Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Marin Moraru, în ultimul interviu pentru Adevărul: “Nu mai am cu cine să joc”

România pârjolită! Cele cinci efecte catastrofale ale secetei care ne-a lovit în acest an (Evenimentul Zilei) - Sistemul bancar se îndreaptă spre cel mai mare profit anual din istorie, de peste 1 mld. euro (Ziarul Financiar) - Jocurile Olimpice de la Rio s-au încheiat! România a obţinut cinci medalii şi s-a clasat pe locul 47 (Prosport.ro)

Marin Moraru, în ultimul interviu pentru Adevărul: “Nu mai am cu cine să joc”

Actorul Marin Moraru a murit duminică, 21 august, la Spitalul Elias din Capitală, unde era internat din data de 10 august.

În luna ianuarie a acestui an, Marin Moraru declara într-un interviu acordat unei publicaţii, la împlinirea a 79 de ani, că nu îşi doreşte nimic, ”nici măcar sănătate”.

Moraru, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori români, cu o carieră în film şi teatru ce se întinde pe şase decenii, a fost distins cu Premiul de Excelenţă la cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Trofeul i-a fost decernat la gala de închidere de la Teatrul Naţional din Cluj. Într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul“, actorul i-a criticat virulent pe tinerii actori neserioşi: „Ce scenariu să joc, cu cine? Cu cei care nu stau la repetiţii că au televiziuni şi alte şuşe? De ce să fac eu lucrul ăsta? Am un singur ficat“.

„Societatea este îngrozitoare, e oribilă, mă deprimă. Ar trebui să se întâmple o explozie a mămăligii ca să se rezolve ceva. Nu e admisibil ca un popor să trăiască aşa. Deocamdată nu văd posibilă o schimbare“, a subliniat el.

Invitat să comenteze faptul că filmele româneşti primesc tot mai multe premii în festivaluri, actorul a răspuns „Da, datorită politicii se dau premii. Şi indienii primesc. Şi coreenii“.

Cu acelaşi prilej, Marin Moraru a dezvăluit puţin despre el  spunând că îi place să citească ziare, să butoneze televizorul la talk show-uri, să citească şi să gătească. Ce? Orice. În afară de prăjituri.

 

România pârjolită! Cele cinci efecte catastrofale ale secetei care ne-a lovit în acest an (Evenimentul Zilei)

Agricultura românescă stă sub legea nescrisă a secetei. Ea spune că după un an prost vine unul bun, cu ploi și recolte mănoase. Numai că, în 2016, legea nu a mai funcționat. După un an dezastruos în agricultură, 2015, recoltele sunt puse iarăși la încercare. De suferit o să suferim toți, pentru că prețurile vor crește amețitor.

  1. Fermierii sărăcesc în 2016, dar și din cauza lor. Statul pregătește ajutoare de secetă pentru cei afectați. Dar, dacă fermierii au avut posibilitatea să irige și nu au folosit apa, nu vor primi nimic, a explicat Achim Irimescu. „Anul trecut, din circa 600 de milioane de lei pentru irigații s-au cheltuit doar 300 de milioane pentru că multe terenuri nu s-au încadrat, nu au folosit irigații”, a mai spus acesta.
  2. Cresc prețurile la raft
  3. Cum mai ajung fructele românești în supermarketuri
  4. Importăm masiv mâncare
  5. Și creșterea economică ar putea avea de suferit

 

 

Sistemul bancar se îndreaptă spre cel mai mare profit anual din istorie, de peste 1 mld. euro (Ziarul Financiar)

Sistemul bancar, care finan­ţea­ză în proporţie de 90% eco­nomia, a obţinut în primul semestru un profit net de aproximativ 2,4 mld. lei (circa 530 mil. euro), dublu faţă de anul trecut, iar dacă trendul continuă, câştigul băncilor poate ajunge la un record în 2016.

Creşterea câştigurilor raportate de bănci pentru primul semestru a fost susţinută atât de îmbunătăţirea calităţii portofoliilor şi scăderea provizioanelor, după ce băncile au scăpat de o parte importantă din creditele neperfor­man­te, cât şi de activitatea operaţională, portofoliile de credite noi fiind în creş­tere. Marja mare dintre do­bân­zile la cre­dite şi depozite şi creş­terea veni­turilor din co­mi­sioane a susţinut, de ase­me­nea, rezultatele rapor­tate de bănci.

 

Jocurile Olimpice de la Rio s-au încheiat! România a obţinut cinci medalii şi s-a clasat pe locul 47. Cecenul Albert Saritov a adus ultima medalie pentru delegaţia tricoloră, bronz la lupte libere (Prosport.ro)

Medaliile României la Jocurile Olimpice:

AUR: Echipa feminină de spadă (Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Loredana Dinu, Simona Pop)

ARGINT: Tenis, dublu masculin (Horia Tecău, Florin Mergea)

BRONZ. Canotaj, barca de 8+1 (Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Laura Oprea, Adelina Boguş, Andreea Boghian şi Daniela Druncea); Gabriel Sîncrăian (haltere, 85 kg), Albert Saritov (lupte libere, categ. 97 kg)

România a terminat pe locul 47 în clasamentul pe naţiuni, cu 20 de locuri mai jos decât în urmă cu 4 ani, la Londra.

 
Revista presei românești - 22 august 2016