Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Iași: Mănăstirea Golia - campioana investițiilor europene după un artificiu între Consiliul Județean și Mitropolie

nou1.jpg

Sursa imaginii: 
Lucian Bălănuță

Cele 130 de trepte care trebuie parcurse până la terasa din vârful Turnului Golia par a fi interminabile. Priveliștea merită orice efort. O veritabilă cardio-cronică a turismului ecumenic pe colinele Iașului se desfășoară în momentul în care privești în zare, acolo unde parcă se deschide sextetul istoric de lăcașuri de cult din perioada timpurie medievală a oraşului.

La începutul anilor 2000, mănăstirea părea a fi un șantier fără de sfârșit. Schelele care înconjurau obiectivul istoric erau amplasate mai degrabă pentru a evita deteriorări serioase, decât pentru a executa lucrări de anvergură, iar poveștile istorice urmăreau conturul fiecărei fisuri. Au urmat apoi două investiții cu fonduri europene care au schimbat complet ansamblul, după ce Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Consiliul Județean Iași au identificat un artificiu administrativ pentru ca proiectele să fie eligibile.

Investițiile derulate la Mănăstirea Golia au cuprins mai multe etape de reabilitare, refacere și de conservare, dar și modernizarea străzilor din vecinătate, ca urmare a unui parteneriat încheiat între Consiliul Județean și Primărie. Ansamblul monahal a fost afectat de-a lungul timpului de mai multe incendii, dar şi de cutremurele din anii 1977 şi 1982. Până când autoritățile s-au gândit să acceseze fonduri prin programul PHARE 2004-2006 de preaderare, Ansamblul Mănăstirii Golia era doar o umbră a fortăreței impunătoare a epocii medievale, iar Turnul se deteriora aproape la fiecare vibrație produsă de tramvaiele din apropiere.

“Imaginea era dezastruoasă [n.r înainte de proiectele de reabilitare]. Cu atât mai mult că este o mănăstire fortăreață în mijlocul orașului, cu ziduri de apărare. A fost un moment în care s-a părut că pe preaderare se puteau face proiecte pe situații de acest fel, doar că mănăstirile, bisericile nu aveau eligibilitate. La momentul respectiv domnul președinte al Consiliului Județean Iași, Lucian Flaișer, a avut puterea să îl convingă pe Preafericitul Patriarh, atunci era Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Daniel, să se face o donație din partea Mitropoliei către Consiliul Județean Iași. Noi ca autoritate teritorială eram eligibili. În acest fel în anul 2005, în ianuarie, acest monument cu tot ce aparține de el a intrat în patrimoniul nostru”, își amintește consilierul Georgiana Niculescu de la Consiliului Județean Iași, fost manager de proiect al investițiilor de la Golia.

Prima etapă a proiectului a beneficiat de o investiție de 4, 8 milioane de euro, fără TVA, două-treimi din această sumă reprezentând fonduri europene. Rezultatul final a beneficiat și de recunoaștere internaţională, după ce proiectul a obținut Premiul Europa Nostra şi al Uniunii Europene, la categoria Conservare, în cadrul Premiilor Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural, la ediția din 2012 din Portugalia. Un premiu de la care a încolțit ideea și pentru a doua fază a unei investiții europene prin Programul Operațional Regional:

“La momentul respectiv au fost 38 de țări care au depus proiecte, proiectele depuse au fost în număr de 226. Noi am fost singurul proiect din România laureat pe secțiunea de conservare. Al doilea proiect a fost gândit în continuarea primului, pentru că noi ne-am spus și cei de la Europa Nostra ne-au transmis că dacă proiectul ar fi avut în acea reabilitare prinsă și pictura, atunci eram pasibili de a fi vinovați de a obține marele premiu”, completează Georgiana Niculescu.

A doua etapă a proiectului derulată pe POR 2007-2013 - Axa prioritară 1 - Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor - poli urbani de creștere a presupus refacerea picturii interioare, modernizarea străzilor din jurul mănăstirii și instalarea unui iluminat arhitectural. Peste 50 de artiști de restaurare au lucrat la restaurarea picturii murale din interior. Valoarea totală a proiectului de restaurare a Mănăstirii Golia s-a ridicat la aproximativ 6,2 milioane de euro, Uniunea Europeană contribuind cu circa 3,3 milioane de euro, 1,1 milioane de euro provenind de la bugetul de stat, iar restul de la Consiliul Judeţean Iaşi.

 

Odată cu derularea acestor proiecte europene a luat naștere și Asociaţia Centrul de promovare turistică, al cărei coordonator este directorul Carmen Chiorcea, iar ansamblul istoric a extins serviciile de turism oferite potențialilor vizitatori;

Carmen Chiorcea: „Ca urmare ”Centrul de Promovare Turistica” Iasi propune vizitatorilor următoarele obiective turistice din cadrul Ansamblului Monument Istoric Mănăstirea Golia: Turnul Golia sau Turnul Clopotniță,        Casa Scriitorului Ion Creangă - casa unde acesta a locuit în perioada in care a fost diacon la Manastirea Golia și Turnul Spiritualității Ortodoxe și Folclorului Românesc - Turn de Colț. La vizitarea celor 3 obiective turistice este asigurată prezență ghidului care oferă informații asupra obiectivului vizitat. În Turnul Golia, spre exemplu, la etajul I organizăm diferite expoziții de arta plastică, de fotografie, de pictură , au fost organizate diverse   conferințe, recitaluri de poezie din cadrul Festivalului Internațional de Poezie, lansări de carte, teatru pentru copii, teambuilding, evenimente de premiere a unor concursuri.”

Reporter: „Cum a evoluat numărul vizitatorilor în perioada de după recepția celui de-al doilea proiect cu finanțare europeană?”

Carmen Chiorcea: „Numărul de vizitatori pentru perioada noiembrie 2015 - noiembrie 2016 a fost de 7000, în perioada noiembrie 2016 - noiembrie 2017 au fost 7500 vizitatori. Conform statisticilor noastre, circa 80% dintre vizitatori sunt români, restul de 20% sunt străini.”

Reporter: „Care este intervalul de timp din an caracterizat de fluxul cel mai mare de turiști?”

Carmen Chiorcea: „Perioada din an cu fluxul cel mai mare de turiști este perioada vacanței de vară a elevilor, în special luna august, dar, de asemeni, avem un număr mare de vizitatori în perioada Săptamânii ”Școala ALTFEL”. În octombrie, în perioada Sărbătorilor Iașului, în cele câteva zile de pelerinaj crește din nou peste medie numărul de vizitatori la Golia.”

Investițiile în Ansamblul Mănăstirii Golia nu se sfârșesc aici. Donația încheiată între Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Consiliul Județean Iași este valabilă până în decembrie 2020, prilej pentru autoritățile județene de a include lăcașul de cult într-o serie de 15 proiecte transfrontaliere România - Republica Moldova, pentru a putea restaura și Stăreţia, care are o suprafaţă totală de 900 de metri pătraţi. Pentru acest lucru se dorește implementarea unei investiţii estimate la un milion de euro, după cum anunța la finalul lunii mai președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa.

Mănăstirea Golia rămâne astfel în topul obiectivelor care au accesat cele mai însemnate fonduri din regiunea de Nord-Est a țării. Investițiile au totalizat peste 10 milioane de euro până în prezent și au schimbat întreaga zonă aflată în vecinătatea ansamblului istoric.

 

Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro și RFI România în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Articol scris de Lucian Bălănuţă, jurnalist, corespondent RFI România în Iaşi.

 

 
Reportaj, Mănăstirea Golia campioana investițiilor europene