
Presa românească
Nerecunoscători sau fricoși? Când ne-am pierdut umanitatea (România Liberă)
sabina.jpg

Nerecunoscători sau fricoși? Când ne-am pierdut umanitatea (România Liberă)
"...Occidentul este de mai bine de un secol loc de refugiu pentru românii aflați în dificultate. Mii de români care au fugit de comunism au fost primiți de statele vestice, iar după 1989 mulți alții au plecat în Vest de teamă că Iliescu se va întoarce la modelul Ceaușescu...
România a fost primită în NATO și în Uniunea Europeană cu toată corupția, mizeria și sărăcia ei, într-o perioadă când încă mulți dintre exponenții politicii mioritice glisau între Est și Vest, spunând fără ocolișuri că regulile și standardele occidentale nu sunt făcute pentru noi...
Vuietul xenofob împotriva celor care se retrag din calea războiului și a sărăciei este alimentat și încurajat chiar de președintele Klaus Iohannis, care spune că refugiații „au bulversat întreaga arhitectură europeană“ și că România nu poate primi mai mult de 1.700 de migranți. Nu este oare rușinos că o țară de circa 20 de milioane nu poate găzdui nici măcar două mii de oameni amărâți? Iohannis nu ne explică de ce nu putem mai mult, dar Traian Băsescu spune lucrurile pe șleau: „Nu există niciun serviciu secret în lume care să poată garanta că un procent din miile de oameni care vin din Africa, Irak, Orientul Mijlociu și Afganistan nu este finanțat de Statul Islamic“...
Ce s-ar fi întâmplat însă dacă în toiul revoluției din decembrie 1989 o parte a Armatei și a Securității ar fi continuat să-l apere pe Nicolae Ceaușescu, iar România ar fi intrat într-un război civil de uzură? Câți dintre noi sau dintre părinții noștri și-ar fi făcut bagajele și ar fi luat drumul Vestului pentru a-și salva viețile lor și ale copiilor lor?"
Editorialul poartă semnătura Sabinei Fati redactor şef adjunct. Intergral în România Liberă.
Băsescu şi Oprea se reevaluează reciproc. Este posibilă o alianţă UNPR-PMP? Cum comentează analiştii (Adevărul)
Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a întâlnit la începutul acestei săptămâni cu vicepremierul Gabriel Oprea, au declarat surse politice pentru „Adevărul“.
Aceleaşi surse politice susţin că vicepremierul Gabriel Oprea i-a propus fostului preşedinte fuziunea dintre UNPR şi PMP, în perspectiva alegerilor de anul viitor.
”Mi se pare improbabilă această asociere, însă orice este posibil. Fuziuni la noi s-au mai făcut între partide de stânga şi de dreapta. Diferenţele ideologice contează mai puţin. Nu cred că alegătorii s-ar simţi bulversaţi de această asociere pentru că se uită numai la oameni, la lideri. În plus, Traian Băsescu şi Gabriel Oprea au mai lucrat împreună de-a lungul timpului“, a comentat sociologul Vasile Dâncu.
Analistul politic Dan Ionescu vede posibilă o asociere a lui Băsescu şi a lui Oprea, identificând puncte comune ale politicii celor doi.
SURPRIZA din noul Cod Fiscal pe care Ponta „a uitat” să o anunţe (Gândul)
Persoanele fără venituri vor fi obligate, cu câteva excepţii, să depună de anul viitor la ANAF o declaraţie prin care Fiscul le va stabili ce sumă au de plătit pentru contribuţia pentru sănătate (CASS), potrivit noului Cod Fiscal. Până acum persoanele care nu realizau venituri nu erau obligate să depună la fisc o declaraţie, iar pentru a beneficia de servicii medicale în sistemul public, acestea plateau CASS-ul pe şase luni în urmă. Contribuţia la sănătate pentru persoanele fără venituri va fi calculată luându-se ca bază salariul minim pe economie, acestea urmând să plătească 792 de lei pe an. În principiu, obligativitatea depunerii declaraţiei va atrage după sine şi sancţiuni, nefiind exclus ca Fiscul să ajungă chiar la executări silite.
Draftul noii legi a salarizării bugetarilor: cel mai prost plătit primar încasează aproape 7.000 de lei brut pe lună, iar un ministru va primi 19.000 de lei pe lună (Ziarul Financiar)
Primarul Bucureştiului va fi cel mai bine plătit demnitar ales din administraţia locală, cu un venit brut de 16.000 de lei brut pe lună, în timp ce un primar al unei comune cu mai puţin de 3.000 de locuitori va primi un salariu brut de 6.900 de lei brut lunar, arată draftul noii legi a salarizării bugetarilor obţinut de ZF.
Majorarea salariilor din sectorul public va avea un impact brut estimat de 15,5 mld. lei în 2016, din care o parte se vor întoarce la stat sub formă de impozite şi contribuţii, de unde rezultă că impactul net va fi de 10 mld. lei (1,3% din PIB), potrivit datelor Consiliului Fiscal pe baza informaţiilor de la Ministerul Finanţelor. Acest impact este calculat în cazul în care anul viitor se aplică doar 60% din creşterile salariale prevăzute în legea actuală.