Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vadu Roșca, 4/12/1957: Revoltă anti-colectivizare reprimată în sânge

dumitru_petrut.jpg

Dumitru Petruț, țăran ucist de comuniști
Dumitru Petruț, unul dintre țăranii din județul Bihor, executat sumar de militarii regimului comunist
Image source: 
Memorialul Sighet

Pe 4 decembrie 1957 a avut loc la Vadu Roșca în Vrancea reprimarea unei revolte țărănești împotriva colectivizării, de către trupe de Securitate, reprimarea ulterioară fiind comandată de  Nicolae Ceaușescu. Început în 1949, procesul de colectivizare de inspirație sovietică, a întâlnit o dârză rezistență din partea țăranilor.

La Vadu Roșca s-a petrecut cea mai sângeroasă reprimare a unui șir de revolte țărănești împotriva colectivizării care au avut loc în mai multe zone ale țării.

În regiunea Galați, care includea județul Vrancea de azi, la sfârșitul lui 1957 și începutul lui 1958 țăranii din comunele Suraia, Vadu Roșca și Răstoaca s-au opus înființării de Gospodării Agricole Colective (GAC) cerând restituirea cererilor de adeziune făcute anterior sub presiunea activiștilor Partidului Muncitoresc Român (PMR), cum se numea atunci Partidul Comunist Român.

Stan Nițu, în vârstă de 29 de ani pe atunci, era unul dintre țăranii cei mai activi din Vadu Roșca în opoziția față de colectivizare. El își aduce aminte de intervenția militarilor de la Securitate împotriva sătenilor pe 4 decembrie 1957, într-un interviu cu istoricii Daniel Popa și Dobrin Dobrincu din 1997 (Studiul a fost publicat de Daniel Popa, Pe aici nu se trece. Revolte țărănești din Vrancea (1957-1958), editor și studiu introductiv Virginia Ion, Fundația Academia Civică, 2016).

Acolo erau trei morți”

În față era un camion descoperit cu puști-mitralieră pi cabină și pi obloane, pi ambele părți. Oamenii a blocat șoseaua. Ei a strigat: „La o parte!”, și oamenii: „Nu-i voie! P-aici nu să trece! Uită-te: nu să poate trece p-aici!” „Oameni buni, armata să tre…” „Nu să poate! Nu puteți să ne luați voi cu arme sau să omorâți tot satuʼ. Nu ni luați pi niciunu’”. Dân popor a-nceput să zvârle câte-o pietricică. Atunci s-a sesizat căpitanuʼ ș-a dat ordin să tragă. Domʼle, a tras o rafală di focuri di vedeam numaʼ-o flacără. Când ne-am uitat, am văzut că n-a căzut niciunuʼ. „O, hai pi ei, că n-are gloanțe!”, am zâs noi, și lumea a-nceput să zvârle bolovani.

Atunci am văz’t că s-a suit unuʼ di la noi, Dimofte Aurel, pi cabină ș-a-nceput să dea cu săcurea. Un căpitan a scos pistoluʼ și l-a-mpușcat. Atunci s-a sesizat lumea: „Văleu, l-a împușcat p-ăla!” Domʼle, a-nceput să zvârle, care cu săcurea, care cu ce avea. Nu i-a atins, nu s-a-ntâmplat acolo niciun fel di victime dân partea lor. Domʼle, și când a-nceput să tragă cu puştile, a început lumea să cadă cum cade grâuʼ când bate vântuʼ. Așa cădea.

P-ăsta dân stânga mea, Crăciun Dumitru, care era slab cât ești dumneata, a căzut și spunea că-l arde-aici. Iar celălalt, dân dreapta, Crăciun Stroe, a căzut cu fața-n jos și, când mă uit la el, râcâia-n pământ cu dăștele. Era negru la faţă. Nu știu unʼe-a fost împușcat, dar, gata!, să-negrisă. Atunci când l-am văzut p-ăla, nu mai judecam aşa bini, di emoţia ceea eram terminat. Dau să plec. Daʼ Crăciun Dumitru îmi zâce: „Stănică, nu mă lăsa! Nu mă lăsa, ia-mă și pi mine!” M-am aplecat și l-am luat în spate. Trăgea di prăpădea pământuʼ! Mă temeam să nu mă-mpuște și pi mine, daʼ a vrut Dumnezău așa, di nu m-a-mpușcat. După ce l-am luat p-ăsta, m-am uitat dincolo di șosea, unde era niște gunoaie (acolo arunca lumea gunoaie).

Acolo erau trei morți. Între ei am observat și un trup di femeie. Toʼma pi urmă am aflat că aceea a fost Radu Dana. (Acelei Radu Dana i-a rămas copiluʼ di v’o şapte luni, care nu s-a săturat di țâță di la mă-sa. Pi ea a-mpușcat-o, și copchilu-a rămas.) Di ce emoții aveam, nu mai judecam atunci: cum?, în ce fel?, unʼ te duci? sau ce faci? (plânge) Cum să vă spun? Erai terminat, nu judecai așa bine. Și, cum v-am spus, l-am luat pi ăla-n spate și l-am dus la un vecin aici, care l-a lăsat tot pi zăpadă.

Am venit acasă prin grădini (mi-am lepădat săcurea, mi-am lepădat cuțâtuʼ, aveam v’o două sute di lei într-un buzunar) și am plecat la copchii ca să mă duc să-i eu di unʼ era femeia cu ei. N-o ieu pi drum, că trebea s-o ieu pi șosea ca să mă duc la copii. Dac’-am văzut că trage, am luat-o pân grădini, dân grădini în grădini, direct, ca să mă duc acolo. Când am trecut hațașu’ dincolo, dân partea dinspre Boţârlău, venea armata în salturi di pi izlaz. Când trec pi lângă grădini, să sar dân gard în gard, văd într-o casă un om mort în pat (casa nu era gata și n-avea tocuri). Daʼ tot așa, di emoţie, sau era schimbat, nu-l cunoșteam. Și-ntreb: „Cine-i ăla?” „E Ion a luʼ Arcan”, un băiet di 14 ani.

După ce-am văz’t pi Arcanu, cu emoția ceea, după ce-am sărit dân gard în gard, ajung la pod. N-am luat-o pi pod, c-acolʼ la pod trăgea, că era baricadat și să trăgea. Dădea furcile alea di salcâmi, di care v-am spus, la o parte și trăgea acolʼ di prăpădea pământuʼ. Aici era poduʼ și gârla ceea, iar până unʼe treceam io era vr’o 200-300 di metri. M-am pus pi burtă, am rupt garduʼ – că era un gard di nuiele –, am făcut o gaură ș-am ieșât. Când mă uit în dreapta, mai avea cam 200 de metri și venea armata-n sat. Atunci m-am tupit. Măi, și trăgea și armata di colea… Dar norocuʼ meu cred c-a fost că n-a tras așa drept înspre mine, că dacă trăgea îi împușca și pi militarii dincoace, ăştia di la pod. Mașâna cu căpitanuʼ care-mpușca a plecat d-aici și s-a dus înainte, la biserică, unde bătea clopotuʼ mereu. Clopotele mergea, și ei trăgea. O răpăială di puști și mitraliere…! Pha…!", povestea în 1997 Stan Nițu. 

Nouă morți, 17 răniți

În acea zi au fost ucise prin împușcare nouă persoane:

Înmormântarea unui țăran executat
Înmormântarea lui Ioan Stana, executat în comuna Sepreuș, Arad
Image source: 
Dorin Dobrincu

Ion Ionaşcu Arcan, 14 ani

Dumitru Crăciun, 28 ani

Stroe Crăciun, 31 ani

Teodor Crăciun, 49 ani

Enuţ Cristea, 22 ani

Aurel Dimofte, 29 ani

Dumitru Marin, 49 ani

Marin Mihai, 42 ani

Dana Radu, 28 ani

Alte 17 persoane au fost rănite și în aceeași zi, 4 decembrie, imediat după încetarea focului, au fost ridicate câteva zeci de persoane, care au fost duse la școala din sat.

Ceaușescu preia reprimarea

După ce au început arestările, în localitate a sosit Nicolae Ceaușescu, care, în acel moment, era membru al Biroului Politic al CC al PMR și responsabil, în cadrul acestuia, de Secția Agrară a CC al PMR și de Direcția Superioară Politică a Armatei. Însărcinat cu „pacificarea” satului, Nicolae Ceaușescu a dizolvat organizația PMR din localitate și s-a implicat în pedepsirea țăranilor vinovați.

Nicolae Ceaușescu și Gheorghe Gheorghiu Dej
Nicolae Ceaușescu (în uniformă de general de armată) cu liderul PMR, Gheorghe Gheorghiu Dej
Image source: 

Prezența sa în localitate este atestată de mai mulți martori, în interviurile din 1997.

Ceaușescu-atuncea a venit ș-a vorbit la școală acolo, ș-a spus: „Care vă simțiți vinovați, la pușcărie cu voi cu toți!” Și-ntr-adevăr, așa a fost!”, povestește Sandu Lazăr.

Cam la doi metri așa, departe di mini, pi la ora patru seara, vine Ceaușescu – nu-l mai văzusem, că n-aveam televizor atunci. Era îmbrăcat cu un palton gri, cu pălărie. Civil era. În spatele lui era doi ofițeri cu grad di colonei, armați ofițerii ăia. A intrat numaʼ civiluʼ – despre care am auzât pi urmă, di la un moș al meu, că era Ceaușescu, era secretar di partid. N-a zâs nimic. Iese-un ofițer dân școală și raportează: „Să trăiți, tovarășe prim-secretar! – parcă prim-secretar a spus. Am îndeplinit misiunea”. Ș-a întrebat Ceaușescu așa (io am auzât cu urechile mele!): „A căzut vreunu dân voi?” Zâce: „Nu.” „Civilii a deschis foc?” „Nu.” „Voi di ce-ați tras?”, asta a spus Ceaușescu. „Păi, să vedeți…” „Unʼe-i ofițeruʼ care-a dat ordin să tragă? Ia, să vie-ncoace!” Ș-a plecat în cancelarie cu ofițăruʼ ăla. Ce-o fi făcut?! Ce-o fi zâs?! Nu ştiu. A chemat directoruʼ școlii, comitetuʼ di partid care era atuncea, secretaruʼ di partid, și ce i-o fi făcut luʼ ofițeruʼ ăsta… nu știu.”, își amintește Marin Crăciun (zis Turică).

Ceaușescu nu s-a oprit la Vadu Roșca, el a continuat reprimarea revoltei la Răstoaca, în ianuarie 1958.

Eu sunt Ceaușescu. Vreți, nu vreți, colectiv tot să face! Cei ce s-a opus colectivizării și nu vrea să accepte să treacă la colectiv, vor fi pedepsiți aspru. Chiar și gâtuʼ le vom lua”. Așa s-a pronunțat! Am auzit eu cu urechile mele. Și femeile-au strigat: „Domʼle, să le dați drumuʼ, la ăia arestați”. Un cetățean, Buzău Ion, i-a strigat luʼ Ceaușescu: „Domʼle, dacă nu le dați drumuʼ, ăștia vin piste dumneavoastră, acolʼ, la București, pleacă mai departe”. Și Ceaușescu i-a spus: „Nu ți-i bine? Ia vezi!” Io eram la doi metri lângă Buzău Ion. Ăsta era membru di partid și nu l-a ridicat, că putea să-l ridice. I-a ridicat numa’ carnetuʼ di partid. Da’ ăștia care au fost contra și care au strigat când era el sus pi scenă… seara: pfui! valea!”, povestea în 1997 Marin Lazăr.

În urma arestărilor de la Suraia, Vadu Roșca și Răstoaca, 73 de săteni au fost trimiși în judecată și condamnați la termene lungi de închisoare. Ei au fost eliberați anii ’60, majoritatea cu prilejul amnistiei deținuților politici, în anii 1962, 1963 și 1964.

Stan V. Nițu (zis Ochiosu), născut la 5 martie 1928, Vadu Roșca (județul Vrancea), a fost arestat arestat la 4 decembrie 1957, condamnat la 6 ani închisoare corecțională pentru „rebeliune”. A ispășit pedeapsa în închisorile de la Galați, Gherla, Tecuci. Eliberat prin grațiere la 27 februarie 1960, el a decedat la 17 octombrie 2019 la vârsta de 91 de ani.

Campanie violentă de reprimare

Represiunea din Vrancea a fost doar o mică partea a unei campanii violente împotriva țărănimii, începute chiar după declanșarea colectivizării în martie 1949.

Comuna Batăr, județul Bihor
În comuna Batăr, județul Bihor, țăranii revoltați au barat accesul în localitate
Image source: 
Dorin Dobrincu

Având în vedere amploarea răscoalelor, autoritățile au intervenit în forță, a fost vorba în primul rând de câteva zeci de comune din județele Bihor și Arad. Alte răscoale au fost în nordul Moldovei în județele Dorohoi, Rădăuți, Botoșani și Suceava și au mai fost niște răscoale mai mici în diverse zone din Ardeal.

Represiunea a fost una atroce, comunele au fost pur și simplu izolate, s-a intervenit cu batalioane de Securitate, unități de miliție, unități de grăniceri, au fost arestate numeroase persoane, au existat inclusiv execuții sumare, spre exemplu în Bihor au fost 16 oameni executați, în Arad au fost 12 executați, iar trupurile acestora au fost lăsate în centrele satelor pentru a intimida pe ceilalți.

Dar asta nu a fost totul, a urmat arestarea unui mare număr de oameni, în special familiile celor implicați, care au fost deportați în Dobrogea, spre exemplu din județele Bihor și Arad au fost deportate mai mult de 1500 de persoane, iar bunurile lor au fost confiscate.

La fel s-a întâmplat și cu cei din nordul Moldovei – oameni executați, îngropați pe urmă nici nu se știe unde, trupurile lor nu au mai fost recuperate de familii, iar peste 100 de persoane au fost deportate în Dobrogea.

În 1950 au fost alte răscoale în sudul României. Și aici a fost vorba de răscoale împotriva cotelor obligatorii, au fost numeroase sate din județele Vlașca, Ilfov și Ialomița – și aici execuții, oameni care au fost ridicați și deportați în Dobrogea, bunurile lor fiind confiscate.

Aceste lucruri de la începuturile colectivizării, când a fost și primul mare asalt împotriva țărănimii pentru a o determina să intre în Gospodăriile Agricole Colective (GAC), acest val a fost oarecum temperat între anii 1953 – 1957.”, explică istoricul Dorin Dobrincu, cel care a realizat în 1997 interviuri cu supraviețuitorii reprimării din Vrancea.

Dej respinge responsabilitatea

După o scurtă pauză în 1958, colectivizarea a continuat în ritm accelerat și a fost declarată încheiată în martie 1962, rămânând necolectivizate doar localitățile din regiunile de munte care nu prezentau interes pentru regimul comunist.

Gheorghe Gheorghiu Dej au colectiviștii din Nazna, județul Mureș
Propaganda de partid îl înfățișează pe liderul PMR, Gheorghe Gheorghiu Dej, în mijlocul colectiviștilor din comuna Nazna, județul Mureș
Image source: 
Dorin Dobrincu

“Gheorghe Gheorghiu-Dej a prezentat în octombrie 1961, la Moscova, la Congresul al XXII-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, o dare de seamă în care a atins și chestiunea colectivizării din România.

El a spus că în anii 1949-1952 fuseseră arestați și trimiși în judecată peste 80.000 de țărani, în majoritate „țărani muncitori”, adică săraci și mijlocași.

Mai mult de 30.000 dintre aceștia fuseseră judecați în procese publice. Aserțiunea a fost reluată de Dej și la Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român, din 30 noiembrie - 5 decembrie 1961.

Responsabilitatea era pusă în seama rivalilor înlăturați cu aproape un deceniu în urmă: Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu.”, spune Dorin Dobrincu, evidențiind trecerea sub tăcere de către liderul comunist a acelora, numeroși, arestați și trimiși în judecată în perioada 1952 – 1961, între care și cei de la Suraia, Vadu Roșca și Răstoaca.

Reabilitare tardivă

Cei condamnați pentru revoltele țărănești din perioada comunistă au fost reabilitați abia după căderea regimului Ceaușescu în decembrie 1989.

Stan Nițu
Stan Nițu a fost condamnat la șase ani închisoare, a executat doi ani înainte de a fi grațiat, a fost reabilitat după 1990 și a murit în 2019 la 91 de ani
Image source: 
Adevărul

Abia după 1990 oamenii au putut să vorbească direct despre aceasta, adică s-au făcut acolo reportaje TV sau radio, au fost jurnaliști, istorici.

Ceea ce am putut observa atunci era o retrăire din partea acelora care participaseră la revoltă, de fiecare dată când reconstituiau un moment, adică a fost un eveniment care a marcat comunitatea atât de puternic, încât și cei tineri știau de la părinți ce se întâmplase în 1957.

Pentru acei oameni a fost o satisfacție faptul că au fost recunoscuți ca deținuți politici cei ce fuseseră în închisori. Oricum erau foarte neîncrezători cu privire la ce s-ar putea întâmpla pe viitor, asta la nivelul anului 1997.

Cei care fuseseră în închisori la Vadu-Roșca, Răstoaca și Suraia erau în anii 1990 uniți în jurul experienței lor și mulți erau, dacă nu membri, atunci simpatizanți deschiși ai Partidului Național Țărănesc.”, spune Dorin Dobrincu, care consideră că țărănimea a suferit crunt de pe urma regimului comunist.

Totuși, după 1990 niciun făptaș de la Vadu Roșca sau de la oricare reprimare violentă a vreunei revolte țărănești nu a fost tras la răspundere.

Ascultați interviul cu istoricul Dorin Dobrincu:

 

 
Ascultați reportajul realizat de Petru CLEJ