Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Muzicienii din Franța își regăsesc publicul: la concert cu Ramona Horvath și Christian Ciucă (Reportaj)

20200619_213217.jpg

Ramona Horvath Trio a redat startul concertelor pe scena clubului de jazz Sunset-Sunside, pe 19 iunie 2020
Ramona Horvath Trio a redat startul concertelor pe scena clubului de jazz Sunset-Sunside, pe 19 iunie 2020
Image source: 
Vasile Damian

Tradiționala sărbătoare a muzicii din Franța – Fête de la la musique – organizată anual din 1982 încoace, în data de 21 iunie, s-a derulat anul acesta în condiții mai speciale. Din cauza condițiilor sanitare impuse de epidemia de coronavirus, concertele improvizate la fiecare colț de stradă au fost astfel interzise. In sălile care și-au deschis ușile, capacitățile de public au fost reduse drastic. In celebrul Sunset-Sunside, unul dintre principalele cluburi de jazz din Paris, ieșirea din izolare s-a dat de vineri seara cu Ramona Horvath Trio. A doua zi, sâmbătă după-amiază, un alt muzician de origine română, dirijorul Christian Ciucă, a concertat și el cu Amsamblul vocal Crescendo. 

Pianista de jazz Ramona Horvath și complicii ei de trio – contrabasistul Nicolas Rageau și bateristul Philippe Soirat – au fost cei care au dat ultimul concert la Sunset-Sunside în data de 14 martie, două zile înainte de decretarea carantinei. Trei luni mai târziu, celebrul club de jazz al capitalei franceze i-a făcut deci onoarea Ramonei Horvath să redeschidă seria de concerte. Era oarecum natural, normal să fie așa. «Am plecat cu cheile, a trebuit deci să revin cu ele aici» avea să ne spună dealtfel zâmbind pianista. La sfârșitul primei părți a concertului, Ramona Horvath era vizibil bucuroasă că și-a regăsit publicul după această paranteză coronavirală, paranteză dificilă pentru ea ca muziciană dar și pentru amatorii de muzică.

«Nu îmi vine să cred. Eu am închis acest club pe 14 martie, concertul meu a fost ultimul, în duo, în cursul unei seri excepționale. Nu știam dacă trebuie să fim triști sau bucuroși. Bucuroși eram pentru că era un public în sală dar eram și triști pentru că atmosfera era atât de bizară. Eram cu două zile înainte de decretarea stării de urgență și a carantinei. La sfârșitul serii eram deci foarte perturbați, bucuroși și triști în același timp, neștiind când ne vom revedea. Acum sunt extraordinar de fericită și mă bucur foarte mult că Stéphane Portet (directorul clubului) mi-a dat ocazia să readuc bucurie și muzică în acest club.»

«Cele 2-3 luni de carantină au fost îngrozitoare. Cel mai rău nu este că s-au anulat toate evenimentele, chiar dacă asta făcea parte, evident, din tristețiea mea. Ceea ce mă întrista cel mai tare era faptul că nu aveam o perspectivă cu o dată precisă de reîncepere. Speranța, care este motorul umanității, nu mai exista, nu aveam nici o dată, ca o luminiță pe care s-o vedem la capătul tunelului. Vorbeam cu colegii mei și ne spuneam că atunci când știi că ai câteva luni de pauză, când nu ai concerte – se poate întâmpla, cu sau fără carantină pot apărea astfel de perioade, știi totuși ceva, ai o perspectivă și știi că în perioadele acelea te poți organiza altfel, poți lucra la un alt proiect, nu ești într-un punct mort psihologic. Ei bine, aceată carantină, toată aceatsă perioadă, a fost pentru mine oribilă pentru că m-am simțit într-un punct mort psihologic. Iată însă că azi avem o notă mai optimistă.»

Sala de la Sunset-Sunside poate primi în general circa 100 de pasionați de jazz. In actualele condiții de restricții sanitare, numărul spectatorilor-consumatori a fost redus la jumătate și cu obligația de a purta masca pe față. Cel puțin la începutul serii… Trebuie spus că clubul de pe Rue des Lombards a fost primul din categoria sa care și-a deschis scena încă de vineri seara.

«Mă bucur că e o sală plină de oameni, neașteptat de plină pentru că am comunicat despre concert extrem de târziu, toată lumea era stresată, chiar patronul se întreba dacă o să avem câțiva oameni și, iată, sala este plină. Au venit și foarte mulți muzicieni buni ca să se bucure împreună cu mine și cu voi toți de acest debut» ne spune pianista de jazz Ramona Horvath la sfârșitul interviului.

Christian Ciucà dirijând Ansamblul vocal Crescendo, într-un cadru privat, 20 iunie 2020 (Foto: Vasile Damian)

Ambianță similară și totodată foarte diferită la primul concert post-izolare al lui Christian Ciucă. Cunoscutul dirijor și-a reunit sâmbătă după-amiază Ansamblul Vocal Crescendo într-un cadru privat, în exterior, într-o superbă grădină la 40 de kilometri sud de Paris. Impreună cu cei circa 30 de membri ai corului și în fața unui public entuziast, cu toții reuniți la umbra unui arbore uriaș, muzicienii ne-au oferit un program variat: Bach, Mendelssohn și John Rutter, printre alții. Emoții mari pentru melomani dar emoții și pentru dirijorul Christian Ciucă. «Patru luni fără public este ceva de nedescris…. Nu mi-am imaginat vreodată că o să am în cariera mea o emoție așa de mare ca asta trăită acum, aici. Primul contact cu publicul și primele reacții ale publicului sunt ceva extraordinar. Noi nu putem trăi fără public deci, azi am trăit o experiență excepțională. La început ne-am propus să cântăm în primul rând pentru noi, să ne adunăm după patru luni ca să facem primele note de muzică. Dar eu am insistat și am spus că nu putem face asta fără publicul nostru. Si publicul a venit numeros astăzi, dovada unei dorințe extraordinare de a avea contacte umane, ceea ce am pierdut noi în aceste patru luni de zile. Muzica este acest vector al unui contact uman pe care-l putem face. Noi transmitem ceva publicului care, la rândul lui, ne transmite o energie. Nu este același lucru să stai într-o sală, să repeți la distanță și să nu ai public în față. Ai impresia că nu interesează pe nimeni ceea ce faci tu. De aceea ne-am luptat ca să facem acest prim concert cu public. Nu vroiam ceva fără public sau ceva difuzat pe internet pentru că nu ăsta este viitorul pentru mine.»

«Contactul pe care noi îl avem cu publicul nu se poate înlocui cu altceva. Vreau să subliniez și reacția publicului care a venit aici, în această după-masă, într-un cadru privat. Se poate face deci un concert respectând distanțele care ni se impun între coriști și între spectatori. Am remarcat că după primele note de muzică, publicul nu mai era atât de stresat ca la început când ne întrebau dacă să pună sau nu masca pe față. Părerea mea este că atunci când aducem ceva bun, oamenii uită de problemele lor.»

Si cum s-ar putea transpune această experiență feritcită într-o sală închisă, de concerte? «Eu sper să cântăm cât mai curând într-o sală pentru că toate experiențele cu transmisiile pe rețelele sociale, sunt o pierdere de timp. Contactul uman este absolut necesar. Vrem deci să revenim cât mai repede în sală, în biserici, în locurile în care am avut concerte. Sunt sigur că publicul va reveni. Cei care astăzi nu dau aceeași importanță culturi cum o dau altor domenii ar trebui să știe că cultura este una dintre cele mai importante lucruri în relația umană. Fără cultură, o națiune moare

Muzicienii din Franța își regăsesc publicul: la concert cu Ramona Horvath și Christian Ciucă