Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Misterul aurului de la Rovina: cum au venit canadienii pe neştiute, la doar 20 km de Roşia Montană (Adevărul)

rovina.jpg

Perimetrul de la Rovina se află la 20 de kilometri de cel de la Roşia Montană
Image source: 
Getty Images

Legea alegerilor parlamentare, adoptată în zece minute (Evenimentul Zilei) - Finanţele se aşteaptă ca „un crescător de oi de la munte“ să îşi fixeze dobânda la titlurile de stat (Ziarul Financiar) - Interviu cu directoarea Humanitas: Există o legătură între „mândria de a fi român“ a lui Ponta și „Patapievici ar trebui împușcat“ (România Liberă)

Legea alegerilor parlamentare, adoptată în zece minute (Evenimentul Zilei)

Senatul a adoptat, ieri, ca primă Cameră sesizată, fără niciun fel de dezbatere, o nouă lege a alegerilor parlamentare, care ignoră Referendumul din 2009 privind trecerea la Parlamentul unicameral și limitarea numărului aleșilor la 300.

Niciun senator nu a protestat pentru faptul că proiectul noii legi a alegerilor parlamentare a fost făcut public cu circa cinci minute înainte de votul din plenul Senatului. Noua lege electorală este rezultatul consensului între PSD și PNL în Comisia de Cod Electoral.

Actul normativ trebuie adoptat și de Camera Deputaților, până la sfârșitul acestei sesiuni.

 

Finanţele se aşteaptă ca „un crescător de oi de la munte“ să îşi fixeze dobânda la titlurile de stat (Ziarul Financiar)

Deşi este destinată populaţiei de rând, chiar şi „crescătorului de oi din vârful muntelui“, după cum a spus ieri Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF, achiziţia de titluri de stat de către populaţie este dificilă pentru că cel care va cumpăra va trebui să aleagă singur dobânda pe care o cere statului. 

La fel ca în cazul loteriei bonurilor fiscale şi al impozitului pe bacşiş, modul în care a fost structurată prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie scoate la lumină faptul că Ministerul Fi­nan­ţelor şi Guvernul îl lasă pe cetăţeanul de rând să îşi bată singur capul cu birocraţia şi cu informaţii financiare complicate, în loc să îi vină în ajutor şi să facă procedurile cât mai simple.

 

Misterul aurului de la Rovina: cum au venit canadienii pe neştiute, la doar 20 de kilometri de Roşia Montană (Adevărul)

Carpathian Gold a primit licenţă de explorare în anul 2005 pentru perimetrul Rovina, din Munţii Apuseni, şi a cerut una de exploatare în 2012, după ce a descoperit importante zăcăminte de aur şi cupru. Statul român le-a dat canadienilor undă verde săptămâna trecută, însă nicio instituţie nu a făcut public acest lucru.

Compania canadiană Carpathian Gold a anunţat că subsidiara sa din ţara noastră, Samax Romania SRL, a primit din partea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) licenţa de exploatare pentru perimetrul Rovina, la 20 de kilometri de Roşia Montană, pe o perioadă de 20 de ani. Este pentru prima oară când România acordă o licenţă pentru exploatarea metalelor fără implicarea unei companii de stat.

Carpathian Gold are doar două licenţe în portofoliul său, una în Brazilia şi concesiunea de la Rovina din România. Deşi listată pe bursa de la Toronto, Carpathian Gold este practic o firmuliţă, capitalizarea totală a societăţii fiind de doar 14 milioane de dolari americani, în timp ce datoriile sale se ridică la 212 milioane de dolari.

Proiectul din România are o valoare de aproape un miliard de dolari şi nu utilizează cianura, a declarat, pentru „Adevărul“, Gheorghe Duţu, preşedintele ANRM.

 

Interviu cu directoarea Humanitas: Există o legătură între „mândria de a fi român“ a lui Ponta și „Patapievici ar trebui împușcat“ (România Liberă)

Jumătate dintre librăriile din România au dispărut în ultimii ani, ca efect al crizei, explică Lidia Bodea, directoarea generală a Editurii Humanitas, una dintre problemele care blochează piața cărții.

Există chiar orașe mari, reședințe de județ, în care nu mai e nicio librărie, adaugă Bodea, dând ca exemplu Călărașiul. Școala nu încurajează cititul, iar Guvernul descurajează editurile, sunt concluziile directoarei generale a Editurii Humanitas, care oferă și o comparație în defavoarea României, Ungaria, cu o populație mai mică decât jumătate din locuitorii României are o piață de carte de 2 miliarde de euro, față de România care are doar 60 de milioane de euro. Lidia Bodea consideră că în România avem de-a face cu „un public abrutizat, deformat de discursurile de la posturile de televiziune“.

Revista presei româneşti din 4 iunie