Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


"Mai bine aştept aici o lună, decât să merg în România“ (Adevărul)

glumesti.jpg

„Mai bine aştept aici o lună, decât să merg în România“
Sursa imaginii: 
adevarul.ro

De ce nu comunică România și Ungaria sau cum să dai foc viitorului (România Liberă) - Varianta integrală a înregistrărilor din dosarul „Șantaj la Mircea Băsescu” (Evenimentul Zilei) - Şeful Renault: O investiţie în producţie are în spate o decizie economică. Nu vom produce totul în România pentru Dacia (Ziarul Financiar)

„Mai bine aştept aici o lună, decât să merg în România“ (Adevărul)

Drumul care leagă Serbia de Ungaria prin punctul de trecere a frontierei Roszke-Horgos arată ca o adevărată tabără de refugiaţi. Încă de la anunţul oficial de luni cu privire la închiderea graniţei, sute de persoane au început să campeze în jurul porţilor de fier acum ferecate şi bine păzite de autorităţile maghiare. Primii sosiţi şi-au pus cortul sau pătura chiar lângă gardul de sârmă ghimpată, în vârful bocancilor poliţiştilor de frontieră maghiari.

“România? Glumeşti, nu?”, răspunde Yasin, un tânăr profesor de engleză din Afganistan, atunci când reporterul Adevărul îl întreabă de preferă să stea acolo când poate să ceară azil în România, ale cărei graniţe sunt la doar câteva zeci de kilometric.  „România nu este o ţară unde afganii vor să se stabilească. Nu este o ţară bogată. (...) Oamenii preferă nordul Europei. Economia e mult mai bună”, încearcă să îşi explice alegerea tânărul, care a fost nevoit să-şi părăsească ţara din cauza ameninţărilor primite de la talibani, care vedeau în abilităţile sale lingvistice un pericol, nu o aptitudine.

 

De ce nu comunică România și Ungaria sau cum să dai foc viitorului (România Liberă)

“În loc să rezolve problema în spatele ușilor închise, România și Ungaria țipă, scuipă și înjură. O probă a reluării istoriei, care face parte din recuzita eternilor marginali, incapabili să-și depășească reflexele de periferie”, consideră Sabina Fati, redactor şef adjunct România Liberă. Ea se întreabă în editorialul de astăzi “de ce între două state care au semnat un Parteneriat Strategic în urmă cu 13 ani nu pot exista discuții înainte ca topografii unguri să facă măsurătorile pentru gardul ce va fi construit pe frontiera româno-ungară, înainte ca șeful Guvernului de la București să spună că decidenții politici de la Budapesta „nu sunt cu nimic mai buni decât cei din Siria, Libia sau alte țări din care fug respectivii refugiați“ și înainte ca ministrul ungar de Externe să transmită un comunicat de presă în care scrie că Victor Ponta „și-a pierdut autocontrolul și, prin declarațiile sale iraționale, a jignit întreaga Ungarie“?

Poate pentru că trecutul continuă să dicteze forma viitorului, pentru că nici la București, nici la Budapesta nu s-au căutat soluțiile unei împăcări solide în așa fel încât resentimentele să poată fi atenuate, iar cele două țări să încerce să prevină incendiile viitorului”.

 

Varianta integrală a înregistrărilor din dosarul „Șantaj la Mircea Băsescu” (Evenimentul Zilei)

Înregistrările efectuate de ofițerii DNA Constanța în dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat de procurori că ar fi primit 280.000 de euro de la fiul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să îi dea o sentinţă mai uşoară lui Bercea, au apărut în spațiul public.

Scoase din context, imaginile arată „vinovăţia” lui Mircea Băsescu. „Evenimentul zilei”, care obţinuse înregistrările DNA, a decis să le facă publice, în întregime.

Le puteţi citi în ediţia tipărită.

 

Şeful Renault: O investiţie în producţie are în spate o decizie economică. Nu vom produce totul în România pentru Dacia (Ziarul Financiar)

Carlos Ghosn a menţionat de trei ori în mai puţin de un minut cuvântul competitiv când a vorbit despre România şi Dacia, brand care reprezintă astăzi 40% din vânzările grupului francez Renault.

Intrat în al 11-lea an de mandat ca şef al Re­nault, Carlos Ghosn, 61 de ani, unul dintre cei mai pu­ter­nici executivi din auto, omul în mandatul căruia Dacia a ajuns cea mai mare companie din România şi cel mai ma­re exportator din economia locală, spune că „luptă“ pentru a menţine competitivă uzina de la Mioveni, „o miză mare“ pentru grup.

 
Revista presei româneşti - 17 septembrie