Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ararat, un brandy de legendă (VIDEO)

vlcsnap-error273.png

Uzina de brandy Ararat din Erevan, Armenia
Uzina de brandy Ararat din Erevan, Armenia
Image source: 
Vasile Damian

Brandy Ararat este principala marcă a firmei Yerevan Brandy Company (YBC) fondată în 1887. Sediul uzinei Ararat este din 1953 într-o clădire impunătoare din Erevan, capitala Armeniei.

Uzina de brandy Ararat, aflată în vârful unui deal care domină podul Victoriei din Erevan, e construită dintr-o piatră roşie, tipică Armeniei. Băutura care se fabrică acolo şi-a câştigat faima încă acum mai bine de un secol.

La expoziţia universală de la Paris din 1900, brandy-ul Ararat a câştigat Marele premiu şi a avut voie să se cheme „coniac”.

In anii Uniunii sovietice, fabrica avea monopulul producţiei de brandy. După căderea comunismului, firma s-a privatizat. Azi, Yerevan Brandy Company este o filială a gigantului francez Pernod Ricard. Producţia Ararat este vândută în peste 25 de ţări din lume.

Printre obiceiurile uzinei, figurează acela de a face cadou un butoi de brandy personalităţilor care vin acolo: preşedinţi, capete încoronate, actori sau artişti – fiecare a primit cadou câte un butoi. Astfel, există déjà 36 de butoaie prezidenţiale. Ultimele datează de la recent încheiatul sommet al francofoniei. Fostii preşedinţi ai României, Ion Iliescu şi Traian Băsescu, au şi ei butoaiele lor de brandy Ararat la Erevan.

Brandy-ul armenesc a primit de-a lungul decenilor numeroase diplome şi medalii la diverse concursuri internaţionale. Toate sunt afişate cu mândrie în vastele pivniţe ale uzinei.

Ararat se comercializează fie sub formă „normală” – 3, 10 sau 20 de ani vechime - fie sub nume mai speciale precum „Dvin”, „Nairi” sau „Erebuni”.

Vizita uzinei – chiar dacă este la 9 dimineaţa - se termină sistematic cu o degustare de brandy Ararat...

 

 

Ararat, un brandy de legendă
294