Argentina, între impresii de călătorie și noua criză economică

Ghidul meu la Buenos Aires este un actor tînǎr, care mi-a dat însǎ întîlnire abia la ora 19. În timpul zilei el lucreazǎ într-o cafeteria situatǎ într-o zonǎ cu activitate intensǎ, nu departe de una dintre clǎdirile monumentale ale oraşului Teatro Colon, templu al operei şi al muzicii inaugurat în 1908. Tînǎrul meu prieten mǎ asigurǎ cǎ actualul preşedinte de centru dreapta, Mauricio Macri, este o calamitate pentru Argentina şi cǎ toatǎ lumea o regretǎ pe doamna Cristina Kirchner, chiar dacǎ aceasta are în prezent probleme cu justiţia. De la începutul anului moneda naţionalǎ, pesosul argentinian, şi-a piedut jumǎtate din valoare, preţurile au crescut cu 40 la sutǎ iar mǎsurile de austeritate pare sǎ fi afectat în primul rînd cultura, mai ales învǎţǎmtul universitar. Pe 26 septembrie este de altfel anunţatǎ o grevǎ generalǎ în Argentina în semn de protest faţǎ politica din ultimii trei ani a preşedintelui Macri. Argentinienii au fost obişnuiţi pînǎ acum, s-ar pǎrea, cu politica peronistǎ de subvenţionare a serviciilor publice (apǎ, electricitate, transporturi). Eu însumi constat cǎ un drum cu metroul este de patru ori mai ieftin la Buenos Aires decît la Paris. Acum a venit însǎ momentul scadenţei. Fondul Monetar Internaţional a acordat anul acesta Argentinei un împrumut de 50 de miliarde de dolari, dar a impus anumite condiţii…
Austeritatea nu pare sǎ aibǎ însǎ un impact asupra stilului de viaţǎ exuberant de la Buenos Aires. In piaţa Dorrego, la ora 11 noaptea, se danseazǎ tangou iar publicul şi spectatorii sunt transportaţi sufleteşte în altǎ lume.

Tangoul este poate cel mai preţios dar pe care Argentina l-a oferit umanitǎţii. El este mai mult decît un dans, este o filozofie de viaţǎ. Am descoperit acest lucru într-o milonga autenticǎ, La Catedral, loc de întîlnire al amatorilor de tango. Sala de dans este amenajatǎ într-un fel de uzinǎ dezafectatǎ. Toate scaunele, mesele, fotoliile, banchetele par recuperate la întîmplare, imposibil de gǎsit douǎ la fel. Existǎ o scenǎ pentru orchestrǎ, ornatǎ ca un altar suprarealist, pe care troneazǎ portretul lui Carlos Gardel. Toţi pereţii sunt acoperiţi cu desene, picturi şi obiecte sculpturale. Atmosfera îmi aminteşte de nuvelele lui Jorge Luis Borges, imens scriitor argentinian, şi el celebritate mondialǎ. Am admirat ore în şir cuplurile care dansau, unele foarte rodate, chiar sublime. Se formau însǎ şi cupluri de o searǎ. De altfel, dupǎ fiecare patru tangouri ritmul era întrerupt de un intermezzo muzical diferit pentru ca noi cupluri sǎ se poatǎ constitui: patru dansuri la rînd sunt considerate suficiente pentru ca doi dansatori sǎ decidǎ dacǎ vor continua seara împreunǎ sau dacǎ preferǎ schimbarea partenerul.
Prietenul meu actor nu a cǎlǎtorit niciodatǎ în Europa, dar joacǎ în prezent într-o piesǎ de Molière, Preţioasele ridicole. A cǎlǎtorit însǎ mult în America latinǎ. În ţǎrile care fac parte din grupul MERCOSUR se poate deplasa fǎrǎ vizǎ, doar cu cartea de identitate. Pentru ţǎrile din America centralǎ are însǎ nevoie de un paşaport. El regretǎ însǎ cǎ pentru Statele Unite are nevoie de o vizǎ, deşi americanii pot veni fǎrǎ vizǎ în Argentina…
Despre Buenos Aires se spune cǎ este Parisul Americii latine. În unele cartiere, mai ales la San Telmo, mǎ simt însǎ ca la Bucureşti în zona Gabroveni: nenumǎrate case obosite şi delabrate gǎzduiesc la parter baruri simpatice precum şi multe anticariate. Intr-o librǎrie plinǎ de farmec, La Libreria de Avila, care pare sǎ fi rǎmas neschimbatǎ din anii 30 gǎsesc enorm de multe rafturi cu cǎrţi în francezǎ.Ca şi în cazul românilor, Franţa a fost principala fereastrǎ spre recunoaştere internaţionalǎ a scriitorilor argentinieni. Borges a locuit de altfel la Paris, iar din motive politice numeroşi artişti s-au refugiat la Paris, printre ei şi oameni de teatru precum Alfredo Arias, Jorge Lavelli sau Copi.
Pentru cineva care vine din Europa oraşul Buenos Aires are un aer de familiaritate, dar în anumite cartiere este şi o cǎlǎtorie în timp. Ceva din ceea ce s-a pierdut în Europa a rǎmas viu la Buenos Aires, un anume gust pentru valorile sigure care îi socializeazǎ pe oameni, precum tangoul. Oraşul s-a vrut, în anii cînd Argentina era un adevǎrat El Dorado pentru imigranţi, cel mai european din America latinǎ, cel mai cultural, mai elegant, mai impresionant prin edificiile sale. Dovadǎ Bulevardul 9 Iulie, zi care evocǎ obţinerea independenţei. Aceastǎ arterǎ din centrul oraşului are o lǎrgime de 140 de metri şi este (se putea altfel?) cel mai larg de pe planetǎ.