Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iașii marilor IT-iști. Generația cu cartela la gât

Iașul a ajuns să pulseze în ritmul tehnologiei informației cu o viteză demnă de o cursă de atletism, iar an de an, resursa umană, spațiile de birouri și ofertele educaționale nu contenesc să țină pasul cu o industrie aflată în plină expansiune. În urmă cu mai bine de 10 ani, un specialist în IT putea fi găsit după un simplu mesaj pe unul dintre zecile de forumuri de specialitate. Astăzi, în schimb, serviciile de recrutare se întrec și supralicitează, adesea, pentru un talent, în condițiile în care de pe băncile facultăților de profil ies abia 2.800 de absolvenți.

Municipiul Iași va concura, la sfârșitul acestei luni, la categoria „Oraşul anului pentru dezvoltarea industriei IT & Outsourcing din Europa Centrală şi de Est”, la gala de premiere a CEE Shared Services and Outsourcing Awards, care va avea loc în Polonia. Unul dintre cei mai mari angajatori din regiune este nominalizat la alte două categorii, în vreme ce proiectul FAB LAB Iaşi, cel mai mare spaţiu de co-working din zonă, este nominalizat la secțiunea „Cea mai bună colaborare între mediul de business şi cel universitar” în cadrul parteneriatului dezvoltat cu Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ Iaşi.

Ascultați un reportaj de Lucian Bălănuță



Întreaga clădire era un laborator pentru Facultatea de Textile-Pielărie, cu foarte multe echipamente pe care nu le-am mai găsit când am venit aici. I-am dat o nouă valoare, o nouă viață, o nouă culoare... sâmbătă, duminică e plin aici de noua generație care vrea să se dezvolte, dar și de actuala generație care să vrea să se reconvertească. IT-ul, ușor, ușor va acapara marea marjoritate a industriilor pe care le vedem în momentul ăsta. Oamenii își dau seama că ăsta e viitorul și încearcă să se ducă în această direcție.

Suntem în interiorul FAB LAB Iași, un spațiu polivalent ce își propune să conjuge fiecare domeniu tehnic sub zodia IT-ului.

Vom avea o primă întâlnire a spațiilor de co-working din Moldova de dincoace și de dincolo de Prut și în care încercăm să schimbăm bune practici între noi, să numărăm câte locuri, de spații de co-working există în noua regiune. Acest nou stil de a lucra să devină un factor obișnuit...

... un soi de contaminare și către ceilalți...

...exact, exact. Să știi că poți avea un spațiu de lucru care nu e un birou clasic, în care intri și ieși, cineva te pontează, ci să ai flexibilitatea de a lucra pe zona creativă, care e o zonă care aduce plus valoare.

 

An de an, Dan Zaharia, de profesie economist, reușește să creeze câte o punte de legătură pentru piața tehnologiei informației care crește vertiginos. Evenimente de profil, conferințe, reviste de specialitate sau locuri precum:

...FAB LAB e un concept internațional. Sunt undeva la 1.100 de locații la nivel global. E un spațiu comun de lucru, așa-numitul co-working. Este făcut în baza unui parteneriat între asociația noastră și Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași. Pe 700 de mp avem trei funcțiuni importante: partea de spațiu comun de lucru, în loc să stai acasă sau să stai la o cafenea, vii aici cu computerul, faci parte dintr-o comunitate, ai toate condițiile unui birou modern; zona de săli de cursuri și de conferințe, foarte importantă pentru cei care fac reconversie profesională și zona de atelier, așa-numitul laborator, fabrication laboratory...

Și laboratorul se află în plin proces de construcție, reconstrucție, finisaje...

...Da. Mai avem un etaj, practic, în care am adus o serie de utilaje,în care, iarăși, în februarie vom avea concursul regional de robotică. Practic, achiziționezi un abonament de servicii, ai cafea, ai internet, ai căldură, ai un birou... și în care poți, astfel, să îți duci ideea într-o zonă de concret!

Cum se prezintă dinamica pieței IT din Iași ?

E o industrie care denotă noua orientare a orașului, un oraș lipsit de autostradă, lipsit de zona de infrastructură puternică prin care produse industriale să poată fi livrate către clienți. Anual, fluxul de absolvenți relevanți pentru industria de IT și outsoching e undeva la 2500-2800 de oameni. Suntem deja la 16.400 la sfârșitul lui 2016. În momentul acesta suntem la 19.000, la sfârșit de 2017.

Și totuși, angajatorii, în principal, încă cer forță de muncă...

Estimările noastre ar fi că anual ar fi nevoie de 6.000 de noi locuri de muncă în această industrie și practic fluxul de absolvenți e doar de 2.800. Cum umpli restul? Umpli prin școli informale, prin absolvenți de la orașele din jurul nostru, gen Chișinău, Suceava, Bacău. Practic, fluxul de absolvenți, sporul de talente este principalul motor de dezvoltare al acestei industrii.

La Fab Lab am găsit-o și pe Iuliana Cojocaru din Bacãu. În vârstã de 24 de ani, ea este absolventă a Facultătii de economie și administrarea afacerilor, specializarea economie și relații internaționale. A simțit, însã, că poate lucra în IT și fără a absolvi o facultate de profil.

Fac web-development. Acum lucrez cu Wordpress, ceea ce nu am lucrat până acum.

A urmat cursurile școlii informale de IT și încã din timpul modulelor de lucru a început să trimită C.V-uri:

Am fost chemată la destul de multe interviuri, aș putea spune. Am aplicat și înainte de Școala Informală și mulți sunt reticenți în privința faptului că nu ai niște cursuri, chiar dacă tu poate știi, dar nu prea vor să ia dacă nu ai ceva, o diplomă în spate. Interviul l-am dat într-o duminică. Eram într-un magazin, îmi cumpăram papuci. Interviul meu trebuia să fie luni sau marți și mă sună dacă pot să vin astăzi, care era duminică. Zic “Da! Nicio problemă”, numai că ajung un pic mai târziu. Era deja ora 10:00. Am avut interviu la ora 14:00, am stat de la 14:00 până la 16:00 în interviu. A fost atât de amuzant încât ei au uitat să îmi dea testul tehnic, am primit testul tehnic un pic mai târziu, după ce am fost angajată. Am ajuns acasă, la ora 20:00 și mă sună să îmi spună că am fost acceptată.

Adaptarea nu a fost una anevoioasă, ținând cont că ai absolvit un liceu mate-info, profil real. Aveai câteva abilități deja sudate...

Aveam și am mai făcut niște cursuri. Nu am stat chiar degeaba pe timpul facultății. Mai făceam niște cursuri, mă mai uitam la niște tutoriale, mai încercam eu să fac niște chestii. Ceea ce pentru mine, cel puțin în prima parte a cursului (n.r. la Școala Informală de IT), mi-a fost destul de ușor, pentru că făceam chestii care, practic, le știam deja, dar mi le explica cineva care lucra în domeniu, cum ar trebui folosite corect, în ce sens trebuie folosit, pentru că sunt foarte multe lucruri care nu se folosesc chiar așa cum credeam eu că se foloseau. Am aprofundat ceea ce știam eu deja și am învățat și chestii noi.

Cum la Iași nevoia de noi angajați în IT este sinonimă cu deschiderea unei fabrici în fiecare an, firmele de profil au început să acorde o importanță deosebită programelor de internship și a celor de reconversie profesională.

Și persoanele astea vin în cadrul companiei noastre și susțin un training...

De ce este important acest training?

Pentru că în momentul de față, cei care sunt studenți sau chiar absolvenții, din păcate, au un nivel de cunoștințe care nu mai este în ton cu solicitările actuale ale pieței, cu tehnologiiile care au avansat încă din 2005,2006, 2007 și până în momentul de față. Prin urmare, orice persoană care este studentă sau termină o facultate nu poate să intre imediat în producție, nu are cunoștințele necesare.

Alex Ciochina și George Neculai, doi dintre cei 5 membri fondatori ai 5 point sollutions, o firmă de IT ce numără 17 angajați, vorbesc despre cele mai reprezentative cazuri de...

...reconversie profesională, de la...

Extremă! Extremă!

De la comisionar vamal, a ajuns în situația în care el și soția lui s-au cunoscut și, mă rog, au fost amândoi comisionari vamali. În momentul în care acest “business”, datorită faptului că am intrat în UE, a murit, în momentul de față, mă rog, mai sunt doar câțiva comisionari care, în fine, sunt mult mai puțini, activitatea a scăzut cu, cred că 90%. Ei, au trebuit să facă altceva.

Da! El a demonstrat că se poate! Și nu numai că se poate, se poates să devii și profesionist recunoscut și să fii și apreciat. Se poate și după o vârstă, avea 30 și ceva de ani când s-a apucat de treaba asta…

Acum are peste 40 de ani

Și încă mai activează…

Încă activează!

Da! Împotriva lui erau toate șansele, știi! Nu ar fi trebuit să ajungă unde a ajuns și cu toate astea a răzbit împotriva tuturor acestor obstacole și a ajuns departe.

A ajuns să fie și coleg cu noi!

A fost coleg cu noi la câtva timp după ce a făcut cursurile cu noi…

Iașul atrage în continuare noi firme din zona IT. Programatori și realizatori de aplicații și site-uri web lucrează, de cele mai multe ori, pentru confortul celor din Occident. Le oferă acces la documente administrative, sincronizează semafoare pentru fluidizarea traficului, modernizează transportul în comun…

…adică hai să vorbim și despre un exemplu foarte clar: informatizarea administrației publice. Eu o consider una dintre cele mai grave abateri din România…

O urmă de regret că astfel de inițiative întârzie să apară în țară

E adevărat că toți avem telefoane în buzunar. De multe ori mai inteligente ca noi, dar nu le folosim la capacitatea lor și nu le folosim în avantajul nostru. Și da! – informatizarea administrației – contactul dintre cetățean și administrație care nu ar trebui să fie mijlocit doar de cozi imense la ghișeu. Și încearcă să faci așa ceva în România. Încearcă să o faci gratuit. Ai auzit de proiectul GovIT

Da...

...am participat în cadrul proiectului, proiect care a fost destul de ușor omorât de refuzul instituțiilor de a coopera. Refuz pe care la un moment dat îl și înțelegi, pentru că o astfel de evoluție înseamnă transferul pârghiilor de decizie și de influență către sisteme automatizate, unde nu se mai aplică concepte de corupție sau „merge și așa!” sau „vedem cum facem mai târziu!”. Și... da! În România lucrurile astea sunt văzute ca fiind un pic prohibitive pentru bunul mers al activităților din umbră.