Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Autocrații văd oportunitatea în dezastrul epidemiei

populist.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Lumea începe să discute tot mai mult despre relaxare. Dar conducătorii autoritari caută să profite de pandemie pentru a-și consolida puterea. Iată câteva preocupări ale presei internaționale.

”Măști, muncă, școli, transport... totul va fi în funcție de ceea ce vor spune oamenii de știință”, scrie Le Monde. ”Experții vor stabili mai multe condiții pentru această nouă etapă. Ei insistă și asupra riscului de revenire a epidemiei în cazul unei relaxări prea bruște a măsurilor de control”.

Dar cum va fi vacanța de vară? - se întreabă Le Figaro:

Francezii așteaptă directive guvernamentale dar reuniunile de familie sunt deja compromise.

Problema vacanței poate părea egoistă sau chiar indecentă. Ar trebui să ne gândim serios dacă vacanțele lungi corespund „noului ritual”. Dar vacanțele nu au doar o funcție de odihnă, ci și de organizare a timpului în societate. Vacanța este o perioadă în care reflectăm individual și colectiv la bilanțul lunilor trecute”.

CNN observă însă că epidemia a evidențiat o diviziune puternică în Franța.

În timp ce miliardarii se izolează în ascunzătorile lor de lux de pe Mediterană, rezidenții din zonele defavorizate și aglomerate din Franța se confruntă acum cu o creștere a deceselor, precum și cu tulburări de stradă.

Ostilitățile au izbucnit în periferiile nordice din Paris în urma acuzațiilor de brutalitate și rasism la adresa poliției. Filmările de pe rețelele de socializare arată mașini și coșuri de gunoi aprinse pe străzi, protestatari aruncând petarde și intervenții ale poliției pentru a controla mulțimea”.

BBC vorbește despre posibilitățile de revenire în transportul aerian. Și se întreabă dacă locurile de mijloc goale vor ajuta distanțarea socială:

Mai multe companii aeriene studiază ideea, pentru a evita ca pasagerii să stea unul lângă celălalt. Transportatorul european EasyJet este doar ultima companie care ia în considerare ideea, directorul general descriind-o drept „ceva ce clienții ar dori să vadă”. Alte companii aeriene care au pus la cale planuri similare inclusiv transportatorul low cost european Wizz Air”.

The Guardian notează că premierul Boris Johnson revine luni la serviciu și se confruntă cu o dilemă: oamenii de știință avertizează asupra datelor sumbre, în timp ce miniștrii fac presiuni pentru a ușura izolarea. ”Comunitatea de afaceri și parlamentarii conservatori fac presiuni, dată fiind situația firmelor mici din propriile circumscripții. Dar oamenii de știință insistă că scăderea curbei noilor cazuri de coronavirus se produce dezamăgitor de lent”, scrie ziarul britanic.

Există însă și unii care văd oportunitatea în acest dezastru. Ei sunt autocrații, titrează The Economist. Revista vorbește despre un adevărat vis al celor puternici:

Poate că a fost o coincidență faptul că China a ales acest moment pentru a-și consolida controlul asupra stâncilor disputate în Marea Chinei de Sud. Sau pentru a-i aresta pe cei mai de seamă democrați din Hong Kong . Sau poate, nu.

Liderii autoritari de pretutindeni și-au dat seama că acum este momentul perfect pentru a face lucruri scandaloase, în condițiile în care restul lumii abia va observa.

Ungaria, de exemplu, unde premierul Viktor Orban, erodează de un deceniu echilibrul puterilor. În conformitate cu noile legi, el poate acum să guverneze prin decrete. El a devenit, de fapt, un dictator și va rămâne așa până când Parlamentul îi va revoca noile puteri. Întrucât Parlamentul este controlat de partidul său, asta s-ar putea să nu se întâmple foarte curând. Ungaria este membru al Uniunii Europene, un club al democrațiilor bogate, dar acționează la fel ca Togo sau Serbia, ai căror lideri tocmai și-au asumat puteri similare pe același pretext.

Pandemia oferă un motiv de amânare a alegerilor în Bolivia, sau de a se merge înainte cu votarea, în timp ce opoziția nu poate face campanie, precum în Guineea. Normele de blocare pot fi aplicate selectiv.

Președintele Azerbaidjanului amenință în mod deschis că le va folosi pentru a „izola” opoziția. Ajutoarele pot fi distribuite selectiv. În Togo, ai nevoie de o carte de alegător, de care suporterii opoziției, care au boicotat alegerile recente, nu pot face rost.

Partidul de guvernământ al Indiei, hindus, îi portretizează pe musulmani drept vectori ai covid-19.

Coronavirusul îi face oamenii mai săraci, mai bolnavi și mai înfuriați.

Dar chiar dacă unii lideri exploatează pandemia, incapacitatea lor de a da un răspuns suferinței populare va acționa împotriva mitului că ei și regimurile lor sunt inexpugnabile.

Deocamdată însă, autocrați lipsiți de scrupule exploatează pandemia pentru a face ceea ce fac întotdeauna: înșfacă puterea în detrimentul oamenilor pe care îi guvernează”.

 
Revista presei internaționale din 27 aprilie 2020