Pogromul din ianuarie 1941: (1) Mărturii despre barbaria legionarilor

Pe 21 ianuarie 1941 a izbucnit conflictul între Mișcarea Legionară și generalul Ion Antonescu, asociați la guvernare în România din 6 septembrie 1940.

Măsurile antisemite și abuzuri din precedentele patru luni s-au amplificat luând forma unui pogrom de proporții în București, unde rebelii legionari, pe lângă tentativa de preluare a puterii din mâinile lui Antonescu au declanșat o răfuială sângeroasă cu populația evreiască.

Mai mulți supraviețuitori ai acelor tragice evenimente povestesc despre barbaria legionară din ianuarie 1941.

Evreu rupt în bucăți

Aurel Ianovici avea 14 ani în ianuarie 1941 și se refugiase cu familia sa din Târgu Neamț, din cauza persecuțiilor legionare în comuna suburbană Măgurele.

Peste 120 de evrei au fost uciși de legionari între 21 și 23 ianuarie 1941

Sursa imaginii: 

CNSAS 010419

“În ziua de 21 ianuarie, am fost rugat de mama mea să mă duc să-i aduc pe verii mei care locuiau în cartierul evreiesc Dudești, pe Fundătura Făurari, să-i aduc la noi acasă unde era liniște și nimeni nu avea nimic cu noi.

Am plecat pe jos, întrucât mijloacele de transport în comun nu mai circulau. În drumul meu am ajuns la întretăierea dintre strada Colonel Orero și Strada Olteni.

În dreapta, pe strada Colonel Orero se găsea o casă care avea zidurile vopsite într-o culoare rozalie, unde locuiau evrei, iar această casă era încercuită de bande de legionari însetați de sânge.

Și întrucât porțile erau închise au dat foc casei ca să silească pe evreii dinăuntru să iasă afară. Probabil din cauza fumului, un bătrânel evreu, mic, slăbuț, a vrut să iasă pe poarta acestei case.

Și atunci am văzut ceva despre care nu credeam că pot să facă niște oameni: l-au prins și l-au rupt în bucăți, efectiv cum un copil rupe o păpușă. Ce m-a frapat în continuare este că în fața bisericii Olteni, care se găsea la câțiva metri de intersecție, se afla un camion plin cu soldați germani care instalau niște linii telefonice, priveau la acest tablou sinistru și au început să râdă – când vezi un asemenea lucru nu poți să râzi, te înspăimânți, mintea omenească nu o poate cuprinde.” a povestit colonelul în rezervă Aurel Ianovici în 2015, la comemorarea a 74 de ani de la Pogrom.

“Tata a fost omorât noaptea trecută”

Alți supraviețuitori ai Pogromului, precum Cora Benador, care avea 10 ani în 1941, au supraviețuit ascunzându-se.

Lista celor uciși de legionari

Sursa imaginii: 

Federația Comunităților Evreiești

Eu am avut un frate geamăn. Tatăl nostru era scriitorul și dramaturgul Ury Benador. De mici copii nu am fost la grădiniță, noi am învățat acasă să citim și să scriem, așa că atunci când ne-am dus la școală deja știam și ne-am plictisit.

Ne-a dat la o școală evreiască, se chema școala spaniolă, o școală foarte bună, de aceea cred că tata ne-a dat la școala asta, care era pe Splaiul Independenței. Era școală separată pentru fete și ceva mai sus în Văcărești.

Aveam o colegă de clasă și prietena mea cea mai bună cu care mergeam împreună dimineața la această școală. Ea se numea Rita Orehovsky și cred că familia ei provenea din Basarabia pentru că vorbea și rusește.

Pe 21 ianuarie era ziua de naștere a mea și a fratelui meu geamăn, iar în acea după amiază aveam copii invitați la noi acasă, dar nu a venit nimeni. Noi nu știam de ce, fiindcă tata nu ne-a spus nimic.

În acea seară tata ne-a spus că nu o să dormim acasă. Noi locuiam într-o casă la parter pe strada Ienăchiță Văcărescu, iar tata ne-a spus că vom dormi într-o pivniță care se afla într-o curte în formă de U. Și așa am dormit în noaptea aceea, chirciți unii în alții, era frig, bineînțeles.

A doua zi dimineață trebuia să vină prietena mea să mă ai de acasă să mergem împreună la școală și m-a mirat că nu a venit. Până la urmă am zis că mă duc eu la ea, fiindcă locuia pe aceeași stradă cu noi.

Am sunat la ușă, era întuneric ea mi-a deschis și am întrebat-o de ce nu a venit să mă ia. Atunci ea mi-a răspuns: ‘Tata a fost omorât noaptea trecută’. În momentul acela mi s-au tăiat picioarele. Ulterior am aflat că fusese ridicat, împușcat și atârnat în cârlig la Abator. Mama ei, soția lui, nu a avut puterea să meargă să-l identifice, au trimis o femeie care făcea curat în casă.

După aceea n-am prea mai apucat să vorbesc cu ea, Rita a emigrat în Palestina cu familia ei. Țin minte că am primit de la ea o scrisoare de pe vaporul cu care a călătorit spre Palestina. Parcă era scrisă de o femeie de 40 de ani, era de o maturitate nemaipomenită.”, își amintește Cora Benador într-un interviu la RFI România.

“Au spart ușa și au strâns-o de gât”

Unul dintre supraviețuitorii Pogromului a fost și Rabinul Moses Rosen (1912 – 1994), fost Șef Rabin al Comunității Evreilor din România între 1948 și 1994, care mi-a povestit într-un interviu publicat de România liberă în ianuarie 1991 modul norocos în care scăpat cu viață în timpul Pogromului.

Rabinul Moses Rosen a supraviețuit în mod miraculos în timpul Pogromului legionar din 1941

Sursa imaginii: 

https://artsandculture.google.com/

“Pe 21 ianuarie 1941 eram pe Bulevardul Carol. Camioane cu legionari străbăteau Bucureștiul, în mod suspect înarmați. Maiorul german Doring fusese asasinat la Hotel Ambasador. Desigur, cine altcineva putea fi vinovat, decât evreii!

Apăruseră manifeste semnate de Valerian Trifa, ulterior ajuns episcop ortodox la Detroit în Statele Unite, pe atunci lider al studenților legionari, care chemau la pogrom împotriva evreilor.

Eu sunt rabin, nu sunt profet, dar atunci mi-am zis: “La noapte va fi pogrom”. Am plecat la niște prieteni pe strada Traian, cărora le-am spus că la noapte va fi pogrom. Au început să râdă de mine.

Pe stradă nu era nici țipenie de om. Era o lumină nefirească, deși era noapte. Aș fi vrut să fie întuneric.

În jurul orei 2 noaptea se oprește o mașină în fața casei. Din ea au descins legionari înarmați. Portarul și servitoarele îi așteptau. Noi eram la parter.

Ei au urcat la etajul patru, au spart ușa și au început să arunce totul pe fereastră. La etajul trei era o femeie văduvă care a început să țipe. Legionarii au spart ușa și au strâns-o de gât. Noi eram ca niște condamnați la moartea care își așteaptă execuția.

La etajul doi era un evreu pe nume Taubman care se baricadase în apartament. El își cumpărase o cetățenie sud-americană și când i-a auzit pe legionari care forțau ușa a ieșit pe balcon și a început să țipe: “Sunt cetățean sud-american! Sunt cetățean sud-american! Ajutor!”

Pe mine simțul umorului nu mă părăsește niciodată și, deși nu era momentul potrivit, am izbucnit în râs. Era un râs amar, ce naiv era acest om, credea că îl mai salvează cineva la ora aceea.

Taubman a sărit de la balcon de la etajul doi, nu a murit, dar s-a lovit grav la falcă și a rămas invalid pe viață.

Apoi i-am auzit pe legionari spunând: “Hai să mergem la parter” și atunci s-a produs un miracol. Au încercat ușa dinspre scara de serviciu și dintr-o dată s-au răzgândit și au plecat.

Le-am spus gazdelor mele: “Să știți că ăștia se întorc”. De data asta nu au mai râs de mine. Am plecat cu toții împreună.

Pe stradă am fost opriți de o mașină care a oprit și am auzit: “Sus mâinile! Urcă-te în mașină. Actele! Ești evreu? Dă-te jos.” M-au lăsat în stradă și au plecat.

Pe strada Ștefan Mihăileanu m-am adăpostit. După o jumătate de oră aud pași. O lanternă, pistolul. “Sus mâinile. Nu ești ăla pe care l-am oprit acum jumătate de oră?” Era de fapt poliția oficială care îi căuta pe legionari și văzând că sunt evreu mi-au dat drumul.

În dimineața de 24 ianuarie 1941 după terminarea pogromului am văzut pe strada Vasile Adamache, unde este Sinagoga Mare, bălți de sânge, suluri sfinte rupte și sinagoga devastată.”, mi-a povestit în 1991 rabinul Rosen.

“L-au găsit cu un glonț în cap în Pădurea Jilava”

Alții, precum Jean Askenasy, care avea 11 ani și locuia la Craiova în timpul Pogromului, au pierdut rude la București.

“Tatăl celei care avea să devină soția mea (care era luat de obicei și eliberat pe bani încă de la 1 ianuarie 1941) s-a hotărât într-o zi să se ducă și să joace cărți la prietenul lui unde au venit legionarii și l-au luat pe prietenul lui și l-au întrebat cum îl cheamă, a spus numele și l-au luat și pe el.

A doua zi în loc să primească familia lui cererea pentru bani în plic, n-au primit nimic și l-au găsit cu un glonț în cap în Pădurea Jilava.” își amintește Jean Askenasy.

“Au fost duși la Abator și împușcați”

Modul de acțiune al legionarilor a fost brutal și arbitrar după cum povestea în 2015 președintele Comunității Evreilor din București, Paul Schwartz.

Imagine sinistră la Morgă după Pogrom

Sursa imaginii: 

Wikipedia

“Pincu Katz, Iancu Aron, proprietarul magazinului Zebra de pe strada Bărăției 27, locuia în aleea Sardoni numărul 6, în imobile în care la etajul trei locuiau evreii Iancu și Lazăr S. Aron, iar la etajul doi avocatul Pincu Katz.

În ziua de 22 ianuarie, pe la ora șase seara, auzind sunând la apartamentul locuit de Iancu Aron, frații I și L  Aron au încercat să coboare. Pe scară au fost întâmpinați de un grup de rebeli înarmați, care i-au obligat să sune la apartamentul avocatului Pincu Katz.

Acesta deschizând, au intrat cu toții înăuntru, unde l-au găsit pe Iancu Aron cu soția, pe soția lui Katz bolnavă în pat și pe copilașul acestuia. A pătruns în apartament întregul grup de rebeli, 10 – 12 persoane și au început a bate fără milă, până la sânge, în cap, pe față, în burtă, pe Iancu Aron.

Vărul său care a încercat să intervină a fost împușcat în umărul drept. După aceea toți bărbații au fost urcați într-un taxi și conduși la Prefectura Poliției Capitalei unde cu răngi și lovituri au fost coborâți și rostogoliți pe scări până la subsol. Aici, după ce au fost percheziționați și jefuiți de tot ce aveau asupra lor, au fost bătuți cu vâna de bou pe cap, pe trup, pe picioare, în câteva rânduri.

A doua zi, pe la orele 4:30 dimineața au fost urcați într-un camion, fiecare cu mâinile legate la spate, duși la Abator și împușcați. Cadavrele lui Iancu Aron, Lazăr S Aron și Pincu Katz au fost găsite a doua zi la morgă.”, spune Paul Schwartz.

“Am văzut prăvălii devastate”

Pe lângă cei peste 120 de evrei uciși, alte mii au fost răniți și peste 1000 de magazine evreiești au fost devastate și jefuite, după cum își amintește Aurel Ianovici.

Peste 1000 de magazine au fost devastate în timpul Pogromului din ianuarie 1941

Sursa imaginii: 

Muzeul Holocaustului Washington

“I-am luat pe verii mei, am coborât pe strada Căuzași, iar la Morgă, care era la capul străzii Căuzași aproape de Cheiul Dâmboviței, erau înșirate cadavrele evreilor pe zăpada imaculată, era un contrast deosebit.

Prăvăliile evreilor pe care le-am văzut în drumul meu erau devastate. De pildă magazinul de încălțăminte al unchiului meu – fratele mamei mele – era devastat și marfa furată. Unchiul, soția lui și cele două fiice ale lor au scăpat de moarte numai la intervenția vecinilor din jurul prăvăliei care-l cunoșteau pe unchiul meu ca un om de ispravă, un om care-i ajuta și care le recomanda încălțăminte de bună calitate.

Deci au fost și oameni care au sărit în ajutorul evreilor. Nu știu din ce tenebre au ieșit asemenea călăi.”, povestește Aurel Ianovici.

Tot atunci printre zeci de sinagogi devastate s-a numărat și Templul Sefard – Cahal Grande, după cum spune istoricul Marius Cazan, de la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”.

“Se spunea despre acest Templu că era una dintre cele mai spectaculoase și mai frumoase sinagogi din sud-estul Europei și care a fost arsă până la temelii. Mulți martori spun că pompierii, autoritățile în general, au intervenit pentru stingerea incendiului abia după ce sinagoga a fost distrusă și exista pericolul ca focul să se extindă în împrejurimi.”, explică Marius Cazan.

“În casă era panică”

Pierderile de vieți omenești și pagubele materiale au putut fi măsurate, dar după cum spune Cora Benador, după Pogrom au rămas sentimente profunde printre supraviețuitori.

Templul sefard Cahal Grande era una dintre cele mai frumoase sinagogi din sud-estul Europei, înainte de distrugerea sa de către legionari

Sursa imaginii: 

Wikipedia

“Au urmat niște zile în care nici nu aveam curajul să mergem pe stradă. Am aflat ulterior și despre uciderea fiilor rabinului Guttman, erau o familie minunată. În casa noastră era o atmosferă de mare panică, asta țin minte, iar tata a încercat să ne apere pe noi copiii, nu am prea vorbit despre ce s-a întâmplat atunci. Abia mai târziu am aflat.”, povestește Cora Benador.

Rebeliunea legionară a fost reprimată de Ion Antonescu, dar dacă evreii din România și-au imaginat că pericolul trecuse atunci s-au înșelat grav, pentru ca la mai puțin de șase luni după aceea, imediat după intrarea României în război alături de Germania Nazistă prigoana antisemită, inițiată de același Antonescu, a căpătat dimensiunea unui genocid în care au pierit cel puțin un sfert de milion de evrei.