Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Afacerea Brexit. Cum ajută România la salvarea UE (Adevărul)

De ce nu reuşesc autorităţile să dezlege misterul infecţiei care i-a adus pe copiii din Argeş în pragul morţii. Ministrul Sănătăţii: „Continuăm investigaţiile” (Gândul) - Atentat la libertatea presei (Jurnalul Naţional) - Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei la București: Peste jumătate de milion de români primesc salarii de la firme germane (România Liberă)

De ce nu reuşesc autorităţile să dezlege misterul infecţiei care i-a adus pe copiii din Argeş în pragul morţii. Ministrul Sănătăţii: „Continuăm investigaţiile” (Gândul)

O săptămână, aproape 30 de copii ajunşi în stare gravă la spital, şi două decese, ultimul ieri dimineaţă, o fetiţă de doar 10 luni. Rămâne un mister însă cum s-au îmbolnăvit copiii, autorităţile nereuşind să găsească sursa infectării bebeluşilor din Argeş. Până acum autorităţile au analizat sursele de apă din care au băut bebeluşii, dar aceasta s-a dovedit a fi potabilă şi necontaminată. Şi analizele făcute asupra laptelui praf sau a portocalelor din câteva supermarketuri au fost negative. Produsele respectă standardele şi nu au fost contaminate. Ancheta ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean din Piteşti a eliminat şi pista infecţiilor intraspitaliceşti. Instituţia nu este contamintă nici cu E-Coli şi nici cu Rotavirus. Ministerul Sănătăţii susţine că va continua cercetările, dar că nu se impune constituirea unei celule de criză. Între timp, părinţii, speriaţi şi revoltaţi acuză autorităţile că ”nu fac nimic”.

 

Afacerea Brexit. Cum ajută România la salvarea UE (Adevărul)

Klaus Iohannis susţine, în mare parte, planul propus de Bruxelles care ar ajuta Marea Britanie să rămână în UE. Singura contradicţie vizează ajutoarele sociale pe care Londra nu mai vrea să le ofere migranţilor economici, mulţi dintre ei români.

Preşedintele Klaus Iohannis a insistat ca suspendarea sistemului de ajutoar sociale să se aplice numai pentru viitorii migranţi economici, astfel încât muncitorii aflaţi deja în Regatul Unit să nu fie afectaţi în niciun fel.

Liderii UE au venit şi cu o soluţie compensatorie. „Cea de a doua propunere se referă la posibilitatea, oferită statelor membre, de indexare a alocaţiilor pentru copii, în situaţia în care copiii nu se află cu părinţii în statul în care aceştia lucrează“, a arătat preşedintele Iohannis, în condiţiile în care românii din Marea Britanie au primit, în ultimii 5 ani, alocaţii în valoare de 1,3 milioane de lire (1,76 milioane euro), pentru copiii aflaţi în întreţinere.

Ar fi trebuit Iohannis să pună mai multe condiţii?

În paralel cu întâlnirea Tusk – Iohannis de la Bucureşti, liderii ţărilor din grupul Vişegrad - Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria – s-au întâlnit la Praga pentru o poziţie comuna privind „afacerea Brexit“. Potrivit unor surse citate de publicaţia britanică The Guardian, statele est-europene vor garanţii că nu li se va permite şi altor ţări UE să limiteze drepturile imigranţilor est-europeni, după modelul Marii Britanii.

 

Atentat la libertatea presei (Jurnalul Naţional)

Antena 3 şi Antena 1, precum şi celelalte entităţi media ale trustului Intact, au fost luate ieri cu asalt de către inspectorii ANAF. Într-o manieră care nu are nicio legătură cu principiile unui stat de drept, în care autorităţile pretind că trăim, portăreii Fiscului au cerut evacuarea sediilor unde funcţionează televiziunile trustului Intact în termen de cinci zile. Un termen imposibil de respectat în condiţiile în care ar trebui mutate sute de kilometri de cabluri şi tone de echipament de transmisie. Acţiunea de luni a Fiscului ridică foarte multe semne de întrebare, în condiţiile în care trustul Intact a făcut nenumărate demersuri legale, în scris, pentru a i se permite, fie să îşi desfăşoare activitatea mai departe în aceste clădiri, prin acceptarea unei chirii, fie să i se stabilească un calendar rezonabil de evacuare a sediilor.

 

Ultima lovitură a lui Gelu Diaconu, înainte de a pleca din fruntea ANAF: Evacuarea Antenelor și popriri pe conturile lui Mihai Gâdea și Daniel Constantin (Evenimentul Zilei)

La un an și jumătate de la pronunțarea deciziei defi nitive de condamnare a lui Dan Voiculescu în „Dosarul ICA”, ANAF și-a pierdut răbdarea: evacuează posturile trustului Intact.

ANAF a confirmat printrun comunicat evacuarea, iar decizia vine la doar câteva zile de la demiterea șefului Fiscului, Gabriel Diaconu. Totodată, Fiscul a transmis o solicitare furnizorilor de utilități, ca în cazul în care Antenele nu respectă notificarea, să le fie tăiate utilitățile.

EVZ a aflat că decizia a fost luată în data de 8 februarie, iar fostul șef ANAF este cel care a semnat ordinul de evacuare a Antenelor, atât din imobilul de pe strada Gârlei, cât și din sediul de pe șoseaua București -Ploiești.

 

INTERVIU. Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei la București: Peste jumătate de milion de români primesc salarii de la firme germane (România Liberă)

Ambasadorul Germaniei la București, Werner Hans Lauk, pare optimist atunci când se referă la primirea României în spaţiul Schengen, dar refuză să discute cererea Bucureştiului de a înfiinţa o flotă NATO la Marea Neagră.

 

Revista presei româneşti - 16 februarie 2016