Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Binomul Lazăr – Kovesi “se mută” la Cotroceni (Jurnalul Național)

klaus-iohannis-presedinte.jpg

Image source: 
presidency.ro

Amânare și conspirație în Gala Bute. Cine sunt victimele în acest proces? (tolo.ro) - "Țară, țară, vrem ostași!". Armata vrea rezerviști voluntari pe bani (Evenimentul Zilei) - Clădirile cu bulină roşie, consolidate cu forţa (Adevărul) - Creşterea consumului a pus presiune pe salariile din comerţ (Ziarul Financiar)

Binomul Lazăr – Kovesi “se mută” la Cotroceni (Jurnalul Național)

Ministrul Justiției a anunțat că va evalua activitatea procurorului general și a șefei DNA. O decizie în privința acestora va fi luată în cel mult două săptămâni. Potrivit legii, însă, revocarea din funcție a capilor celor două instituții stă în pixul președintelui Iohannis. Care riscă să fie acuzat de sfidarea Curții Constituționale.

 

Amânare și conspirație în Gala Bute. Cine sunt victimele în acest proces? (tolo.ro)

Înalta Curte a amânat verdictul pentru 28 martie. 
Prin amânarea de două săptămâni dictată ieri, instanța e coerentă cu ritmul în care a derulat acest proces. 40 de termene a avut dosarul Gala Bute. Vreme de doi ani, a chemat aproape toți martorii solicitați de avocați, le-a dat timp de gândire când au avut nevoie, a ascultat îndelung depozițiile. Înainte de încheieri a oferit aproape 10 zile suplimentare apărării, la cererea acesteia.
”Gala Bute” nu e un proces  despre Elena Udrea, ci despre victime.
La acest moment al faptelor, e stabilit prin documente și prin mărturii că zeci de milioane de euro au ieșit în perioada 2010-2012 din contul Ministerului Turismului și al CNI prin contracte supraevaluate către firmele lui Adrian Gărdean și  Dragoș Botoroagă.
Victimele au și ele nume. Oamenii din Lupeni, de pildă.Orașul din Valea Jiului a intrat în insolvență nedeclarată după ce a derulat programe de investiții faraonice cu Termogaz, firma lui Gărdean.
Condiționați să întoarcă 10% din ce primeau, lucru dovedit și el cu acte, Gărdean și Botoroagă scumpeau lucrările sau, în anumite cazuri, nu le făceau decât pe hârtie.

 

"Țară, țară, vrem ostași!". Armata vrea rezerviști voluntari pe bani (Evenimentul Zilei)

Rezerviștii voluntari vor primi, în caz de mobilizare, solde și grade identice cu militarii activi. MApN începe recrutarea de rezerviști voluntari, care vor completa necesarul de militari al Armatei pe timp de pace și, mai ales, în situații de criză sau de război. Potrivit normelor metodologice care urmează a fi aprobate de ministrul Apărării, Gabriel Leș: "Rezerviștii voluntari sunt destinați pentru asigurarea cu prioritate a structurii de forțe a armatei cu resursele umane necesare realizării capacității de luptă complete". Rezervistul va primi bani și în viața civilă. Rezerviștii voluntari vor primi din partea MApN o soldă de funcție și de grad, pentru numărul de zile de participare efectivă la instruire / misiuni", precum și alocație de hrană.

 

Clădirile cu bulină roşie, consolidate cu forţa. Măsuri împotriva celor care refuză ranforsarea locuinţelor cu risc seismic mare (Adevărul)

Dreptul la siguranţă colectivă sau dreptul individual de proprietate. Este dilema cu care se confruntă autorităţile atunci când trebuie să consolideze clădirile cu risc seismic. Pentru a tranşa problema, guvernanţii sunt gata chiar să iniţieze modificarea Constituţiei. Cel puţin aşa susţine secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, care reclamă refuzul proprietarilor clădirilor cu bulină roşie de a-şi da acordul pentru reabilitare.

 

Creşterea consumului a pus presiune pe salariile din comerţ (Ziarul Financiar)

Comerţul, unul dintre cele mai vitrege sectoare din punctul de vedere al salariilor, şi-a revenit puternic în 2016, marcând o creştere a veniturilor salariale. 
Presiunea pentru noi angajări, pe fondul extinderii reţelelor de re­tail, a adus salarii mai mari în co­merţ cu 24% în ianuarie 2017 faţă de ia­nuarie 2016. Pe medie, câş­ti­gul sala­rial net a făcut în ianuarie un salt de 18,4% faţă de ianuarie 2016 - cel mai înalt ritm în­re­gistrat din 2008 încoace, ulti­mul an de pe­tre­cere de dinaintea marii crize.
Salariile au crescut în medie cu 24% în sec­torul public şi cu 17% în sectorul privat, iar aceas­tă creştere nu include majorarea sala­riului minim pe economie cu 16% începând cu 1 ianuarie 2017.

Revista presei românești - 14 martie 2017
1913