Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Oscar doar pe criterii de diversitate? “Sexomarxiștii cuceresc Hollywood-ul”? Fake News!

sign-3422241_1920.jpg

"Bărbații albi, când vor simți că pierd teren și devin minoritari, vor protesta și vor cere să fie reprezentați și ei proporțional. Sigur că suntem într-un cerc vicios."

Academia americană de film a anunţat noi reguli privind diversitatea şi incluziunea,  pentru ca o producţie să fie eligibilă la categoria „cel mai bun film” a premiilor Oscar. Este o decizie primită cu nemulțumire de conservatori, care consideră deja că ideea de corectitudine politică înseamnă în artă și în societate cenzură, dar salutată de progresiști, care cred că numai așa se pot schimba mentalități, la scară globală. La mijloc sunt cei care văd un non-subiect, dar care reclamă în schimb isteria gratuită pe care astfel de teme o generează. 

 

Producătorii și regizorii vor trebui să distribuie persoane gay, de culoare sau femei în proporție egală cu bărbații – așa a fost tradusă și înțeleasă decizia Academiei Americane de Film de o parte a publicului, vizibilă în special pe Facebook. Dar și de o parte a presei. 
Fals. Fake News. 

 

„Deschiderea trebuie să fie mai mare pentru a reflecta populaţia globală diversă atât în crearea filmelor, cât şi în ceea ce priveşte publicul. Academia şi-a luat angajamentul de a juca un rol vital ca acest lucru să devină realitate” – au explicat reprezentanții Academiei, însă era deja prea târziu. 

În realitate, până la termenul-limită 2024, creatorii de film au opțiunea, într-adevăr să includă în distribuție, în anumite proporții, actori din grupuri etnice sau rasiale subreprezentate, din comunitatea LGBTQ, persoane cu dizabilități, să asigure diversitatea de gen. 

"Nu cred că a face un film este precum o ciorbă, unde aplici o rețetă de bucătărie: mai pui trei femei, mai adaugi un personaj de nu știu ce etnie."

Sunt însă patru criterii mari -  și doar două trebuie bifate, pentru ca un film să poată fi nominalizat la Oscar, la categoria cel mai bun film. Dacă regizorii și producătorii nu umblă la distribuție, atunci au alte căi la dispoziție prin care pot echilibra lucrurile: personalul angajat ar trebui să bifeze criterii de diversitate sau pur și simplu se pot oferi training-uri plătite sau oportunități de instruire a grupurilor subreprezentate. Cu alte cuvinte, nimic nou sub soarele Hollywood-ului după cum face apel la calm criticul de film Andrei Gorzo:

Nu se schimbă nimic. E vorba de patru citerii. Filmele, ca să fie eligibile, trebuie să bifeze doar două. Erau deja bifate de 29 din 30 de filme care erau nominalizate la Oscar. 

Nu la fel vede lucurile regizorul Tudor Giurgiu, care spune că se simte tot mai constrâns: 

Orice încercare de a crea reguli și proceduri în ceea ce privește aprecierea unor opereartistice, filme în cazul acesta, mi se pare o pare tâmpenie. Nu cred că a face un film este precum o ciorbă, unde aplici o reâetă de bucătărie: mai pui trei femei, mai adaugi un personaj de nu știu ce etnie. Filmele nu se fac în felul ăsta.

Peste Ocean lumea vibrează în fața unei emoții puternice, cauzată evident de momente neplăcute, continuă Tudor Giurgiu, cu referire la mișcarea Black Lives Matter. Însă dincolo de asta, în evaluarea sa, industria suferă și peste câțiva ani schimbările vor fi în rău. Cum se ciocnesc așadar opiniile unui regizor de film cu cele ale unui critic? Tudor Giurgiu și Andrei Gorzo:

Lucrez acum la un proiect care are în mare parte roluri bărbătești. Pentru că așa e povestea. E o poveste cu milițieni, cu soldați, care se întâmplă în decembrie ’89. Nu prea sunt femei pentru că povestea în sine a fost gândită și e bazată pe niște fapte reale. Acum filmul va deveni mai prost? Va fi mai aspru judecat pentru că nu prezintă suficiente personaje feminine? E deja o problemă care mă preocupă. Pentru că s-ar putea să fie amendat pentru chestiunea asta. (...)

Deci un drob de sare! Tudor Giurgiu nici n-a făcut încă acest film. Încă nu există o receptare critică. Și el deja spune că dacă va fi prost primit sau nu va suscita destul interes, afirmă el anticipat că asta va fi din cauza lipsei de femei din distribuție. Păi, mersi! Sună ca o lovitură preventivă. Chiar nu mi se pare demnă de luat în serios afirmația lui Tudor Giurgiu. 

Inevitabil, decizia Academiei americane de film depășește cadrul în care a fost luată (industria filmului) și se transformă într-o dezbatere aprigă despre cenzură în artă, drepturi, manipularea consumatorului și amestec unilateral în munca creatorilor de conținut. Și asta pentru că fundalul e deja acolo:

Corectitudinea politică nu ar fi trebuit să existe niciodată, dacă exista corectitudine morală. Empatia noastră este foarte scăzută și la fel și capacitatea noastră de a ne pune în locul altuia, crede Mihaela Miroiu, profesoară de științe politice la SNSPA și inițiatoare a studiilor feministe în România, care continuă și spune că dintotdeauna filmul și politica au împărțit același ambalaj: 

Ce te faci dacă această normă morală e o abstracție pură și este încălcată sistematic? Desprinderea între politică și film e o ficțiune. Nu există. Academia americană de film a avut o  politică de selcție a filmelor și o politică de premiere a lor. (...) În momentul în care dominante politică americană mergea de exemplu pe super-eorul care le rezolvă pe toate sau pe armata americană mereu victorioasă și publicul trebuia să se pătrundă de un patriotism foarte mândru, erau încurajate și premiate filmele de acest tip. E de înțeles că nu e nimic nou în faptul că selecția și premierea au avut criterii politice. 

"Bărbații albi, când vor simți că pierd teren și devin minoritari, vor protesta și vor cere să fie reprezentați și ei proporțional."

Încurajarea diversității este o consecință a intrării în cinematografie a unui număr tot mai mare de persoane din subgrupuri, astfel încât e normal ca industria să se adapteze. În ultimă instanță însă, suntem întrun cerc vicios, pentru că....

Bărbații albi, când vor simți că pierd teren și devin minoritari, vor protesta și vor cere să fie reprezentați și ei proporțional. Ok? Sigur că suntem într-un cerc vicios. Dar noi trebuie să înțelegem că ce nu a mers de bunăvoie pe morală, uneori se întâmplă să fie politic forțat. Pe noi, pe români, nu trebuie să ne sperie deloc deciziile astea. Filmele noastre sunt absolut deprimante, au o proporție de amărâți și marginali foarte mare, așa că nu știu ce-i sperie pe cineaștii români. Oricum te îmbolnăvești de depresie, deci noi nu avem ce corecta. 

Știrea a plecat pe rețelele de socializare și acum mulți sunt convinși să sexo-marxiștii, stângiștii, progresiții își fac mendrele cu industira filmului. Oamenii își aleg oricum știrile croite după propriile opinii, iar dacă sunt prinși în cârligul emoției, atunci manipularea e completă, îmi explică jurnalistul Marian Voicu, autor al volumului Matrioşka mincinoşilor: Fake news, manipulare, populism şi realizator al emisiunii Breaking Fake News! la televizunea publică: 

E greu de stins un astfel de incendiu. Orice informație care vine să arate că o știre a fost instrumentalizată nu mai servește nimănui. Pentru că oamenii își aleg știrile astfel încât să vină în întâmpinarea propriilor opinii. Dacă există un sâmbure de adevăr, atunci știrile false și-au făcut treaba. Atunci când se construiește un discurs foarte coerent plecând de la astfel de întâmplări, multe caraghioase și atât (ne amintim de Zece negri mititei și Pe Aripile Vântului) se pune totul într-o altă lumină, de fapt. Este instrumentalizată o întâmplare în sens politic și chiar geopolitic. De exemplu această știre a fost instrumentalizată în sensul că capitalismul suferă de o boală cronică, în special cel american. Capitalismul a degenrat sub influența stângismului neomarxist. Aceste execese sunt legate de adevărați comisari ai deiversității, sunt asemănătoare cu excesele bolșevismului, stalinismului. Și, iată! Din nou, arta ar fi subordonată ideologiei. De multe ori se ajunge ca știrea, după ce este împinsă pe rețelele sociale, să se și uite de unde s-a plecat. Discuția merge în cu totul alt registru, se discută despre cu totul altceva. Nimeni nu mai știe de unde s-a plecat. Important este să se tragă acest cârlig al emoției. 

În ultimă instanță, consumatorul / spectatorul decide cum privește filmul și ce alege să creadă:

Dacă este bun filmul, este bun. Dacă nu, nu. Contează cum joacă actorii.  

Pur și simplu mă uit la un film ca la un film. Ca la un eveniment din viață. 

Cred că lumea se sperie foarte tare când consideră că le este băgată corectitudinea politică pe gât. Și le place foarte mult să se revolte pe subiectul ăsta. (...) Dacă nu s-ar fi împins anumite limite, probabil că femeile n-ar fi avut nici azi drept de vot la Oscar. Și mai cred că să încerci să incluzi oameni din diverse categorii în producțiile filemlor ar aduce probabil și perspective diferite asupra reultatului final. De ce nu?