
Presa românească
Nițu îi anchetează pe judecătorii constituționali care au invalidat referendumul pentru demiterea lui Băsescu (România Liberă)
ccr.jpg

Nițu îi anchetează pe judecătorii constituționali care au invalidat referendumul pentru demiterea lui Băsescu (România Liberă)
Caz unic în analele Justiției: șase din cei nouă judecători ai Curții Constituționale din România sunt anchetați de către procurorii din subordinea procurorului general Tiberiu Nițu, pentru că au votat invalidarea referendumului din 29 iulie 2012 pentru demiterea președintelui de atunci al României, Traian Băsescu.
Fapta pentru care s-a început urmărirea penală ar fi de fals în acte oficiale. Cei șase judecători vizați de anchetă au transmis premierului Ponta o erată prin care au corectat o adresă cu informații false transmise de colegul lor, judecătorul CCR Acsinte Gaspar.
Gaspar, însă, NU este vizat de anchetă, ci doar cei șase judecători CCR care au anunțat Guvernul că au votat pentru validarea listelor electorale permanente folosite la refendum, NU pentru tăierea de pe liste a unui număr de persoane ce ar rezulta dintr-un minirecensământ.
Judecătorii care au semnat erata și apoi au invalidat referendumul sunt: Augustin Zegrean, Aspazia Cojocaru, Iulia Motoc, Ștefan Minea, Petre Lăzăroiu și Puskas Valentin Zoltan.
DETALII din culisele operaţiei "foarte complicate" de la Istanbul a premierului Victor Ponta (Gândul)
Medicul român Ion Bogdan Codorean, cel care l-a însoţit pe Victor Ponta pentru operaţia la care a fost suspus acesta în Turcia, a spus într-un interviu pentru Gândul ce s-a întâmplat în timpul operaţiei suferite de premierul României. Timp de două ore o echipă formată din trei medici turci a reparat tot ce "era stricat în genunchi". În privinţa tratamentului post-operator, specialistul arată că recuperarea contează foarte mult pentru ca rezultatul operaţiei să fie foarte bun. Potrivit acestuia, Victor Ponta nu ar trebui să meargă la Guvern în următoarele trei săptămâni pentru că “trebuie să stea tot timpul cu piciorul mai sus decât nivelul inimii, ca să nu-i vină mult sânge în picior, ca să nu se umfle, apar dureri şi pot apărea complicaţii”, a mai spus medicul.
Ion Bogdan Codorean este specialist în traumatologie sportivă la Spitalul Militar Central din Bucureşti.
În România, o astfel de operaţie este gratuită în sistemul medical de stat, costurile fiind suportate de la bugetul statului. Într-un spital privat, costul unei astfel de intervenţii chirurgicale ajunge la aproximativ 10.000 de lei, dar poate varia de la un spital la altul şi de la un medic la altul.
Reporter INCOGNITO. Inconștiența criminală a afaceriștilor de fier vechi. Trenuri deraiate și canale ale morții, la 60 de bani/kg (Evenimentul Zilei)
Cumpărarea capacelor de canal sau a șinelor de tren este total interzisă. În București există centre de fier vechi ce primesc, fără probleme, astfel de materiale. Un experiment EVZ demonstrează faptul că, pentru unii afaceriști care se ocupă de colectarea metalelor, legea e făcută doar pentru a fi încălcată!
Nu de puține ori au avut loc accidente grave, cu persoane care au căzut în gurile de canal lăsate descoperite, după ce s-au furat capacele din fier. Ba, mai mult, au existat cazuri în care trenurile au deraiat după ce hoții au furat bucăți din sistemul feroviar, precum șine sau buloane.
Economia creşte, dar românii rămân săracii Europei, cu venituri la jumătatea mediei UE (Ziarul Financiar)
România a rămas şi în 2014 a doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, neînregistrând niciun progres vizibil în privinţa reducerii decalajului ce o desparte de ţările bogate ale blocului comunitar. 1 % este media anuală cu care România şi-a redus decalajul faţă de media bunăstării în UE, în anii de după criză.