducerea votului prin corespondență sau a votului electronic pentru Diaspora în cazul alegerilor prezidențiale.
Potrivit legii în vigoare, intră direct în Parlament cel care obține 50% plus unu din voturile din colegiu, restul mandatelor fiind redistribuite în funcție de ponderea partidului la nivel național. Sistemul a generat un Parlament- mamut de aproape 600 de deputați și senatori și a lăsat pe afară oameni care au fost pe primul loc în colegiu, dar nu aveau 50% plus unu. Eșecul „reformei electorale” a fost invocat și de fostul președinte Traian Băsescu, care a spus că legea votului uninominal este unul dintre „regretele” cu care pleacă de la Cotroceni.
Geoană anunţă crearea „noului PSD”: eu sunt alternativa la Ponta (Gândul)
Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, că va lansa, în două săptămâni, un grup de iniţiativă pentru crearea „noului PSD”, el arătând că, atât în cazul „noului PSD”, cât şi în cazul în care vechiul PSD se va „refonda din temelii”, el reprezintă „alternativa” la Victor Ponta.
Citadela artelor (Jurnalul Naţional)
Spre finele anului 2015, clădirea Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti “va funcţiona pe de-a-ntregul”; ne-a spus-o directorul instituţiei, Ion Caramitru. În doar câţiva ani, clădirea înfăşurată în beton a căpătat aspectul original. Sub borurile “pălăriei”, care ar fi inspirată din pălăria lui Caragiale, există o citadelă a artelor. În minunatele spaţii pe care le are TNB acum pot avea loc atât spectacole de teatru, cât şi evenimente referitoare la celelalte arte.