Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cetatea Soroca: istorie și conflict identitar

img_2413-cetate-soroca.jpg

Cetatea Soroca este o cetate moldovenească din secolul al XVI-lea, clădită din lemn de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru, și reconstruită în piatră sub Petru Rareș, la mijlocul secolului al XVI-lea (Wiki)
Image source: 
Eduard Vasilică / RFI România

Am ales cetatea Soroca datorită simbolisticii ei în contextul dezbaterilor identitare  care au loc în Republica Moldova. Această fortăreață, construită inițial din lemn în ultima parte a domniei lui Ștefan cel Mare și apoi zidită în piatră în vremea lui Petru Rareș, marchează ultima frontieră a lumii latine în fața a ceea ce s-ar putea numi ”marea slavă”.

Cetatea Soroca este așezată chiar pe malul drept al Nistrului, în partea de nord a ceea astăzi este Republica Moldova – ceea ce ar corespunde nord-estului Moldovei istorice. Dincolo de Nistru se află Ucraina. Un bac rudimentar, acționat numai prin forța apei, face legătura dintre cele două puncte de frontieră, pustii pe toată perioada șederii noastre.
Domnitorii moldoveni au construit o serie de cetăți de-a lungul graniței răsăritene, pentru a ține sub control  incursiunile tătarilor, cazacilor sau polonilor.

Iar amplasarea fortăreței, în imediata apropiere a vadului Nistrului ( unde azi se află punctele de frontieră pe cele două maluri ) a ținut cont atât de aspectele militare cât și de interesele comerciale.

Nu poți să nu te gândești că astăzi, rivalitățile care marchează regiunea sunt la rândul lor de natură comercială și militară.
Ucraina, pe care o vedem cu ochii noștri dincolo de apa Nistrului, a plătit greu îndrăzneala de a semna un acord de asociere și liber schimb cu Uniunea Europeană.  Moldova este șicanată de Kremlin din același motiv.

Din perspectivă militară, Ucrainei i-a fost smulsă Crimeea prin forță. Și tot prin forță s-au instaurat republicile separatiste din Donbas. Moldova este ținută în șah prin conflictul înghețat transnistrean.

Dintre cetățile de graniță moldovenești, doar Soroca se mai află azi sub directa administrare a unei entități de limbă română.
Hotinul se găsește în Ucraina, la fel ca și fortărețele de la Marea Neagră, cu rol îndeosebi comercial, Chilia și Cetatea Albă. Cetatea Tighina se află pe teritoriul controlat de autoritățile așa-zisei republici nistrene.

Am descoperit cetatea Soroca într-o stare bună, renovată din fonduri europene, în cadrul proiectului  transfrontalier ”Bijuterii medievale, cetățile Hotin, Soroca, Suceava”, cu o valoare de 2 milioane de euro.

Nu departe, pe faleza fluviului, câțiva muncitori lucrează de zor la reamenajarea arterei pietonale. Banii – 100.000 de euro – vin de la Consiliul Municipal Buzău, oraș înfrățit cu Soroca.
Ar putea părea o recuperare a istoriei, dar lucrurile rămân complicate în contextul confruntărilor identitare din Republica Moldova. Iar puternicul simbol reprezentat de Ștefan cel Mare nu putea lipsi de pe terenul dezbaterii. Ne explică istoricul Octavian Țâcu. Și aflăm de la el că am ajuns la Cetatea Soroca exact în Anul Ștefan cel Mare, decretat de autoritățile de la Chișinău. De ce tocmai în 2018? Și aceasta ține tot de confruntarea identitară.

Începând cu primul curs de istorie din 1945 avem proiecția lui Ștefan cel Mare ca un domnitor moldovean, apărător al limbii și statalității moldovenești. Și în jurul lui Ștefan cel Mare s-a constituit antiteza românismului, axată mai ales pe ideea că Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a luptat cu Țara Românească și a fost aliat cu rușii. După 1991, Ștefan cel Mare a fost pus iarăși în centru constructului ideologic al statului. Pentru pro-români, Ștefan cel Mare este un domnitor român. Pentru stataliști, fie că vorbim de perioada Snegur, Lucinschi sau Dodon, Ștefan cel Mare este un domnitor moldovean, apărător al statalității moldovenești. Ceea ce ei uită în mod deliberat este că Ștefan cel Mare a domnit din Cetatea Sucevei , peste întreaga Moldovă istorică și că este înmormântat la Putna. Acum, fie din Rusia, fie din Moldova, prin intermediul unor partide care apar, se pune din nou în discuție ideea de Moldova Mare, în detrimentul ideii de România Mare. Președintele Dodon a decretat anul 2018 drept Anul Ștefan cel Mare, fără vreo bază, fără ca în anul acesta să existe vreo cifră rotundă legată de Ștefan cel Mare. Acest an este pur și simplu contrapus anului Centenarului”, spune istoricul Octavian Țâcu.

Chiar și cetățile, păzite cu atâta efort de domnitorii medievali moldoveni, au devenit azi subiecte ale discursului identitar – care sună diferit în funcție de cine îl rostește . Dar și în funcție de urechile menite să-l asculte, după cum ne explică jurnalistul local Vadim Șterbate.

Aceasta a rămas singura cetate medievală din regiune unde se mai vorbește limba română. La Hotin, nu doar că se vorbește în rusă și ucraineană, dar și versiunile care le sunt prezentate vizitatorilor sunt diferite. Românilor li se vorbește despre Ștefan cel Mare și domnitorii noștri. Polonezilor li se vorbește despre prezența polonă. Rușilor și ucrainenilor li se spune că era o cetate slavă, ucraineană sau rusă. Dar dacă era așa, atunci de ce se află cetatea pe partea aceasta a Nistrului? De ce nu e dincolo? La fel și aici, la Soroca. Dacă veți întreba copiii împotriva cui a fost construită cetatea, vor spune că împotriva turcilor. Dar aici, peste Nistru, nu au fost turcii!”, spune Vadim Șterbate.

În cetate ne întâmpină Victor Botnaru , ghidul acestui edificiu. El crede că, până la urmă, mesajul istoric adevărat va răzbate peste generații.

Cetatea este restaurată de o echipă de restauratori din țară, de la Botoșani. Ei au mai lucrat la Suceava și la Neamț. Și știți cum se spune, dacă ai mâna bătută într-un lucru atunci se primește bine... mai ales dacă pui suflet. Lucrările au fost finanțate de Comisia Europeană printr-un proiect transfrontalier care cuprinde cetatea de scaun a Sucevei , cetatea Hotin și cetatea Soroca. Sunt cetăți făcute pe oasele strămoşilor noștri. Și aceasta este important pentru copiii care vin aici în vizită, că atunci când vor înțelege din ce neam se trag vor înțelege și care e menirea lor pe aceste pământuri”.

1119