Oradour-sur-Glane: localitate-martir, simbol al barbariei naziste (Reportaj Foto)

642. La Oradour-sur-Glane, localitate aflată la câţiva kilometri de Limoges (o oră cu tramvaiul), cifra dă fiori pe spate şi trezeşte amintiri sumbre şi nu foarte îndepărtate. Acum 75 de ani, soldaţii regimentului „Der Führer” aparţinând diviziei Waffen-SS „Das Reich” aveau să comită cel mai mare masacru de civili pe teritoriul Franţei. Asta cu toate că la Oradour nu existau nici combatanţi, nici oameni înarmaţi, înrolaţi în rezistenţă. Istoricii nu înţeleg nici azi prea bine prin ce împrejurare, Oradour-sur-Glane a fost ales de comandaţii nazişti ai celei mai crunte divizii germane.

Imagini ale principalei stràzi din Oradour-sur-Glane. Localitatea era legatà de Limoges printr-o linie de tramvai. (Foto: Vasile Damian)

642 este numărul de victime ale barbariei naziste dezlănţuite acolo în câteva ore. După ce-i adună laolaltă în piaţa mare a satului pe toţi locuitorii prezenţi, sub pretextul unor controale administrative, militarii germani despart grupul de oameni în două: femeile şi copii, de o parte, bărbaţii de cealaltă parte. Cei 180 de bărbaţi sunt apoi repartizaţi în 6 grupuri de câte 30 şi duşi în tot atâtea localuri diferite din sat în prealabil inspectate de nazişti: garaje, hangare şi pivniţe de vinuri. In toate cele 6 localuri se vor succeda 3 ordine similare: mitralierea oamenilor, lovitura de graţie dată celor care nu au fost decât răniţi de primele tiruri şi apoi incendierea localului. Nu înainte ca toate cadavrele să fie acoperite cu fân şi lemne pentru ca focul să prindă mai bine. Adesea, focul este aprins când unele dintre victime sunt încă în viaţă. Doar 5 bărbaţi reuşesc să evadeze şi deci să scape cu viaţă.

Aici se afla cabinetul dentar din Oradour-sur-Glane (Foto: Vasile Damian)

Intre timp, 350 de femei şi copii sunt duse şi închise în biserica satului. După o tentativă semi-eşuată de a-i gaza pe toţi în interiorul lăcaşului sfânt, soldaţii germani vor intra înăuntru pentru a mitralia tot ce mişcă. O singură femeie, Marguerite Rouffanche, 47 de ani, va reuşi să scape de masacru fugind pe un geam spart din spatele altarului. Soţul ei, fii şi fiicele ei şi nepotul ei de 7 luni vor face însă parte dintre victime.

Casà si curte, incendiate în 10 iunie 1944 la Oradour-sur-Glane (Foto: Vasile Damian)

După ce incendiază şi biserica precum făcuseră cu cele 6 localuri în care-i executaseră pe bărbaţi, naziştii pleacă în căutarea unor eventuali oameni ascunşi. Unii vor fi prinşi şi omorâţi, alţii vor reuşi să scape. In total deci, 642 de civili aveau să piară în câteva ore dintr-un total de circa o mie câţi număra satul în aceea vreme. Casele, magazinele, cele 4 şcoli – toate clădirile din localitate vor fi arse sistematic de germani în aceeaşi zi. Folosind metodele pe care le aplicaseră déjà pe  frontul din estul Europei, a doua şi a treia zi după masacru, grupuri de SS vor reveni la Oradour ca să îngroape cadavrele făcându-le astfel imposibil de identificat. Din cele 642 de victime, doar 52 de corpuri vor putea fi identificate şi face obiectul unui certificat de deces individual.

Unul din cele 6 localuri în care au fost executati bàrbatii din Oradour-sur-Glane (Foto: Vasile Damian)

Foarte repede după masacru şi terminarea războiului, responsabilii politici din aceea epocă, începând cu generalul de Gaulle, hotărăsc ca ruinele să fie păstrate ca atare pentru a servi ca mărturie generaţiilor viitoare şi a întreţine memoria celor dispăruţi. Decizia reprezintă o premieră în istoria Franţei. Doi ani după terminarea războiului şi trei ani după comiterea masacrului, în 10 iunie 1947, se va pune piatra de temelie a primei case a noului sat, construit la câteva sute de metri de ruinele celui iniţial. In 1949 primii locuitori se vor putea instala în noile construcţii finanţate 100% de statul francez.

Biserica din Oradour-sur-Glane (Foto: Vasile Damian)

Până la începutul anilor 60, toţi locuitorii vor purta practi doliu permanent. Oradour va fi în fapt un sat mort: nu se celebrează nici botezuri, nici căsătorii, nu există copii în sat. Nu au loc activităţi festive iar singura asociaţie care funcţionează în localitate este cea a familiilor martirilor de la Oradour. De abia la începutul anilor 90 se plantează primii pomi pe străzile din Oradour şi apar primele amenajări florale în principala intersecţie a satului.

Placa de la intrarea în biserica din Oradour-sur-Glane (Foto: Vasile Damian)

In fine, în 1999 se inaugurează de către preşedintele Franţei de atunci, Jacques Chirac, memorialul de la Oradour. El prezintă o expoziţie permanentă şi o serie de proiecte temporare. Anual el este vizitat, ca şi ruinele vechiului sat, de 250-300.000 de persoane.

Interiorul biserii incendiate din Oradour-sur-Glane, acolo unde au fost ucise femeile si copii (Foto: Vasile Damian)

De notat că ruinele bisericii incendiate, într-o stare tot mai precară, vor fi consolidate în cadrul unui proiect programat să dureze doi ani de acum încolo.

8 ani au fost necesari pentru a-i aduce la tribunal pe 21 din cei 64 de soldaţi identificaţi ca participanţi la masacrul din 10 iunie 1944. Procesul are deci loc în ianuarie-februarie 1953 la tribunalul militar din Bordeaux. Adolf Diekmann, comandantul SS responsabil, lipseşte întrucât fusese omorât pe frontul din Normandia la câteva săptămâni după masacrul de la Oradour.

Pe geamul din mijloc al bisericii a reusit sà evadeze Marguerite Rouffanche, singura supravietuitoare dintre femeile închise în làcasul sfânt (Foto: Vasile Damian)

In urma procesului de la Bordeaux, verdictele sunt pronunţate pe 12 februarie 1953. Un sergent german şi un soldat sunt condamnaţi la moarte. Un alt militar german este achitat iar restul – 17 militari – sunt condamnaţi la pedepse cu închisoarea cu până la 8 ani sau la pedepse de muncă forţată de până la 12 ani.

In timp ce familiile din zona Oradour sunt scandalizate de indulgenţa sentinţelor, restul populaţiei franceze este confruntată cu o mare dilemă când descoperă că printre militarii condamnaţi figurează şi 13 francezi din Alsacia, porecliţi „Malgré nous”, înrolaţi cu forţa de nazişti.

Locul în care au fost îngropate cenusa si osemintele celor 642 de victime ale masacrului de la Oradour-sur-Glane (Foto: Vasile Damian)

Numele unora dintre victimele masacrului de la Oradour-sur-Glane (Foto: Vasile Damian)

Din dorinţa de a împăca ţara cu trecutul ei foarte ambiguu şi foarte apropiat, parlamentul de la Paris votează la o săptămână după pronunţarea verdictelor o lege de amnistie. La nici zece zile după încarcerarea lor, cei 13 alsacieni sunt deci eliberaţi şi se duc acasă. Cei 5 germani îşi văd pedepsele reduse şi vor fi eliberaţi câteva luni mai târziu. In fine, cele două pedepse capitale sunt comutate în închisoare pe viaţă. In 1958, 5 ani după terminarea procesului de la Bordeaux, toţi condamnaţii sunt liberi.

Masacrul de la Oradour va cunoaşte un ultim episod juridic în 1983. Condamnat la moarte prin contumacie, în absenţa acuzatului, Obersturmbannführer Heinz Barth, care se ascunsese sub un alt nume în RDG – Germania de est – este descoperit în 1981, arestat în Berlinul de est, judecat şi condamnat, în 1983, la închisoare pe viaţă. După reunificarea Germaniei, Barth este eliberat în 1997. In ciuda condamnării sale, între 1991 şi 2000, respectivul a beneficiat de asemenea de o pensie în calitatea sa de „victimă a războiului”. Moartea sa, în august 2007, va face primele titluri ale presei franceze.

Ruinele unei case incendiate de nazisti în ziua de 10 iunie 1944 (Foto: Vasile Damian)

Să mai spunem că în 4 septembrie 2013, preşedintele Franţei de atunci, François Hollande, va efectua la Oradour o vizită în compania preşedintelui german de atunci, Joachim Gauck. Actualul lider francez, Emmanuel Macron, a fost déjà de două ori la Oradour-sur-Glane. O primă dată între cele două tururi ale prezidenţialelor din 2017, deci doar în calitate de candidat la şefia statului, iar apoi va reveni, în 10 iunie 2017, de această dată ca preşedinte al Republicii, pentru a prezida aniversarea a 73 de ani de la masacru.