Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Un viitor pentru Republica Moldova

moldova.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook / Igor Dodon

La finalul călătoriei noastre în Republica Moldova ne întrebăm care va fi viitorul acestui stat apărut în 1991, ca urmare a prăbușirii URSS. Republica Moldova are un președinte pro rus, votat în noiembrie 2016, cu o mică majoritate.

Are un guvern care se declară pro occidental, ba chiar, pe alocuri, pro român. Dar și o opoziție care acuză capturarea statului de către o oligarhie ce manevrează atât guvernul, cât și pe președintele pro rus și care, în realitate, numai pro europeană nu este. 

Alegerile legislative vor avea loc pe 24 februarie sub o nouă lege electorală, într-un sistem mixt, proporțional și uninominal, care, spune opoziția, avantajează atât partidul de guvernământ, declarat pro occidental, cât și pe socialiștii pro ruși. De altfel, cele două formațiuni au votat laolaltă această lege și dețin controlul mass-mediei, aproape în exclusivitate. 

Ce vor aduce, așadar, aceste alegeri? Va merge Moldova spre vest sau spre est? Vicepremierul Iurie Leancă mizează pe cartea occidentală.

 

 

Din 1991 încoace, în Republica Moldova, de fiecare dată când merge la alegeri parlamentare, tot vorbim că sunt absolut decisive pentru viitoarea orientare a țării. Revenirea socialiștilor sau a comuniștilor la putere, pentru că sunt de aceeași sorginte, ar însemna, iarăși, lipsa de dorință de a face reforma în justiție. Rușii nu au cum să ne ajute să reformăm justiția. Rușii nu au cum să ne ajute să facem investiții în infrastructură, în capacitățile administrative. Cine ne poate ajuta? Sigur că îmi doresc foarte mult să avem alegeri corecte, să fie alegeri care ar menține o majoritate pro europeană și respectiva majoritate să se angajeze în anumite reforme care ne-ar aduce pe această orbită de interes a occidentului”, spune vicepremierul moldovean.

Dar poate Republica Moldova să o vireze cu totul spre occident? Analistul politic Cornel Ciurea se arată mai mult decât rezervat. 

Analistul politic Cornel Ciurea intervievat de Ovidiu Nahoi, pe o terasa din Chisinau

Republica Moldova nu poate fugi din locul în care se află. Este, cumva, o zonă de frontieră. Și este, totuși, surprinzător să constați că perspectivele europene ale Republicii Moldova nici nu au existat.
Problemele interne majore, în primul rând problemele de securitate și geopolitice, nu permit o desprindere a țării noastre dintr-un spațiu marcat de această rivalitate este vest. În primul rând, eu văd lucrurile prin prisma geopoliticii. Este important să spun că Moldova este un stat care nu-și decide de unul singur propriul destin.
Cred că anumite evoluții și din UE, tulburările la frontieră, situația din România, Polonia, Slovacia, demonstrează că proiectul european nu va mai arăta așa cum este acum. Cel puțin asta este șansa țării noastre, să fie integrată într-un nou proiect, care astăzi încă nu există. Această mișcare spre iliberalism este, surprinzător o șansă pentru țara noastră pentru că și ea face parte din acest trend iliberal. 



Din această cauză noi ne încadrăm, cel puțin politic și cultural, în aceste evoluții care la Bruxelles sunt văzute cu ochi răi. În România, similitudinile cu Republica Moldova, în ultimul timp, sunt izbitoare.

România, cel puțin din punctul meu de vedere, al unui moldovean care nu acceptă unionismul, mi se pare că învață regulile unei conduite în raport cu țara noastră și acceptă o colaborare corectă, din ce în ce mai frecventă, o colaborare economică, fără a pune într-un fel sau altul problema politică. Această conviețuire care devine din ce în ce mai fericită între București și Chișinău se datorează unei bune înțelegeri a celor care se află acum la guvernare de pe o parte și cealaltă a Prutului”, afirmă analistul.

Pentru Andrei Năstase, lider al formațiunii de opoziție, Platforma Demnitate și Adevăr, există riscul major ca Republica Moldova să alunece sub controlul Rusiei, cu toate neajunsurile, în plan regional, ce decurg de aici.

Cel mai grav este că după alegerile din februarie se poate constitui o guvernare ostilă Republicii Moldova care va scoate totalmente Republica Moldova de pe ecartamentul european, de pe ecartamentul integrării europene și o va duce într-o altă direcție. Tot ce se întâmplă în Republica Moldova, sub auspiciile lui Plahotniuc personal și a grupării sale, care își zice partidul democrat, a guvernării sale, nu face decât să întărească pozițiile Rusiei în Republica Moldova, nu face decât să întărească acest statut de zonă gri, în care înflorește contrabanda, spălarea de bani, traficul de ființe umane, de narcotice, de substanțe interzise. Din păcate, asta se întâmplă la granița de est a Uniunii Europene și a NATO, la granița de est a României. Asta ar trebui să pună în gardă decidenții de la București."
 
-      Rep: Dar societatea civilă și forțele pe care le reprezentați, pot să oprească acest curs?

"Societatea civilă, din care facem parte și noi, forțele politice emergente, se opune cu toate puterile, este adevărat, din ce în ce mai mici. Tot mai multă lume bună, lume activă, populație activă a acestei țări pleacă. Noi suntem într-o luptă continuă începând cu 2015, atunci când am ieșit în stradă, într-un număr de câteva mii, ajungând până la câteva sute de mii de oameni. Am demonstrat că păstrând caracterul pașnic, civilizat, democratic al activităților noastre am reușit, în pofida tuturor așteptărilor să avem niște rezultate foarte bune la prezidențiale, prin doamna Sandu. Am obținut un rezultat foarte bun la municipale.
Am câștigat alegerile. Am developat, încă o dată, cât de europeană și cât de democratică este această guvernare, care a reușit o performanță pe care nu am mai întâlnit-o în lume, să anuleze niște alegeri doar pentru că rezultatul acestora nu a convenit guvernării.  Sperăm ca rezultatul acestor acțiuni, inclusiv cele pe care le-am aplicat deja, participarea la alegeri, în condițiile în care vom reveni la normalitate, în condițiile în care vom reveni la sistemul proporțional, am putea să realizăm schimbarea care este așteptată de majoritate și să revenim la normalitate pentru democrație
”. 

Și totuși, există un puternic curent pro european în Republica Moldova, ne asigură directoarea Asociației pentru politică externă de la Chișinău, Victoria Bucătaru.

Pentru mine, alegerile prezidențiale, din 2016 au fost un semnal al faptului că, totuși, cetățenii Republicii Moldova sunt orientați spre Uniunea Europeană și spre valorile europene. Diferența în procente dintre Igor Dodon și Maia Sandu a fost doar de 4. Eforturile care s-au depus pentru ca Igor Dodon să aibă aceste rezultate au fost enorme, atât de către Partidul Socialiștilor, cât și de către alte partide care se consideră a fi pro europene. Mă refer la Partidul Democrat. Pe când Maia Sandu a avut resurse mult mai mici. Practic, nu a avut acces la televiziune. Nu a avut acces la multe alte resurse media la care a avut acces Igor Dodon și totuși, rezultatul a fost unul similar. Ceea ce înseamnă că oamenii din Republica Moldova își doresc să aibă elite politice care nu sunt corupte. Maia Sandu reprezintă un model de integritate. Și elite politice care promovează vectorul european al Republicii Moldova. Unica mea temere este că dezamăgirea cetățenilor Republicii Moldova este atât de mare, încât această dezamăgire a adus cetățenii Republicii Moldova în postura în care să plece din țară. Fluxul celor care au plecat și al procesului de brain drain este unul foarte mare și cei care au rămas aici, din punctul meu de vedere, sunt mai mult orientați spre Federația Rusă și spre mesajele care vin din est decât cele care vin din vest”.

Ce s-ar putea spune, așadar, în loc de concluzii? La Chișinău sau luând la pas drumurile țării, când mai bune, când mai puțin, descoperi un spațiu de o surprinzătoare diversitate, la fel ca și aspirațiile oamenilor. Descoperi că există sărăcie, dar și dorința de a trăi demn, că există corupţie, există manipulare și populism, la fel ca și în România, dar parcă în proporții mai mari și în forme cu mult mai dure.

Descoperi că există o societate civilă dinamică și luminată, de o certă factură europeană, dar și un filon rus și chiar sovietic, de o forță colosală. Și în final, ce altceva ai putea spune, decât că Republica Moldova este o țară prea mică pentru probleme atât de mari.