Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Decizie cu final așteptat la „legea anti-Dragnea”? (Jurnalul Național)

ld13.jpg

Președintele PSD Liviu Dragnea
Image source: 
psd.ro

Culisele unui atac la CCR: Avocatul Poporului s-a răzgândit doar de dragul lui Liviu Dragnea (Adevărul) - Ce le-au pus în brațe tehnocrații lui Cioloș bobocilor lui Dragnea (Evenimentul Zilei)

COD ROŞU de ninsori şi viscol şase judeţe. COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol în Bucureşti şi 11 judeţe. Lista drumurilor ÎNCHISE (Gândul)

ANM a emis cod roşu pe viscol pentru judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Constanţa, Călăraşi şi Tulcea, acestea fiind în vigoare de la 8.30 până la ora 13.00. De asemenea, Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa, Galaţi şi Vrancea sunt sub cod Portocaliu de viscol şi ninsori până la ora 18.00. Autostrada A2 şi toate drumurile naţionale din judeţele Brăila, Călăraşi şi Ialomiţa sunt închise. De asemenea, sunt închise sectoare din drumurile naţionale din judeţele Buzău, Giurgiu, Vrancea, Constanţa, Galaţi, Ilfov şi Tulcea. CFR Călători a luat decizia de a anula vineri, 6 ianuarie, 39 de trenuri, dintre care şase InterRegio şi 33 Regio din cauza avertizărilor meteo de cod portocaliu şi galben de ninsori şi viscol. Între 5 ianuarie, ora 22:00 — 6 ianuarie, ora 20:00, se anuntă ninsori şi viscol puternic. Zonele afectate sunt: Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei.
Aeroportul Otopeni a anunţat că mai multe zboruri sunt întârziate din cauza problemelor la degivrarea avioanelor. Este vorba despre zboruri către Charleroi, Beauvais, Stockholm, Londra, Dortmund, Cluj-Napoca, Treviso ori Bergamo.
În Bucureşti se circulă cu dificultate, deoarece echipajele de deszăpezire nu fac faţă pe arterele principale şi nu au intrat deloc deocamdată pe străzile mai mici. ''Am discutat cu Direcţia Socială, să meargă în teren unde se adăpostesc oamenii străzii. La nr de telefon 0 800 800 868 se va putea suna atât pentru probleme faţă de modul în care se face deszăpezirea, dar şi pentru alte probleme legate de vreme'', declara joi primarul Capitalei, Gabriela Firea.

 

Ce le-au pus în brațe tehnocrații lui Cioloș bobocilor lui Dragnea (Evenimentul Zilei)

Cei 26 de miniștri ai Cabinetului Grindeanu și-au luat în primire scaunele ieri dimineață. Fiecare are pe masă proiecte începute de foștii miniștri tehnocrați dar și planuri pentru unele noi.
Evenimentul zilei a făcut un bilanț al realizărilor și nereazlizărilor Guvernului Cioloș, în cele mai importante ministere. La Sănătate, noul ministru are de terminat Legea vaccinării și Planul Național Multianual de Control al Cancerului. Problema cu dezinfectanții nu a fost nici acum soluționată. La Educație, Pavel Năstase trebuie să găsească o soluție pentru a-i mulțumi financiar pe profesori iar elevii speră că nu vor mai avea probleme cu contestațiile la examenele din vara acestui an. La Interne, Carmen Dan trebuie să descâlcească situația de la DIPI. Raluca Prună a lăsat și ea probleme nerezolvate, cea mai arzătoare fiind cea a condițiilor din penitenciare. La Transporturi, autostrăzile rămân veșnica problemă. Fostul ministru nu a inaugurat nici un kilometru de autostradă, iar cel nou a declarat public că nu face promisiuni de acest fel. La Finanțe, s-a ținut cu dinții de deficitul bugetar, asumat la început deși a fost an electoral. La Fonduri Europene s-au absorbit peste 7 miliarde de euro.

 

Decizie cu final așteptat la „legea anti-Dragnea”? (Jurnalul Național)

Legea care interzice condamnaților să facă parte din Guvern va fi tranșată la Curtea Constituțională, după ce Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a sesizat instituția condusă de fostul deputat PSD Valer Dorneanu. În urmă cu mai bine de 15 ani, același Valer Dorneanu semna și vota Legea 90/2001 din postura de președinte al Camerei Deputaților în epoca în care România se afla sub tutela cuplului Iliescu – Năstase. Cum se împart voturile la CCR, unde PSD are în acest moment  trei judecători nominalizați, aflați din JN.

 

Culisele unui atac la CCR: Avocatul Poporului s-a răzgândit doar de dragul lui Liviu Dragnea (Adevărul)

Argumentaţia prin care Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, contestă la Curtea Constituţională legea care interzice unui condamnat penal să fie membru al Guvernului contrazice nu doar jurisprudenţa constantă a CCR, ci chiar argumentele pe care Victor Ciorbea le-a exprimat, în faţa CCR, în speţe asemănătoare.
Victor Ciorbea aduce trei categorii de argumente în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate:
1. Lipsa de coerenţă legislativă în stabilirea unor criterii clare şi unitare de integritate în cadrul celor trei puteri ale statului: legislativă, executivă şi judecătorească.
2. Lipsa de previzibilitate şi de claritate a sintagmei „nu au suferit condamnări penale” din legea 90/2001, cu privire la persoanele care pot fi membri ai Guvernului. 
 3. Lipsa unui tratament juridic diferenţiat faţă de persoane care se află în situaţii juridice diferite. Aici, Avocatul Poporului acuză faptul că interdicţia de a fi ministru se aplică deopotrivă atât celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, cât şi celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite din culpă, deşi situaţia lor juridică este diferită. În susţinerea acestei acuzaţii, Victor Ciorbea invocă o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, luată în cazul ”Thlimenos contra Greciei”. 
Urmează ca judecătorii Curţii Constituţionale să examineze sesizarea depusă de Avocatul Poporului. Dacă admit excepţia, prevederea declarată neconstituţională se suspendă de la aplicare timp de 45 de zile, iar dacă Parlamentul nu o corectează în acest interval, se abrogă de drept. Însă o bogată jurisprudenţă arată că, ori de câte ori a fost sesizată cu legi care conţin interdicţii legate de cazierul penal, Curtea Constituţională le-a respins ca neîntemeiate, considerând că Statul are o largă marjă de apreciere atunci când impune restricţii menite să protejeze o anume funcţie publică sau o anumită profesie. Şi, spre deosebire de instanţele regulate, CCR lucrează pe bază de precedent judiciar, similar ca la CEDO sau ca în dreptul anglo-saxon, iar deciziile sale sunt izvor de lege.

 
Revista presei românești - 6 ianuarie 2017