Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mergeţi la vot măcar ca să le faceţi în ciudă... (Adevărul)

liviu_4.jpg

Ziaristul Liviu Avram
Image source: 
adevarul.ro

A copiat Codruța Kovesi în lucrarea de doctorat? (Evenimentul Zilei) - Minuni în lanț: cum se transformă apa în vin (Jurnalul Național) - Fiți eurofantastici! (Gazeta Sporturilor)

Mergeţi la vot măcar ca să le faceţi în ciudă... (Adevărul)

„Singurul eveniment cu adevărat notabil din această campanie electorală a fost o confruntare prin interpuşi: tentativa eşuată de linşaj orchestrată marţi seara de Antena 3 la adresa lui Dacian Cioloş. Un delegat al PSD-ALDE şi un delegat al PNL-USR şi-au disputat semnificaţiile profunde ale cuvântului „mocirlă”. De ce s-a ajuns aici?” se întreabă în editorialul ziarului Adevărul redactorul șef adjunct Liviu Avram. Și tot ziaristul răspunde:
„S-a ajuns aici pentru că aşa au vrut cele două partide mari, PSD şi PNL, care au configurat aşa cum au vrut ele legislaţia privind alegerile. Spectaculoasa victorie a lui Klaus Iohannis la prezidenţialele din 2014 a băgat spaima în absolut tot establishmentul politic şi i-a învăţat pe toţi o lecţie cruntă: că atunci când vrea să se mobilizeze, chiar şi în pofida unei legislaţii ostile, electoratul poate răsturna toate soluţiile negociate în cabinete de partid. i împreună au purces la elaborarea unei noi legislaţii electorale, al cărei unic scop, ca un fir roşu, acesta a fost: să inhibe participarea şi entuziasmul cetăţenilor şi să-i trimită înapoi în apatie. Dovezi sunt cu noianul.
** Au impus condiţii draconice de publicitate în timpul campaniei electorale. S-a ajuns astfel în situaţia stranie ca peisajul electoral să fie mai viu, mai divers şi mai captivant înainte, şi nu în timpul campaniei electorale. 
** Au impus alegerea primarilor într-un singur tur, ceea ce a însemnat în bună măsură un concurs cu câştigătorul ştiut dinainte. 
** Au impus condiţii cvasi-imposibile de participare la alegeri a partidelor nou înfiinţate şi a candidaţilor independenţi, prin numărul uriaş de semnături de susţinere cerut de lege. 
** Au elaborat o lege privind votul în diaspora aproape la fel de proastă ca cea precedentă şi a fost nevoie de intervenţia Guvernului, prin ordonanţe de urgenţă, pentru ca lucrurile să intre, cât de cât, în normalitate.
Măcar pentru acest motive, singura sancţiune care le poate fi administrată este o participare masivă la vot, care să le răstoarne toate calculele pe care şi le-au făcut pe furiş”...

 

A copiat Codruța Kovesi în lucrarea de doctorat? (Evenimentul Zilei)

Comisia de Etică va pronunța astăzi un verdict final în cazul anchetei privind lucrarea de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Pe surse, presa a semnalat că verdictul va fi de „neplagiat”.
Comisia de Etică a Universității de Vest din Timișoara (UVT) a constatat că există similitudini cu lucrări ale altor autori în cazul a peste 500 de rânduri din cele 4.000 vizate de sesizare, potrivit sursei citate de EVZ. Senatul UVT a votat joi, 17 noiembrie, cu majoritate covârșitoare, ca Universitatea să își însușească viitoarea decizie a comisiei de lucru a CNATDCU. Comisia a desemnat pe 30 octombrie un grup de experţi, doi profesori străini și unul român, care trebuie să analizeze lucrarea de doctorat în termen de 30 de zile. Comisia de experţi este formată din prof. dr. Radu Chiriță, de la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolay din Cluj Napoca, de prof. dr. Vlad Constantinesco, de la Facultatea de Drept a Universității „Robert Schumann” din Strasbourg, și prof. dr. Claudia Ghica-Lamarchard, de la Facultatea de Drept a Universității din Rennes 1 (Franța). Laura Codruţa Kovesi a solicitat să-şi susţină cauza în faţa comisiei, însă solicitarea ei a fost respinsă...

 

Minuni în lanț: cum se transformă apa în vin (Jurnalul Național)

România toată mustește de vin contrafăcut, o băutură la vedere, accesibilă și mai ales foarte foarte ieftină. Statisticile arată că jumătate din vinul care se bea în țara noastră este falsificat. Adică este făcut din orice, mai puțin din struguri. Potrivit legii, orice băutură care poartă denumirea de vin trebuie să fie făcută exclusiv din boabă de strugure, adică să aibă apă și zahăr atât cât ies din fructul strivit, fără nicio picătură de adaos.

 

Fiți eurofantastici! (Gazeta Sporturilor)

Steaua și Astra Giurgiu joacă astăzi în grupele Europa League. De 4 ani România n-a mai avut două echipe în primăvara europeană. Steaua are nevoie de victorie în Spania cu Villareal pentru a se califica. Astra poate să și piardă cu echipa a doua a Romei dacă Austria Viena nu bate la Plzen.

 
Revista presei românești - 8 decembrie 2016