Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ţara lui Cioloş (Adevărul)

Guvernul Cioloş prinde contur. Vasile Dâncu şi Dragoş Bucurenci, în cărţi pentru ocuparea unor funcţii de miniştri (Evenimentul Zilei) - Cine şi unde a greşit în criza de la Colectiv? Cum se apără Arafat şi întrebările care NU au primit încă un răspuns (Gândul) - 93% dintre clădirile vechi din Bucureşti ar putea fi în pericol mai mare de prăbuşire decât au evaluat autorităţile​ (România Liberă)

Ţara lui Cioloş (Adevărul)

Consultantul politic Răzvan Prişcă apreciază că Dacian Cioloş va deveni, cel mai probabil marţi, prim-ministru al unei Românii ciudate.

"Misiunea tehnică a cabinetului Cioloş nu este nici uşoară, privită prin radiografia şi doar sumară a României de astăzi dar nici foarte complicată dacă acceptăm că viitorii miniştri vor fi independenţi de influenţa politică sau de cea mafiot-economică şi vor putea, fiecare, să administreze sectorial după expertiza pe care o are. Miniştrii trebuie să se focuseze pe două paliere total separate. Pe ade-o parte echipa de tehnocraţi trebuie să îşi demonstreze utilitatea şi profesionalismul făcând un audit sincer şi matur asupra stării de fapt a României. Pe de altă parte însă, plecând de la tragedia de la Colectiv, de la nenorocirea care l-a răpus pe Bogdan Gigină, de la tragedia uitată deja din Apuseni şi de la toate dezastrele care se întâmplă zilnic în România, miniştrii noului guvern trebuie să aibă responsabilitatea şi priceperea de a identifica ”hot spoturile” care în fiecare zi ne pun în pericol viaţa şi sănătatea şi să aibă determinarea de a le asana în forţă.

Cheia succesului Guvernului Cioloş va fi co-mu-ni-ca-rea. Comunicarea publică sinceră, asumată care să dea încredere ”străzii” într-un parteneriat constructiv. Oamenii din stradă nu sunt nici proşti şi nici nu pot fi prostiţi. Cetăţenii acestei ţări sunt mult mai inteligenţi decât crede majoritatea politicienilor şi dacă până acum au fost de cele mai multe ori blazaţi, de data aceasta, Guvernul ca instituţie şi mai ales miniştrii care vor şti să construiască acest parteneriat, vor putea face istorie". Integral pe adevarul.ro

 

Guvernul Cioloş prinde contur. Vasile Dâncu şi Dragoş Bucurenci, în cărţi pentru ocuparea unor funcţii de miniştri (Evenimentul Zilei)

Premierul desemnat și-a terminat discuţiile cu liderii partidelor parlamentare. Guvernul tehnocrat prinde contur.

Potrivit unor surse EVZ, sociologul Vasile Dâncu ar urma să ocupe o funcţie de ministru în Cabinetul Cioloş. Aceleaşi surse susţin că Dragoş Bucurenci va fi noul ministru al Mediului. Bucurenci a făcut parte din echipa comisarului european Corina Creţu până în vara acestui an. El este consultant şi trainer de comunicare, jurnalist şi activist civic. Sursele EVZ susţin că Marius Nica nu va rămâne la Ministerul Fondurilor Europene, iar în locul lui va veni o persoană de la Comisia Europeană.

Dacian Cioloş a anunţat că la finalul acestei săptămâni va prezenta membrii noului guvern.

 

Cine şi unde a greşit în criza de la Colectiv? Cum se apără Arafat şi întrebările care NU au primit încă un răspuns (Gândul)

Secretarul de stat Raed Arafat, cel care a coordonat intervenţia la tragedia de la Colectiv şi a avut atribuţii de conducere în gestionarea crizei care a urmat, nu consideră că autorităţile au făcut vreo greşeală în timpul acestei crize, cel puţin nu în timpul intervenţiei la dezastru şi apoi la spitale, în gestionarea răniţilor. Într-o dezbatere de peste 2 ore, organizată de Frontline Club miercuri seară, Arafat a arătat că singurii vinovaţi în această criză sunt cei care „arată cu degetul” spre sistem, care caută vinovaţi şi care lansează scenarii conspiraţioniste, fără niciun temei. Raed Arafat a recunoscut două lucruri pe care societatea civilă le-a acuzat de la bun început, cerând vehement transferul răniţilor în străinătate: în România nu există camere sterile pentru arşi şi nici centre pentru tratarea arşilor, cu excepţia unuia de la Timişoara, care nu a fost folosit în această criză. Arafat nu a putut spune, punctual, numărul de dotări esenţiale pentru marii arşi din România – paturi speciale, aparate de ventilat. Arafat a arătat pas cu pas cum a decurs gestionarea crizei şi pe ce raţiuni s-au luat unele decizii cu privire la pacienţii arşi în Colectiv. El susţine că acum s-a ajuns în situaţia în care Europa a pus la dispoziţia României mai multe locuri pentru arşi decât avem nevoie. Arafat a acuzat faptul că media şi societatea civilă au pus presiune pe autorităţi şi medici chiar în timpul intervenţiei în criză, rezultatul fiind că intervenţia a fost îngreunată şi că acum decidenţii se tem să îşi mai asume deciziile.

 

93% dintre clădirile vechi din Bucureşti ar putea fi în pericol mai mare de prăbuşire decât au evaluat autorităţile​ (România Liberă)

Expertizele tehnice a peste 93% dintre clădirile din București cu "bulina roşie", care s-ar putea prăbuşi la un cutremur major, au fost realizate în urmă cu mai bine de 15 ani, potrivit unei analize a României libere. Din peste 2500 de imobile incluse în lista celor cu grad de risc seismic, evaluarea stabilității a fost efectuată mai târziu de anul 2000 doar în cazul a 166, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la starea reală de uzură a multora dintre clădirile în care locuim sau pe lângă care trecem zilnic. În ultimii doi ani, doar expertizele a șase blocuri vechi din București au fost aduse la zi de către proprietari.

 

 
Revista presei româneşti - 13 noiembrie 2015