Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


#PartidulNevăzut își face serviciu secret (riseproject.ro)

ancheta_riseproject.jpg

Președintele PSD Liviu Dragnea (C) reacționează la finalul dezbaterii moțiunii de cenzură inițiată de alianța PSD-ALDE, împotriva guvernului condus de Sorin Grindeanu, în Palatul Parlamentului din București, miercuri, 21 iunie 2017.
Image source: 
riseproject.ro

Kovesi, anchetată de un boboc al  lui Voiculescu (România Liberă) - Sistemul de pensii, netransparent și nesigur (Jurnalul Național) - România, 2016: 1 medic la 345 de pacienţi (Adevărul)

#PartidulNevăzut își face serviciu secret (riseproject.ro)

Printr-o ambuscadă de tip „Marțea Neagră”, PSD a deturnat legea de organizare a celei mai controversate structuri de informații din România: Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), adică departamentul de informații al Ministerului de Interne,  poreclit “Doi și-un sfert”.
DGPI rămâne exclusiv sub autoritatea ministrului de Interne, după ce un punct esențial în lege a fost schimbat pe ascuns.
#Articolul8.
Adică cel care seta comanda departamentului și definea un sistem de control încrucișat. Au dispărut, astfel, avizul CSAT și ierarhizarea militară.
Același serviciu a monitorizat organizația “Dragnea” în 2011.
RISE publică un raport secret despre oamenii și banii șefului PSD – raport care se află acum în arhiva DGPI. Operațiunea a vizat afacerile cu bani publici ale grupării, zeci de licitații, controlul real al firmei Tel Drum, lucrări fictive, donații suspecte la partid, cercuri relaționale și de influență.
Ministrul Carmen Dan, șefa absolută a DGPI după promulgarea legii, a fost consiliera lui Liviu Dragnea la CJ Teleorman.
De atunci, pe cei doi îi leagă servicii mai vechi.

 

Kovesi, anchetată de un boboc al  lui Voiculescu (România Liberă)

Parlamentarii o amenință pe șefa DNA cu plângeri penale dacă nu se va prezenta la Comisia de anchetă privind alegerile din 2009. Însă parlamentarii nu am nici măcar un indiciu referitor la presupusa fraudare a alegerilor.
Noua șefă a Comisiei de anchetă, Oana Florea, a fost, între 2009 și 2014, director executiv al Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (F.A.C.I.A.S) înființată de Dan Voiculescu.

 

Sistemul de pensii, netransparent și nesigur (Jurnalul Național)

Pensiile de stat și cele facultative nu asigură o bătrânețe liniștită celor care contribuie 30-40 de ani cu speranța că nu vor rămâne fără bani în cea mai grea parte a vieții. Discuțiile referitoare la desființarea pilonului II (pensiile private obligatorii) au dat frisoane actualilor salariați, viitorii pensionari și asta pentru că numai acest pilon întrunește două condiții de siguranță, pensiile sunt garantate de stat și sunt calculate în funcție de contribuțiii.
Dacă vreți să aflați la un moment dat câte puncte aveți acumulate pentru a vă face o părere, nu puteți obține această informație, nici măcar contracost. Informația este disponibilă numai pentru cei care își depun dosarele de pensionare. Nu avem capacitatea de a face aceste calcule la cerere, nici măcar contracost, a răspuns la solicitarea JN o funcționară de la Casa de Pensii. În schimb, aceasta a explicat că valoarea contribuțiilor poate fi văzută pe portalul cnpp.ro.

 

România, 2016: 1 medic la 345 de pacienţi (Adevărul)

Cu toate că facultăţile cu profil medical scot mii de absolvenţi an de an, serviciile de sănătate din România sunt asigurate de doar 57.000 de medici. Mai exact, asigurăm 290 de medici la suta de mii de locuitori. Jumătate din cât asigură Grecia. De aici şi listele lungi de aşteptare, pacienţii care nu sunt depistaţi la timp şi decesele din cauze evitabile, atrag atenţia specialiştii.
Suprasolicitaţi, îmbătrâniţi şi concentraţi în marile centre unversitare, nevoiţi să se descurce cu aparatură veche şi să se descurce cu liste tot mai lungi de pacienţi care, deşi plătesc asigurări sociale de sănătate, nu au un acces echitabil la servicii de sănătate, la fel cum se întâmplă cu bolnavii din alte ţări europene. Acesta este profilul medicilor români, conturat de Institutul Naţional de Statistică (INS).    Cifrele instituiţiei arată că unui medic român îi reveneau nu mai puţin de 345 de pacienţi în anul 2016. Prea mulţi, spun specialiştii, care condamnă o calitate scăzută a actului medical. „Stăm rău comparativ cu celelalte state europene”, spune medicul Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR). Concret, 57.300 de medici au oferit servicii de sănătate pe parcursul anului trecut, conform INS.   „În ţările la care noi ţinem, respectiv Germania, Franţa, unui medic îi revin 100 de pacienţi. Suntem clar în urma lor. Problema în România e alta. Şi anume faptul că aceşti peste 50.000 de medici sunt concentraţi în marile centre universitare. Doar în Capitală avem 14.000 de doctori. Restul până la 25.000 profesează în celelalte oraşe universitare mari, respectiv Iaşi, Timişoara, Craiova, Constanţa. Cei care rămân sunt medicii care asigură serviciile medicale în restul judeţelor. O bună parte din România rămâne neacoperită”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Gheorghe Borcean.

Revista presei românești - 7 iulie 2017