Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


După ce Guvernul a scris negru pe alb că intervenţia de la Colectiv a fost „necoordonată” şi „sub medie”, Arafat îl ia la întrebări pe Cioloş (Gândul)

Primăria Sectorului 2, decapitată de DNA. O bucată din terenul retrocedat de Onțanu a ajuns la Gabriel Oprea (Evenimentul zilei) - Cum vrea PSD să modifice legea antifumat dintr-un moft (Adevărul) - România, cele mai scumpe contracte corupte din UE (România liberă) - Grupul Renault caută 500 de ingineri şi vorbitori de limbi străine: Avem proiecte (Ziarul financiar)

După ce Guvernul a scris negru pe alb că intervenţia de la Colectiv a fost „necoordonată” şi „sub medie”, Arafat îl ia la întrebări pe Cioloş (Gândul)

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din cadrul Ministerului de Interne, condus de secretarul de stat Raed Arafat, a trimis miercuri seară, la cabinetul premierului Dacian Cioloş un răspuns la observaţiile făcute în Raportul Corpului de Control al Guvernului, privind tragedia din Colectiv, cerând anumite clarificări.

Mai exact, DSU cere anumite clarificări, spre exemplu privind nivelul de dotare al serviciilor de ambulanţe, despre care raportul Corpului de Control spune că sunt „insuficiente chiar şi raportat la intervenţia în situaţii obişnuite”.

De asemenea, în legătură cu reproşul supravieţuitorilor şi al familiilor victimelor privind refuzul lui Arafat pentru intervenţia ambulanţelor private, „acestea au fost la miezul nopţii, când deja pacienţii fuseseră transportaţi la spitale”, au explicat sursele din Guvern, deci nu se poate vorbi de un refuz.

Raed Arafat a postat şi un mesaj pe contul său de Facebook referitor la răspunsul trimis la Guvern. „ Nu vreau să se înţeleagă prin faptul că răspund la unele aspecte că ar exista o problemă, între mine şi domnul Priministru cum încearcă unii să insinueze. Era normal să răspund şefului corpului de control în mod instituţional. Urmează să afişăm răspunsul integral, cu anexele, în mod public pentru a da celor interesaţi posibilitatea să înţeleagă punctul nostru de vedere în ce priveşte unele aspecte din raportul corpului de control. Acest demers este unul normal şi nu înseamnă că sunt în conflict cu cineva din punctul meu de vedere!”, a scris Arafat pe Facebook.

 

Primăria Sectorului 2, decapitată de DNA. O bucată din terenul retrocedat de Onțanu a ajuns la Gabriel Oprea (Evenimentul zilei)

Primarul Sectorului 2, Neculai Onțanu, secretarul său, Toma Șutru, și avocata Loredana Radu sunt acuzați că au primit terenuri și bani pentru a înlesni o retrocedare. Schema tranzacțiilor imobiliare, extreme de complicată, este descrisă în articol. Sursele spun că denunțătorii în dosarul Onțanu sunt Cristi Borcea și omul de afaceri Dragoș Dobrescu.

Punerea sub acuzare a primarului sectorului 2 al Capitalei poate relansa lupta pentru funcția de edil. Neculai Onțanu e cotat la 50%, dar rămâne de văzut dacă va mai candida. Potrivit surselor EVZ, Mugur Mihai Toader, actual viceprimar, are mari șanse să fi e nominalizat candidat PSD. El este fratele deputatei Rodica Nassar, preşedinte al PSD Sector 5.

 

EXCLUSIV Cum vrea PSD să modifice legea antifumat dintr-un moft (Adevărul)

Mai mulţi aleşi PSD, în frunte cu Liviu Dragnea, vor ca fumătorii să aibă parte, în instituţiile publice şi în restaurante, de un loc special amenajat unde să poată fuma. Iniţiativa s-a născut dintr-o hachiţă a liderilor PSD: la o şedinţă de partid mai lungă, social-democraţii s-au enervat pentru că nu au putut fuma. Deputata PSD Aurelia Cristea, iniţiatoarea legii antifumat, este indignată de intenţia colegilor săi de a modifica legea, numai pentru a-şi satisface nevoile personale.

 

România, cele mai scumpe contracte corupte din UE (România liberă)

Reprezentanţii Institutului pentru Transparenţă Guvernamentală (GTI) din Budapesta, alături de cei ai Societăţii Academice din România (SAR) au demonstrat că nivelul ridicat al corupţiei creşte valoarea contractelor publice cu aproape 35%.

Cu alte cuvinte, avem cele mai scumpe lucrări şi servicii din spaţiul comunitar, dar şi din Spaţiul Economic European (Islanda, Lichtenstein şi Norvegia), cumpărate din banii contribuabilor.

„Nu spunem că nu există corupţie în restul ţărilor, dar corupţia costă mai puţin în ţări precum Danemarca sau Suedia. Autostrăzi au fost construite şi în Germania, Spania sau Italia în baza unor contracte atribuite în mod corupt, dar preţul acestora este mai mic decât în România. În plus, acestea sunt de calitate şi sunt construite într-un timp mai scurt". Mihaly Fezekas, Institutul pentru Transparenţă Guvernamentală.

 

Grupul Renault caută 500 de ingineri şi vorbitori de limbi străine: Avem proiecte (Ziarul Financiar)

Grupul Renault, care are 17.000 de angajaţi în România, va recruta 500 de persoane cu studii superioare în următoarea perioadă, ca urmare a noilor proiecte desfăşurate în România.

Cele mai multe angajări – circa 300 - se vor face în cadrul centrului de inginerie al francezilor, al doilea cel mai mare din grup, după cel din Franţa.

„Ne interesează în principal să cunoască limba engleză, dar cunoaşterea limbii franceze sau germane reprezintă un plus“  a explicat Dana Oprişan, director executiv de resurse umane în cadrul grupului Renault în România.