Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


15 martie fără incidente la Cluj

15_martie_cluj.jpg

15 martie fără incidente la Cluj
Image source: 
RFI România/Bianca Pădurean

Maghiarii din Transilvania au celebrat în mod solemn ziua de 15 martie. Este vorba de aniversarea izbucnirii Revoluției Maghiare din 1848, un moment care are semnificația unei sărbători a maghiarilor din întreaga lume. La Cluj, sărbătoarea maghiarilor a cuprins o slujbă religioasă, o procesiune, dar și discursuri ale politicienilor. Au lipsit incidentele neplăcute care în alți ani au umbrit această sărbătoare.

Cei care au dat semnalul începerii sărbătorii au fost tinerii îmbrăcați în costume populare maghiare, care s-au strâns în biserica romano-catolică Sfântul Mihail. Împreună cu alți maghiari, au asistat la o ceremonie interreligioasă oficiată de clerici ai bisericilor tradiționale maghiare din Transilvania în memoria celor care au luptat în Revoluția de la 1848. Liceenii maghiari au pregătit și mici momente artistice.

După clujba religioasă, cei peste 1.000 de maghiari strânși în centrul Clujului au pornit în procesiune spre clădirea fostului hotel Biasini, locul unde se întruneau revoluționarii din 1848. Acolo au înnoptat poetul maghiar Sandor Petoffi, dar și istoricul român Nicolae Bălcescu. Procesiunea a fost un prilej de bucurie pentru maghiarii clujeni.

În fața clădirii hotelului Biasini, maghiarii au adus drapele ale Ungariei, dar și ale României, ale Transilvaniei și ale Uniunii Europene. Pentru maghiarii din Cluj, sărbătoarea de 15 martie este un bun prilej de petrecere, spune jurnalistul Oliver Kiss.

”Mie îmi place pentru că sunt împreună cu ceilalți maghiari din Cluj, poate și din alte localități. Este o sărbătoare comună a noastră, ne simțim bine, ne amintim ce a fost. Uităm că timp de 150 de ani nu am ciocnit cu bere din cauză că austriecii au sărbători victoria astfel”, a spus Oliver Kiss.

Sărbătoarea maghiarilor a fost lipsită de orice fel de incidente, deși politicienii din Budapesta se află în campanie electorală pentru alegerile parlamentare, iar voturile maghiarilor ardeleni care au cetățenia ungară sunt importante în ecuația politică din Ungaria. 

Ascult[ AICI reportajul
914